AI VĂZUT CUM MOR??






Ai văzut vreodată cum mor frunzele?
Frunzele sau copacii.
Le-ai auzit cumva să scoată sunete?
Să se vaite, sau să se tulbure?
Nu le prohodesc nici popii, nici vracii.
Bogații mor cum mor săracii.

Ai privit vreodată cum moare omătul?
Se întristează el că-l rod căldurile?
Intră tăcut, primindu-l, pământul
Și se-mbrățișează cu apele ce-adapă adâncul,
Deși s-a născut unde-l nasc înălțările.

Ai privit cum își sfârșesc viața norii?
Cum tăcând se deșiră născând picuri albaștri
Și nu plâng că-n curând n-au să mai sfideze cocorii.
Nici urmă de ei când s-or revărsa zorii.
Și-atunci, prafule, moartea să te-nfricoșeze
Când vieții-i dă valoare, și-n veșnicii o transcede.

Dar privește atent curcubeul, prietene:
În câtă liniște se naște, trăiește și moare.
Și dacă mai mult iar fi viața, cine, o , oare,
S-ar mai căzni să-l admire, să îl picteze?
Ar fi un ins anonim plătind două streepteuse.

Morala:
Trăiește-ți viața frumos și curat
Și moartea, când vine, să o primești
Ca pe-un prieten bun, vechi, îndepărtat.
Pe care-l iubești mult, însă uneori l-ai uitat.
Și floarea e-n floare un timp limitat;
Copilu-i copil până-l crești.
În viață, doar moarte-i certă; restu-s povești!
Dar povești despre cât ai știut să iubești!

3 februarie 2017,
Dervent.


Comentarii

Postări populare