NUNTA FIULUI DE ÎMPĂRAT
Frați creștin-ortodocși,
Astăzi, toată Ortodoxia ne amintește pilda nunții fiului de împărat. Ca și pilda de săptămâna trecută, aceea cu lucrătorii cei răi ai viei, care l-au ucis pe fiul moștenitor, ca să fie a lor toată producția, și această pildă este spusă tot în ziua de luni a ultimei săptămâni din viața pământeană a lui Hristos, după ce duminică intrase în Ierusalim triumfător, ca un împărat, iar acum stârnise invidia și ura preoților, după ce-i acuzase că transformaseră templul lui Solomon, din cașă de rugăciune, în peșteră de tâlhari, biciuind pe cei ce făceau negoț în curțile templului. Așadar, Hristos le vorbește spunându-le încă o pildă. O repetăm pe scurt pentru cei care nu o știu: spune Iisus Hristos că Împărăția Cerurilor, despre care le vorbea evreilor de mai bine de trei ani, este asemenea unui împărat care a organizat o nunță pentru fiul său, singurul lui fiu, moștenitor al împărăției. Și, deși își anunțase din timp invitații, despre ziua și locul evenimentului fericit, iată- pe aceștia că refuză să mai vină. Toate erau gata pentru nuntă, mireasa era îmbrăcată în rochie de mireasă, frumoasă și împodobită ca o mireasă a singurului mire, însă nimeni nu mai voia să vină la nunta lor. Atunci, Împăratul, crezând că cei trimiși să cheme pe meseni nu s-au făcut înțeleși, a trimis la ei pe alți slujitori, să le spună pe îndelete cât de bogată este masa, cât de renumiți sunt muzicanții, cât de frumoși sunt mirii, și că toate sunt gata, doar să înceapă ospățul, și să le spună clar: „veniți la nuntă!”. Dar cei cemați la nuntă, spune pilda că unii le-au întors spatele celor trimiși, plecând unii la pământurile lor, alții la neguțătoriile lor, iar alții nu au plecat, ci au pus mâna pe cei trimiși să-i cheme la nuntă, și i-au batjocorit pe unii, iar pe alții i-au omorât. Acestea aflând împăratul, a trimis oștirile sale peste acei netrebnici, și i-a ucis pe ucigașii aceia, iar orașului lor le-a dat foc. Apoi s-a sfătuit împratul cu curtenii și a hotărât, pentru că nunta era gata și invitații s-au dovedit a nu fi vrednici de cinstea de a sta la masă cu unicul fiu al împăratului, să meargă pe drumurile cetății și să cheme acolo, pe toți cei care le vor ieși în cale, să vină și să se veselească îmreună cu el.Și așa, spune pilda că slujitorii au adus la nuntă pe toți câți i-a adus, și buni și răi. Bucuros de bucuria celor ce petreceau, iată-l pe împărat privind mesenii. Și observă printre toți oamenii de acolo pe unul care nu avea haine de nuntă, ci era ponosit îmbrăcat, neglijent și murdar. Împăratul i se adresează blând, întrebându-l: „Prietene, cum ai intrat aici, fără haină de nuntă?” Și spnune Iisus Hristos în pildă că omul fără de haină a tăcut. Nu a avut ce răspunde la întrebare, vă rog să rețineți, pentru că ne vom întoarce la acest aspect. Și văzând că nu primește nici un răspuns, împăratul se întoarce și el cu spatele spre cel fără de haină, și vorbește cu slujitorii împărătești spunându-le așa: „Legați-l de mâini și de picioare, luați-l și aruncați-l în întunericul cel mai din afară, Acolo v-a fi plângerea și scrâșnirea dinților, căci mulți sunt chemați, dar puțin aleși.”
