VIAȚA CA UN CASTEL






Viața mea-i ca un castel de nisip.
Un nisip de pe-o plajă pustie a Dunării.
Eu sunt un fel de Dumnezeu, un Dumnezeu în slip
Care zgârii plaja, adunând nisipul sub unghii.

Mi-am imaginat că pot avea turnuri de pază
Le-am și construit, cu fortificări multiple,
Nu m-am gândit că de fapt nu mai era nimeni pe plajă
Ca să poată fecioria din turn să mi-o fure.

Am făcut apoi balcoane tuturor laturilor
Să pot contempla singurătatea din viața-mi printre străini.
Am scrijelit ferestre să-mi intre prin ele liniștea valurilor,
Conștient că ele-mi sunt singurele cărări între cer și-adâncimi.

Am înfipt pe turnul principal un drapel.
L-am făcut dintr-o frunză de salcie plângătoare,
Lacrima ei îmi va fi melodios refren
Al simfoniei vieți-mi cântată între un scâncet de copil și zgomotul unei stele căzătoare.

Și m-am purtat ca un adevărat Dumnezeu, un Dumnezeu în slip.
După ce-am muncit cu atâta migală, în arșița plăjii pustii,
Mi-am sfărâmat singur castelul, așa, oarecum plictisit,
Scăldându-mă-apoi singuratic în fluviul de lacrimi albăstrui…

3 Decembrie 2016
Dervent

Comentarii

Postări populare