miercuri, 31 octombrie 2012

GRĂIREA INIMII CU EA ÎNSĂȘI



motto:
„E bine să te înduioșezi de nenorocirea prietenului tău. Dar mai bine este să îi vii în ajutor”
Voltaire
„Omul singuratec este cel mai tare”
Ibsen
„Înlătură închipuirile deșarte, stăvilește patimile, înăbușă poftele, și așa ți puternic în mâna rațiunii, stăpânirea de sine.”
Marcus Aurelius

M-am retras cândva din fața furtunii
Și mi-am dorit ca lumea s-o uit și s-o neg,
Dar m-am uitat în mine și...cum sunt cărbunii,
Așa m-am văzut pe mine, întreg.

De ani cât o clipă mă peri într-una,
Dorind ziua-aceea, când Tu să mă strigi.
Și viața și moartea să-mi fie totuna.
De plânsu-mi amarnic obrajii îmi  frig.

Cu cât pustnicia din mâna-Ți ceream,
Cu-atât tu puroiul din lumea aceasta
În mine, adânc, mi-arătai că îl am;
Să-l curăț, mi-ai zis,și vorbim dup-aceea.
 
 „Iisuse , Tu ști cât doresc să fiu singur,
Cu Tine, și-atât , între cer și pământ.”
”Dar singur la porți , nu te vreau, că-i urât
Să-ți lași inimi dragi, să moară tăcut;
Căci , Raiul, Eu , iată, pen-toți L-am făcut.
Fă sufletul tău fluviu sfânt, nu mormânt!”

Fă-ți inima ta falnic brad, veșnic viu,
Și urcă-l spre creste să-ți cânte în el
Ciocârlii, șoimii ageri, Și-atunci să îmi vii
Să junghii-n altar Unicul Miel!
Adu-i lumea toată, și pe tine, la El!
scrisă 26 oct 2012
deasupra lumii
 Și vă las acest link la sfârșit. Sunt două minute de prezentare a unei zi importante din viața mănăstirii în care locuiesc.
http://www.digi24.ro/stire/Rugaciuni-la-piatra-facatoare-de-minuni-de-la-Dervent_54086







marți, 23 octombrie 2012

ÎNTOARCE-TE-N TINE



motto:
„Prietenul adevărat iubește oricând și în nenorocire îți este ca un frate”
Biblie, Proverbele lui Solomon, cap.XVII, vers.17
 „Legea  unei plăceri, pe care un prieten o poate face altuia, este că unul uită numai decât c-a dat, și celălalt își amintește totdeauna c-a primit.”
Seneca
Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viața lui să și-o pună pentru prieteni.”
Biblie, Ev. după Ioan, cap.XV,vers. 13.


Pentru început un clip mișcător. L-am ales tocmai pentru că este o interpretare reușită a unei bucăți din starea a-II-a a Prohodului Domnului(slujba care se cântă în vinerea mare , când se ocolește și Biserica.) Am ales această bucată pentru că eu cred cu tărie că nu e român să nu vibreze la amintirea acestei seri, (când măcar în copilărie era dus la Denie) Seara în care Hristos este luat de pe Cruce , plâns de Mama Lui și de foarte puținii ucenici care i-au rămas aproape. Am trecut sub clip și textul din Prohod, pentru o mai adâncă înțelegere a emoției copilului care câtă. Am ales clipul în greaca veche pt că e mai potrivită momentului, și am ales pe acest copil, pentru că nădăjduiesc că nevinovăția copilăriei vă va transmite și vouă pacea sufletească, și amintirea păcatelor maturității
 Cuvine-se, dar,
Să cădem Ia Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

 „Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit şi Maica,
Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,
A strigat Curata, cu amar plângând.

 A dormit Adam
Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

 O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit?
...Cuvinese dar......   
 
 Și acum poezia:
Întoarce-te-n tine, pierdutule;
Fugar din fața spaimelor tale.
Ascunde-ți în inimă mâinile  și ochii
Și-nchide-ți ușa,să nu-ți mai sufle crivățu-n rafale.


Vino în casa caldă ce te mângâie;
Fluieră-ți doina de jale spre cer;
Ridică pumnii, în gardă îi ține,
Că viața-i o luptă! Victorii să speri!
 
