sâmbătă, 3 noiembrie 2012

LA 2 ANI DE LA ADORMIREA OMULUI DE CULTURĂ ADRIAN PĂUNESCU

Îmi este dor de tine, Poete. Mi-e dor de vehemența ta ; mi-e dor de nervul tău în cele ale țării, de calmul tău cânt toamna mi-o cântai. Mi-e dor de lacrimile tale pentru lumea asta, de manifestul tău pentru  un trai mai bun; Mi-e dor, poet iubit de-o țară și de-un neam, de-al tău glas stins de cardiac ne-nvins ce ca o lumânare arzândă mi te-ai stins. 
Cine să-mi plângă astăzi toți fii țării mele, ce pribegesc aiurea pentru o pâine-amară???
Cine, Poet de suflet, să le aline plânsul copiilor ce n-au să își mai vadă tatăl???
Nici nu mai am cuvinte să îți mai scriu scrisoare, nici nu mai am puterea să strig spre cerul sfânt, am numai lacrimi calde ce spală-al tău mormânt. Să iei toți sfinții țării să faci un sfat cu Domnul,  Să nu-și uite poporul, deși noi l-am uitat, și să ne dea unirea , și-un trai mai așezat ....Poet înlăcrimat, tu suflet-crin și roze , Fluieră-ți versul iară pe inimi de copii !   
 (gânduri scrise  pe 16 oct 2012, după vizita la mormântul  Poetului)
Despre considerația mea pentru poetul Adrian Păunescu, știți toți cei care mă cunoașteți, și cei care-mi urmăriți blogul de ceva timp.
Este a treia postare pe care o fac în memoria poetului.
Oricât aș scrie tot nu mi-ar ajunge cuvintele la măsura valorii acestui poet al neamului românesc.
Nu v-ați întrebat niciodată de ce coperțile cărților lui de poezie erau negre și cu titluri albe?sau cel mult galbene? Pentru că poetul , știa că moare și doar cuvântul lui va rămâne viu în inimile a milioane de oameni. Cine nu a vibrat oare la poezia „Rugă pentru părinți”?


Adevărul este că Adrian Păunescu este poetul total. A scris despre viața socială. Vă amintiți acea știre în care Pro.TV anunța că o bătrână a făcut infarct pt că a fost prinsă furând un pachet de biscuiți, pt că nu și-l mai permitea? Iată ce versuri a scris Poetul apoi:
Păunescu a fost un om. Cu vârtuțile lui, cu iubirile lui, cu neîmplinirile lui, cu lipsurile lui, cu marile lui doruri și marile lui obsesii, cu familie, cu copii, cu tot ceea ce are pe pământ un om. Dar a fost un poet total. Actor pe scena vieții. priviți-l furtunos , și sensibil, lider și simplu om cu neputințele lui:

A scris iubirea așa cum numai o femeie o simte. femeia mamă și femeia soție. A scris despre tată așa cum doar un fiu poate să scrie. Un fiu care iubește! A scris lăudând un regim în care el a creat valori. Și tot el a fost cenzurat de același regim, ba chiar mai mult , arestat la domiciliu, în 89. El l-a numit pe Ceaușescu „analfabet”, și el a recunoscut genialitatea acestui lider. El a iubit valoarea din despot, și el nu s-a dezis de această iubire. 
Iată ce scrie , ascultati-l recitând propriile-i versuri, dedicate, post mortem lui Nicolae Ceaușescu, dar mi se pare că nu atât lui , cât mouă celor ce am ucis un român în ziua de Crăciun.
„De ce-ați dorit să-nceapă cu un mort/ Aceste ziduri de maternitate????” 
Lăsați ideile preconcepute și ascultați aceste versuri/ Simtiți adevărul crud rostit de acest Poet cu inima cât o țară:

A scris despre moarte. Adesea a scris despre moarte. Poet preocupat de suferința unei nații, a scris despre propria moarte. Nu vă regăsiți în aceste versuri?
Înainte de sfârșit am să postez ultimul cenaclu, așa cum am mai făcut și în altă postare, din vară. Nu avem voie să uităm că Adrian Păunescu a fost purtat spre cimitir de Regimentul de Gardă, Mihai Viteazul, ca un erou al acestei nații!!!! Poate este singurul erou de pe scena politică postdecembristă, care a avut parte de această cinste.





La sfârșit vă las , celor care încă nu ați văzut secvențe din cele 1600 de spectacole  susținute de Adrian Păunescu , în aproape 12 ani, sub egida mișcării de culturalizare a maselor , „Cenaclul Flacăra”







2 comentarii:

ciulavu ruxandra spunea...

tot respectul in memoria celui care a fost Adrian Paunescu si dvs.Parinte ,la fel ,pentru toate gandurile curate in memoriam

Livius spunea...

Da ai dreptate...oricat s-ar scrie despre Adrian Paunescu nu e suficient!Frumoasa postare...mi-au curs lacrimile ca dupa un parinte pierdut...Ma bucur ca am fost contemporan cu el...daca nu l-as fi citit,ascultat,cunoscut poate nu eram mandru ca sunt roman!
Cu respect pentru tine si postare,Livius.