luni, 16 iunie 2014

DOUĂ LACRIMI






A slobozit Hristos o lacrimă din ochi
Și s-a răsfrânt căzând pe Caraiman
O parte-n mureș s-a prelins apoi ,
Alta spre-al Dunării noian.


Și lacrima din Mureș tot cumpăra cuvinte,
Cuvinte-albastre ca și privirile lui Hrist….
Sub pașii ei sclipeau câmpii de maci aprinse,
Iar vocea ei  e calmă ca legănatu-n vis.


Și lacrima albastră își tot plângea perechea
Ce-n Caraiman se frânge precum al lui Hrist trup
Și Mureșul spre fluviu acum o apuca
Tăind pământ și brazde cu graba unui lup.


Și-așa , cu ochii-albaștri și macii legănându-și
Venea șerpuitor spre Dunărea căpruie
Visând la revedere și pașii tot grăbindu-și..
Se întâlniră-n vară la margini de câmpie.


Dar bucuria-aceasta nu fu prea lungă-mi pare,
Căci Dunărea în brațe s-a despărțit apoi.
Și iară se cătară, pân la vărsarea-n mare
Și marea însăși plânge, de plânsul celor doi.


Doi  picuri rupți cândva pe Caraiman, la Cruce,
Unul albastru care tot cumpără cuvinte,
Altul căprui și care își tot ia bun rămas
Se caută frenetic, tot răscolind morminte.


Scriindu-și epitafe, când unul și când altul,
Unul și altul parcă îmbătrânind frumos,
Descoperă-n răstimpuri, când iarna-ngheață vadul,
Că lacrimii, în viață,… cuvântu-i de prisos!


16 iunie 2014
A patra poezie
către
fratele meu,
Liviu. 



Un comentariu:

Livius spunea...

Multumesc din suflet fratioare de versuri.Versuri frumoase care au cerut lacrimi...mai mult decat doua...
Candva poate vom fi doi picuri de apa vie care vor cadea dintr-un rai fericit pe tamplele triste ale oamenilor, dandu-le vise frumoase!