Adună-te iute, copil hăituit!
Plângi cu nădejde pe umărul meu;
Nu-ți fie rușine,  eu sunt plămădit
În noaptea în care nici iele, nici zâne ,
Nu mai dansau sub lună, sub stele,
Ci numai Hristos se năștea, Prunc smerit.
 
Intră prietene-n inima mea 
Și ia de acolo ce-ți trebuie-n drum,
Că noaptea e lungă și calea e grea.
Adună-ți provizii din dragostea mea.
Ia ,fără sfială, s-ajungă
Până în zorii luminii din Stea .
 
Și dacă tu crezi că ți-e de folos
 Ia inima mea și-o preschimbă 
În aripi , în scut, în codru umbros
Și-n Dunăre-albastră și lină.


Iubesc strălucirea ta , suflet iubit,
Și vreau să te știu fericit și-mplinit.
Deci nu mai fugii! Odihnește-te! Dormi.
În inima mea sunt doar greieri....sunt doar viori
Și îngeri ce-ți mângâie sufletul tău până-n zori
Când iar te vei duce să lupți ....și să zbori....
 

scrisă Deasupra Lumii
 azi,23-octombrie-2012,orele 2 A.M.,
după câteva ore de rugăciune pt un suflet greu încercat.
dedicată lui.
Dumnezeu să te bucure, Marian!

La final , un vals cântat de o voce de excepție. Nu am auzit niciodată muzica din Rai, a îngerilor, dar cred că și îngerii cântă vals.
 Numai în vals plutești ca pe nori,
 ca pe aripi de îngeri , în acord de viori.
Doar așa să trăiești , și așa poți să mori.
Valsul alin-ai iubirii fiori...
Și-ți leagănă sufletul înmiresmat de flori.

     Na, că mi-a mai ieșit un vers instant. Nu puneți mâna pe el, E FIERBINTE!!!
Dar haideți să vedem clipul , și vă invit la vals:


luni, 22 octombrie 2012

RARĂ NORMALITATE


  Am  ieșit zilele acestea din mănăstirea în care locuiesc. Nevoile altora m-au obligat să fac acest lucru. Și am avut de făcut  un mic turneu-maraton cuprinzând orașul natal, Călărași, apoi:București, Slobozia, Hârșova,Turda(de Tulcea), Babadag, Constanța și apoi acasă, în mănăstire. Am întâlnit lumea așa cum e ea. Vedeți, în mănăstiri vine o anumită categorie de oameni. Nu spun că e mai bună, sau mai rea. Spun doar că e o anumită categorie de oameni. Pentru că acum, am văzut tot felul de categorii de oameni. Și am remarcat un lucru: foarte rari sunt oamenii normali, firești, naturali. Adică de la tineri cu belciuge în sprâncene,  fete mai mult sau mai puțin dezbrăcate, oameni care se apucă de organele genitale de câte ori trece un preot pe lângă ei, femei vopsite verde-n cap, sau albastru, sau roșu(și roșu ăsta e atât de frecvent că nu îl mai observam nici eu ca anormalitate),până la mersul multora care nu mai știu să meargă normal.Merg înțepați, sau târșâind picioarele, merg cocoșați, merg bălăngănindu-și mâinile anapoda pe lângă corp. Fetele cel puțin au un mers de nu te mai atrage nimic la ele, când le vezi țopăind pe  stradă, râzând zgomotos ca niște curve , cu capul pe spate , cu dinții la vedere, (și nu doar cu dinții...).
Nu mai mâncăm normal. Mâncăm plescăind, pe stradă, în metrou, suntem generația fast-food-istă, unii , e drept că de nevoie, au 2-3 servicii să-și poată crește copii, sau să-și poată plăti întreținerea, dar majoritatea sunt fast-food-iști de fițe. Că e „cool”. Să mai zic de vestimentație? 
Dragele mele cititoare , reprezentante ale” sexului frumos”: nu vă șade bine când aveți fusta.... PÂNĂ LA UȘA CURULUI!scuzați-mi expresia, dar dacă de expresie vă teșiți, nu înteleg cum nu vă teșiți de a vă îmbrăca așa. Din două mari motive:
 1 orice bărbat care privește o astfel de fată, chiar dacă o admiră, tot ca la o zdreanță se uită.pt că o fată cu principii sănătoase, chiar dacă are ce arăta, știe să fie feminină și îmbrăcată. Mă întreb adesea, părinții acestor fete nu le văd când ies pe ușă? 
2. orice bărbat, sau aproape orice bărbat, fierbe hormonal când are în față o astfel de priveliște. Și apoi auzi de violuri, de bătăi și alte deviații comportamentale. 
Nu mai știm să ne închinăm normal. Ori ne închinăm repede și scurt, de parcă ne-ar fi rușine că suntem creștini, ori o facem cu o emfază, teatral, și fariseic. 
   Normalitatea a devenit atât de rară... nu mai suntem normali în relațiile cu cei de lângă noi. Suntem fie lingușitori, fie indiferenți,  fie apatici, fie irascibili. Suntem ori geloși, ori vulgari, ori egoiști. 
Mă uitam prin București: orașul celei de-a doua tinereți a mea, atât de rar am văzut un zâmbet natural pe fața unui om.... Și culmea, cred că singurul zâmbet frumos și natural, l-am văzut la un tânăr care trece prin niște momente dificile acum. Nu mai știm să zâmbim natural, să râdem natural. Zâmbetul multora este un rânjet ca de fiară, ca de câine hăituit; uitați-vă atent în jur și-mi veți da dreptate. Priviți zâmbetele , ți acestea foarte rare, a  colegilor de muncă, a participantilor la trafic,  a celor care-și plimbă dimineața câinele, pisica, papagalul, broasca țestoasă, sau șarpele Boa. Veți vedea probabil o grimasă searbădă pe față, sau o față de om care tocmai a sfârtecat umanitatea în două: în dilii și în bandiți. 
Mă opresc aici . Bine înțeles că am văzut și oameni normali, frumoși, care încă știu să-și asorteze culoarea pantalonului cu vestonul sau a fustei cu bluzița, oameni care știu să poarte pantalonii de stofă cu pantofi , nu cu adidas, oameni care știu să meargă la braț cu femeia vieții lor, tineri care știu să fie decenți și înfrânați în gesturi, oameni care se opresc să admire o floare, să arunce o hărtie în coșul de gunoi, și nu își scuipă flegma sau guma de mestecat, în fața ta, oameni care știu ce valoare are cuvântul „pardon” sau ”mă scuzați”, tineri care știu că locul organelor genitale e în chiloți și nu pe limba lor, pensionari frumoși care încă merg în parc și joacă table sau șah. 
Dar, o, Doamne, căt de puțini sunt aceștia.... Sunt atât de puțini că am impresia că trebuie medaliați, ca pe olimpici.



joi, 11 octombrie 2012

IUBIRE DE TOAMNĂ

 
motto:
     „Este adevărat că nimic nu ne face mai necesari în lume, ca iubirea pe care-o avem pentru semenii noștrii.”
Gheothe
    „ Dovada unei iubiri curate este o lacrimă”
Byron
„Ca să iubești un om, și lucrurile omenești, trebuie să îl cunoști. Pe cele Divine însă, trebuie să le iubești, ca să le cunoști!!!”
Pascal
 Priviți de ce spectacol sunt în stare muzicanții din Clejeani, în Italia.


 În această fotografie am surprins pe Crucea turlei o pereche de porumbei. Păsările știu să-și trăiască iubirea la înălțimea sentimentului divin, pe când noi oamenii murdărim această picătură divină cu interese meschine, cu temeri , cu ură...
Avem atâta bogăție
De frunze, de aer și de ploi
Că nu mai încap lacrimile-n noi,
Pe când Ceahlău-mbracă albă ie
Și toamna dănțuiește pe câmpie.


Bruma pălește frunzele de nuc
Și, ca un cancer le cuprinde lent;
Amurgul nu mai este roșu-violet,
Iar trandafirii, ca la un concert,
Marșul funebru cântă, și se duc,
Dansând un vals, și sobru, și năuc.


