VIAȚA CA UN CASTEL
Viața mea-i ca un
castel de nisip.
Un nisip de pe-o
plajă pustie a Dunării.
Eu sunt un fel de
Dumnezeu, un Dumnezeu în slip
Care zgârii
plaja, adunând nisipul sub unghii.
Mi-am imaginat că
pot avea turnuri de pază
Le-am și
construit, cu fortificări multiple,
Nu m-am gândit că
de fapt nu mai era nimeni pe plajă
Ca să poată
fecioria din turn să mi-o fure.
Am făcut apoi
balcoane tuturor laturilor
Să pot contempla
singurătatea din viața-mi printre străini.
Am scrijelit
ferestre să-mi intre prin ele liniștea valurilor,
Conștient că
ele-mi sunt singurele cărări între cer și-adâncimi.
Am înfipt pe turnul
principal un drapel.
L-am făcut
dintr-o frunză de salcie plângătoare,
Lacrima ei îmi va
fi melodios refren
Al simfoniei
vieți-mi cântată între un scâncet de copil și zgomotul unei stele căzătoare.
Și m-am purtat ca
un adevărat Dumnezeu, un Dumnezeu în slip.
După ce-am muncit
cu atâta migală, în arșița plăjii pustii,
Mi-am sfărâmat
singur castelul, așa, oarecum plictisit,
Scăldându-mă-apoi
singuratic în fluviul de lacrimi albăstrui…
3 Decembrie 2016
Dervent
Comentarii