Aceasta este, pe scurt, pilda de astăzi. Observați similitudinea cu cea a lucrătorilor viei. Iisus se adresează, la acel moment istoric, evreilor. Neamul chemat de Dumnezeu să îl nască pe Mesia, pe eliberatorul, pe Emanuel, pe Unsul Domnului, pe Trimisul lui Dumnezeu, pe Mielul și Păstorul, pe Alfa și Omega, iată că își împlinise menirea, și acum, când îl aveau în mijlocul lor pe Iisus Hristos, pe Dumnezeu întrupat, din neglijență, treceau pe lângă El nepăsători, mergând la țarinile lor, văzându-și de negoțul lor, la care erau și sunt renumiți, ba chiar mai mult, fiind hotărâți să-l omoare în scurt timp, pentru că nu mai suportau mustrările Lui, ale Fiului de Împărat ceresc, ale lui Hristos Iisus, Domnul Nostru. O tâlcuire ar putea fi aceasta: Invitația la nuntă era invitația de a intra și ei în trupul cel tainic al lui Hristos, în Biserica lui, pe care o înființa pe pământ și în cer, această comuniune, conviețuire, dar mai corect ar fi spus, împreună-viețuire a fiecăruia cu fiecare, și toți cu Hristos și în Hristos, fie în trup, fie dincolo de el, în ceea ce vine după ceea ce generic numim „moarte”. Invitații de seamă sunt tocmai cei din neamul în care se născuse Iisus. Era firesc să fie primii chemați, nu pentru niște favoruri sentimental-subiective și semite, ci pentru că strămoșul lor, Avraam, într-o lume păgânizată și plină de idolatrie, fără să-l învețe nimeni, și fără a avea un model sau un precedent în jurul lui, a refuzat să se mai închine amuletelor și statuietelor, zeilor nici unei culturi, ci, părăsindu-și chiar casa părinților lui, a preferat să trăiască în corturi (arătând prin asta că pe pământ nu avem cetate stătătoare, ci suntem pelerini grăbiți pe scena vieții ăsteia pământene)și să se închine unui singur Dumnezeu, nefăcut de mâini omenești,căruia nici numele nu i L-a știut dintru început, dar care îi vibra în inimă, în conștiință. Așadar evreii sunt chemați la ospățul ceresc și refuză să vină. EI sunt chemați, ca și în pildă, de mai multe ori. De multe ori Dumnezeu a vrut să-i aducă la adevărata închinare la Dumnezeu, cea în Duh și în Adevăr, trimițând pentru aceasta proorocii. Dar totdeauna, indiferent de secol și situații, proorocii lui Dumnezeu, cum spuneam și duminica trecută, au fost uciși în Ierusalim, orașul păcii, afară de proorocul Ilie,care a fost ridicat la cer, cu trup cu tot, și care-și va primi și el moartea, tot pe străzile Ierusalimului, conform Sfintei Scripturi. Văzând această atitudine, Împăratul ceresc, Dumnezeu hotărăște să pedepdească pe cei răi cu rău. Și așa din istorie știm că cetatea Ierusalimului a fost arsă după patruzeci de ani de la Răstignirea Domnului, prin anul 70 d.Hr., și nu doar că a fost ars orașul lor, așa cum spune pilda, ci romanii, sub Titus, au distrus în intregime cetatea, arând pur și simplu locul în care existase Ierusalimul. Așadar, cei care totuși participă la nuntă, sunt de fapt membrii noului popor ales, adică cel creștin. Și vedem că aici spune că au fost aduși toți cei care s-au găsit, și buni și răi. Ar fi aceasta o tâlcuire, în prisma evenimentelor istorice de după ce a grăit Hristos această pildă, frați creștini.
Însă să nu ni se ridice gânduri de superioritate în inimă, pentru că nici un cuvânt grăit de Hristos nu este grăit doar pentru momentul istoric în care și-a dus viața pământeană, ci este viu și lucrător în veșnicii și dincolo de ele. Ia să transpunem pilda în realitatea noastră, a creștinilor de astăzi. Noi suntem cei cemați la nunta Fiului Dumnezeiesc, Împăratul Cerului ne cheamă să ne deie o veșnicie de fericiri, să ne înfruptăm din ospățul cel veșnic al Împărăției cerești, și ne-a lăsat ca și pregustare,slujba aceasta la care și îngerii din ceruri voiesc să ia parte, și iau parte, Sfânta Liturghie. Dar noi ce facem astăzi? Astăzi, de ziua Domnului, când e nunta unicului său Fiu? Îi răspundem chemării? Nu cumva ne purtăm ca și cei din parabolă? Nu cumva îi întoarcem spatele și ne ducem la pământurile noastre, pământul reprezintă toate treburile aceastea mărunte de care nu ne mai dezlipim, stăm lipiți de pământ ca râma și ca viermele, ca hoitul. Ne agățăm de treburi, de alergătura pentru un mâine pe care-l vrem mai bun, uitând că nu avem nici măcar garanția unui mâine. Și nu îndemnăm la lenevie, și la a lăsa totul pârloagă, să nu mai facem nimic și să așteptăm apocalipse mediatice, dar vina este că tocmai acum, în Ziua Domnului, Duminica ne găsim să arăm, să discuim, să punem semințele în pământ. Și o, de-ar fii doar aceasta, dar adesea tot duminica ne găsim să arăm cu limba cinstea altora, să discuim cu cuvântul lingușitor, urechile șefilor scoși la un grătar, că poate poate, o avansare, semănăm tocmai duminica semințele urii între frați, semănăm vânt și apoi ne plângem că ajungem să culegem furtuni. Și dacă totuși nu ne ducem la treburile ogoarelor, unii dintre noi se duc să târguie. Ați observat că marile târguri se țin Duminica? și pot întelege că-s Duminica, fiind zi liberă, dar nu pot înțelege cum de toiul târgului este la ora la care Hristos se jertfește pe Sfânta Masă, la Sfânta Liturghie, în Sfânta Biserică? Și nici aceasta nu ar fi totuși un păcat așa de mare, dacă nu ne-am adăuga la el și altfel de târguieli, tocmai în ziua la care iisus Hristos ne cheama la Liturghie. Târguim salvarea sufletească,(și implicit recunoaștem că suntem pierduți) la tot felul de pseudo-înțelepți ai lumii.