În sclipiri de-argint, de aur , și de bronz,
Trei tufe de crăițe îmi străjuiesc cărarea.
Privirea lor severă tot cercetează zarea
Și stau cu pieptu-n vânt, ca un stafilopod,
Să nu îmi intre-n suflet tristețea sau ninsoarea,
Să nu-mi răzbat-afară ...disperarea.


Îmi leg ființa frântă cu iederă,și zac;
Și-mi vindec răni mai vechi cu prafuri de argilă;
Cu Dunărea mă legăn, și plâng , și-mi este milă
Că din a vieții carte a mai căzut o filă....
Tu, nu uita, copile:IUBIRILE, DIN VEAC,
DOAR SE TRĂIESC APRINS,SE ARD,                           APOI...SE TAC;
IUBIRILE ȘI-N MOARTE... ÎN ÎNGERI                      SE PREFAC!!!
 10 octombrie 2012.
deasupra lumii


La sfârșit am postat această melodie pentru că mă obsedează clipa trecerii mamei mele ...dincolo. Și , deși am certitudinea că o va mângâia Maica Domnului, totuși îmi doresc , și sincer, mă rog, în egoismul meu, să nu apuc acea clipă. Știu că iubirile sunt eterne, dar nu uit că ele se țes aici, în viața aceasta efemeră.

luni, 8 octombrie 2012

8 .OCTOMBRIE. ZIUA VEȘNICIEI.


motto:
 „ Nimic însă n-are să-ți mulțumească într-atâta sufletul ca o prietenie sincerăși credincioasă. Ce bine este, când poți găsi o inimă sinceră, căreia să ți incredințezi în liniște toate tainele tale, care să fie mai îngăduitoare cu noi decât noi înșine, care să ne aline grijile cu vorba ei plăcută, al cărei sfat să te lămurească, a cărei veselie sa-ți împrăștie mâhnirea și a cărei privire numai să-ți poată însenina fața și să-ți reverse în suflet bucurie.” Seneca



 Azi este ziua de naștere a frățiorului meu Liviu, autorul blogului ”Cumpăr cuvinte” (clik, pt vizitare).
Am mai vorbit de el uneori. Lui îi dedic această postare, și vouă celor care mă iubiți pe mine, pentru că vă iubesc în egală măsură. Dar de Liviu mă leagă lacrimi, mă leagă zâmbete, mă leagă rugi, mă leagă versuri, mă leagă un cordon ombilical spiritual ce pleacă din sufletele noastre și se leagă sus, sus de tot, acolo unde Dumnezeu plămădește VIAȚA. Viața fără patimi, fără dorinți , viața plină de iubire și credinți. Plămădește Hristos Viața , punând în  aluatul iubirii , lacrimi și vers. Lacrimi , pt că nu mai  sunt cuvinte să poată grăi intensitatea iubirii dintre două suflete care-au pribegit prin viață până s-au găsit . 
Și când ne-am găsit, și urma să ne întâlnim în casa Tatălui Ceresc, la Dervent, Maica Domnului îl chemase să stea în casa ei. Era singura dată când eram trist și supărat pe Cer. Am rugat-o atunci ore întregi, am rugat cerul și pământul să îmi aducă Maica Domnului înapoi, fratele ..... Crucea de leac  a mai făcut o minune, Fecioara Maria , din Dervent, punea iar jumătatea sufletului meu în trupul firav al acestui frățior iubit al meu, după aproape o săptămâna de plimbări prin Grădina edenică a ei.
       Un clip care oglindește disperarea mea pe timpul somnului profund în care tu, Liviu, te odihneai după ostenelile zbuciumatului drum la capătul căruia sufletele noastre s-au îmbrățișat.

