ÎN NOPȚI CU LUNĂ PLINĂ

motto:
„O! cer, natură,
O! Dumnezeu, Mister Albastru,
Mai înălțat peste dezastru,
Peste blestem și ură.”  
Alexandru Macedonski 

 
În nopți cu lună plină mi-e sufletul sihastru,
Albit de-a lunii raze, și luminat de stea;
Și sângele-mi devine mult mai fluid , albastru,
Și-mi fulger strălucirea spre conștiința mea.

Pătrund ca-ntr-o pădure în luna lui Brumar,
Cu frunzele căzute peste-un covor mai vechi;
În mine mor iubiri și altele se nasc,
Sau sunt aceleași veșnic, șoptind la noi urechi...

Și luna asta plină și albă ca mahrama
Bunicii mele Stela, cea dusă dintre noi,
Îmi luminează valea înlăcrimării-amară
Iar frunzele uscate mai moarte-mi par,mai moi.

În colțul amintirii stau arbori dezbrăcați
Mișcând fantasmagoric din brațe, către cer,
În mine, spaime-adânci, strigoi împutrefacți,
Se-ascund de raza lunii, cătând obscur ungher.

Dezmăț cuprinde-n câmpuri ciulinii-n hore lungi,
Dansând pe melodia nocturn-a unui crivăț...
Doar ei și iepuri iuți mai populează câmpi,
Și luna asta mare... cât ultimul ospăț.

Mi-alunecă pe tâmple a ei lumină crudă,
Mi-alungă vechi himere,coșmaruri lungi cu zmei
Și-aduce-n mine pacea cu gust de coapte mere
Trăită-n prima vârstă, pe ulițele ei.

Și-alunecă agale pe umeri și pe brațe
A lunii albă rază, rupând îmbrățișări
De false-amoruri fade, prin pat strein furate,
Și pline de promiscuu și preaconfuze stări.

Mă scutură de ele și-mi umple  pieptul , brațul,
De razele iubirii iradiind spre stele.
Cu lacrimi cum cristalul îmi spală ea obrazul
Și inima cu doruri, ca Dunărea, suave.

În noaptea-aceasta movă, cu astru ca gutuia.
Mi-am plâns pribeaga clipă a vieții-mi efemere;
Eu lunii pline, mut , cioplitu-i-am statuia,
Și veșnicei lumini făcutu-m-am făclie.

27 Brumar(noiembrie) 2012
Deasupra Lumii.

Un clip stângaci, ca și mine, dar în care-mi veți putea auzi vocea, recitând o poezie a frățiorului meu, Liviu.