LUNĂ DE SEPTEMBRIE

Mi-a bătut, în noapte, luna, în fereastră

Cu insistența frunzelor de plop;

Nu i-am deschis nici înspre dimineață

Și blestematu-ma ca visele-mi să-ngrop.

De-atâtea ori deschis-am fereastra-mi ca să intre

Cu trupul ei de ceară, cu brațele ei reci...

Mă săruta feeric, mă mângâia pe tâmple,

Pleca în zori , grăbită, lăsându-mi zile reci,

În care-umblam bezmetic pe-ascunse-n crâng poteci.

Septembrie cu Lună frumoasă ca fecioara

Ce crește-n munți, departe de-a lumii neobrăzare,

Aprinsu-mi-ai inima, și-mi arde-n piept ca para,

De dor de nemurire și veșnică-nstelare.

Când viața asta scurtă mi-o reteza elanul

De-a admira o Lună rotundă ca un ochi,

Lăsați pământul reavăn, nu-mi podobiți mormântul, 

Ca Luna mea de toamnă să-mi vină. Nu vreau flori!

Să stăm la tală , noaptea , cu alți....nemuritori.

25 septembrie 2013