Dar au trecut acele clipe și au venit zilele însorite în care ai ajuns în Derventul iubit în egală măsură de amândoi. 
M-am gândit, dragul meu să îți dedic câteva clipuri. 
  Și încep cu iubirea vieții noastre, Corina Chiriac, cea pe care amândoi am visat-o în copilărie să ne fie nevastă,:)). 
Mă uitam la clipul acesta, și mă gândeam așa, prietene și frate, că.... în copilărie mă atrăgeau ochii și buzele acestei artiste, acum, i-am remarcat picioarele, iartă-mă Doamne. (m-am și înroșit, de-atâta sinceritate), și socotind vârsta ei, zic și eu că se ține bine ...fetișcana:)
Apoi, pentru că știu că iubești muzica instrumentală, și folck-ul, și pt că nu m-am putut hotărî pe care dintre clipuri să le las și pe care să le postez, iată una dintre formațiile noastre preferate.
Pentru că amândoi ne iubim mamele: sărută mâna mamei tale și din partea mea.
Pentru că e ziua ta, și ești un suflet deosebit, am căutat o variantă mai deosebită a urării de „la mulți ani”. LA MULȚI ANI, FRĂȚIOARE!!!!!
 Ei bine, frățioare, am oprit pentru sfârșit, cadoul cel mai de preț pt ziua nașterii tale: o fotografie cu opaițul din chilia mea și o poezie scrisă azi, dedicată ție.

 FRATELUI

În țesătura încâlcit-a vieții,
Hristos a frânt o lacrimă în două;
Și le-a scăpat, din Ochii Lui albaștrii,
În Dunăre și-n Mureș, toamna, atunci când plouă.

Și...naufragiind, ca două frunze-n râu,
S-au prăvălit la vale, s-au agățat de crengi,
În disperarea lor, s-au luat ades de brâu
Cu alte frunze-uscate, cu șerpi și cu licheni.

Dar lacrimile, două, născute într-un Ochi,
După un zbucium sobru în ape-nvolburate,
S-au strâns în brațe-odată, ca și doi frățiori,
Pe care soarta-i duse prin viscole și ploi,
Ca să-i unească tainic, în veșnicii curate.

Sub semnul Trinității venit-am eu pe lume
Și sub al veșniciei, tu, frate regăsit.
Ce bucurii mai mari, Ce nume de renume?!
Noi suntem două lacrimi ce s-au născut anume
Din Ochii Lui albaștrii...ce-au plâns, cândva, 
...pe Hrist!!!!
  8 octombrie 2012
pt Liviu.
deasupra lumii.

http://cumparcuvinte.blogspot.ro/2012/10/orfan-de-ziua-ta.html

joi, 4 octombrie 2012

TESTAMENT



clip cu d-na Maria Ciobanu
în vizită la noi;
scuzați zgomotul de fond. Aveam niște copii plini de energii .




Am dorit ca această postare să apară ieri. Dar nu am putut. Nu am putut pt că am preferat să mă duc să văd Dunărea. Nu voi lungi vorba mult. Vreau să postez câteva clipuri, o poezie și un film care mi-a plăcut foarte mult pt că mă reprezintă. Ideea unor taine ale inimii cu care mergem în mormânt m-a fascinat. Apoi am să postez fotografii din diverse perioade ale vieții mele.
Dar hai să trecem la treabă.
Încep cu poezia care este concepută ieri, pe drumul spre Dunăre, și materializată azi.
 
                                              TESTAMENT

Las prunciei nevinovăția
Și pielea crudă de copil plăpând
Și plânsu-nfometat,și bucuria
Când stai la pieptul mamei, alăptând.

Atunci, parcă în țâța mamei sfinte,
Și-n laptele matern pe care-l sug,
Stă energia-ntreagă a planetei
Și eu devin puternic și cuminte,
Tăria-mi intră-n oase și-n cuvinte
Și bine-mi e ca unui plop în crâng.

Copilăriei am să-i las și jocul,
Și dragul bărăgan cu holda-n spic,
Și mămăliga, și apusul, focul
Ce mă uimea când scăpăram chibrit.
  Las pubertății patimile mele,
Și zbuciumul lăuntric și profund,
Timidul ins pătruns de spaime grele,
Că întreba...și nu afla răspuns.
 O, las adolescenței scump-fiorul
Iubirilor carnale și fierbinți,
Ce clocotea prin vene, și-ardea totul:
Și legi, și bariere , și credinți,
Și strigătul profundei conștiinți!
  Las primei tinereți tot ce mi-a dat
O lacrimă, o casă , o iubire,
Un nume, o credință, un oftat,
Incandescența vieții-n înflorire.
 Și las maturității tot ce-am strâns:
Materii și nădejdi, și bucurii,
Icoane, și batiste-n care-am plâns
Tot ce-am văzut și n-am putut iubi.
  
Las bătrâneții ridurile mele
Și zilele de toamnă în amurg,
Și junghiuri și frisoane , și durere,
Să văd și eu ce-o face ea cu ele
Și-am să m-așez cu fața spre mormânt.
Și las țărânei, praful care sunt.
Din carnea mea, cândva , un trist olar
Va face un ulcior, apă să bea
Un alt copil zglobiu și însetat,
Și tatăl lui ce vine către sat
Unde-l așteaptă ea , pe înserat,
Că-i soțul ei, nevastă-i este ea.
...BEȚI APĂ VOI, DIN CARNEA MEA!!!


Las Dunării ostrovele cu sălcii
Și dorul dus de valuri către est,
Salcâmii dragi și linul mers al bărcii,
Și ruga mea pentru amarul țării,
Dar și ...lăturile ce ne-au venit din vest!

Iar surioarelor și mamei, ca și tatei
Le las tot ce trăit-am unic și deplin;
Și-n amintirea lor, voi rămânea cu ei, 
Clădindu-mi veșnicia mai sublim.
...CĂCI NU DESPARTE MOARTEA...
 CE IUBIM!!!

Acum o să așez câteva fotografii cu mine în diferite stadii ale vieții.
În armată, la Vatra-Dornei.19 ani

 

 De majoratul Vălicăi (sora cea mică)
 

 In Grecia  pe insula Eghina



 În Ierusalim la „Piatra Ungerii” , în Biserica Învierii. Candelele de deasupra sunt donate de un român. Este locul unde nu am putut decat să plâng...nu am avut nici gânduri și nici rugi. Aici a fost coborât trupul mort al Viului Dumnezeu, Iisus Hristos.
 Cu părintele Paulin ALECU, Cel care m-a și botezat, și m-a spovedit pt prima dată în viață, în 1996.
Aici, fotografiile sunt făcute pe 3 oct 2010, când sărbătoream 40 de ani de frumoasă căsnicie a părinților noștri.



 eu și Tania, nepoata cea mică
 Eu și sfânta mea mamă, și minunatul meu ”tătuț”


 eu , tătuțu și mama
 Eu și tătuțu

 Cred că eram în ultimul an înainte de a veni la călugărie; sora cea mică am impresia că m-a fotografiat. Dormeam.
 pe Dunăre, la Gura Canliei
 
Ciufulit, în portul Volos din Grecia.
Eu la 25 de ani, când lucram la „ Transilvania Jurnal”, fotografie realizată în Berăria Turist, din piața Romană

 în stațiunea Kalamata, Grecia.
Cu toată familia de nunta surioarei mele , care acum pribegeste prin Australia, cu tot cu simpaticul meu cumnat. Mâncale-ar tata-popa ochișorii lor de porumbei amorezați. Suntem cea mai frumoasă și împlinită familie de pe cele două continente(Europa și Australia). Dar ce zic eu două continente? din întreaga lume! Adică din întreaga galaxie! mai sigur din întregul univers!!!(parcă aud pe cineva....mai taie din ele!!!!)

Acum am câteva clipuri foarte dragi mie.
Un grec cu o voce aparte; cântă așa... fără de efort, cum rar am văzut.
O melodie pe versurile marelui Grigore Vieru. 
Dedic tuturor, dar știu că îl voi bucura pe iubitul meu prieten basarabean, Ionuț. SĂ TRĂIEȘTI VIAȚA LUNGĂ!


Acum...un clip fără explicații. vă las să îl descoperiți, asta în cazul în care niu stiați de el.
 Așa, și pt că mă tot așteptă frățiorul meu să termin postarea, las la sfârșit link-ul filmului pe care vă sfătuiesc să îl vizionați.
  Un film strălucit,
 Atât. 
Azi, la 37 de ani și-o zi, v-am făcut cadou frânturi de suflet.