Și vreau să vă fac atenți la amploarea pe care o ia în rândul tinerilor fenomenul mistic, dar nu cel creștin-ortodox, ci de toate felurile și nuanțele. Cu uimire am aflat într-o discuție cu un student la teologie, despre cât de mult aprecia el învățăturile celui care e cunoscut pe internet ca Osho, cu numele real de Chandra Mohan Jain. I-am urmărit câteva discuții filosofale, mi-au căzut apoi în mână două cărți scrise de el, și mă întrebam, rămânând, cum spunea Petre Țuțea, perplex. Cum poți aprecia cu ardoare o filosofie, fie și ea superioară, fie, dar nu divină! Și asta după ce ai gustat din patristica monastică Egipteană, ori după ce citești Înțelepciunea lui Isus Sirah, ori după proverbele lui Solomon, după minunații și plinii de pace psalmi ai regelui David? După ce citești „Confesiunile” Fericitului Augustin, care a grăit plinul de har îndemn creștin, „Iubește, și fă ce vrei!”. Cum să fii fascinat de folosofia unui om după ce citești Epistolele sfântului Apostol Pavel, sau ale sfântului apostol Ioan. „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13) După ce citești acest imn al dragostei din epistola întâi către Corinteni a sfântului apostol Pavel, cum să ți se mai pară fascinantă o învățătură ca cea a acestui guru? Însă aceasta se întâmplă pentru că valorile creștine cer jertfă, valorile creștine cer câteva suspine pentru a da fericirea veșnică, valorile creștine cer câteva ore de participare la Sfânta Liturghie, în schimbul unei veșnicii cu Hristos, valorile creștine cer spovedania sinceră și cu părrere de rău pentru păcatele săvârșite, în fața unui preot duhovnic, pentru ca apoi să aveți sufletul învăluit de aripile îngerilor luminați; valorile creștine vă cer, așa cum spune părintele Arsenie Papacioc, de la mănăstirea Techirghiol, „puțin timp, trăit bine!” Dacă vă negociați mântuirea sufletului zbuciumat de îndoieli, cu tot felul de astfel de filosofii pământene, întorcând astfel spatele Fiului de Împărat Ceresc, să știți că nu veți putea fii fericiți! Căci cel care este singurul Om din istoria omenirii, care a grăit despre sine „Eu sunt lumina lumii”, Eu sunt Calea , Adevărul și Viața”, „Eu sunt ușa, dacă v-a intra cineva prin Mine pășune va afla”. Eu sunt Păstorul cel Bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oile Sale, iar cel năimit nu se jerfește, ci văzând hoții, sau lupii, lasă oile și fuge, pentru că e plătit, și nu-l doare inima de oi. Ei bine, Iisus Hristos care-a grăit aceste cuvinte, și care te cheamă la nunta lui, creștinule-ortodox, tot el este și Cel care ne-a lăsat fericirile de pe munte. Ne-a arătat ce trebuie să facem. Nu trebuie să născocim noi acum roata, și nici calea, și să nu uităm că ne-a făcut atenți că mulți vor veni în numele lor, și noi percepte vor aduce, dar și înger de lumină de ar părea să nu-i credem. Și ca acest fel de „iluminați” sunt mulți pe Terra.
Fenomenul satanist a luat amploare în rândul tinerilor. Voi, părinții care aveți copii, vă îndemn să-i cercetați mai atent, pentru că mulți sunt cei de vârste fragede, vârstele căutărilor, puberți și adolescenți, care cad în plasele sataniștilor pe internet. Munciți să le asigurați traiul, și uitați să le acordați timp. E musai să vă aplecați spre sufletul lor gingaș, încă din copilărie. Altfel îi pierdeți în hățișul drogurilor, al alcoolului, al violenței și sexualității juvenile, ajung niște zdruncinați sufletește și ei sunt destul de conștienți adesea de starea lor, așa ajung la spovedanie unii, și de acolo aflăm și noi preoții cât de debusolat este tineretul de astăzi. Și așa, Voi părinții, ați fugit la vremea voastră din biserica lui Hristos, la treburile ogorului, dar v-ați neglijat nu doar Dumnezeul ci și darul lui Dumnezeu, copiii voștri, iar ei acum lipsesc de aici, de la Slujbă, pentru că-și negociază rezolvarea problemelor fie cu „legalele”, cum le numesc ei, fie cu alcoolul, fie cu practici sexuale dincolo de toate conceptele firești și morale. Și când vă treziți că ajung să se poarte precum jigodiile în haită, rezolvați problema aruncându-i în pușcării opt nouă ani, fără să vă asumați, mă iertați, fără să ne asumăm nici unul vina pentru halul în care au ajuns. Părinții au mâncat aguridă, iară copiilor li s-au strepezit dinții. Profesorii din școlile generale și licee, știu bine că se vând droguri în instituțiile pe care le reprezintă, și tac, societatea cu mijloacele media le oferă gratis modele de nonvalori, și când totiși admiră și ei pe vreun vecin care se străduie și face o facultate, se descurajează repede văzând că-ntr-o Românie ortodoxă, care se pregătește să ridice cea mai mare moschee din Europa, dacă ai o facultate, poți cel mult să fii angajatul cu diplomă de studii superioare, la un lanț de magazine, ori chelner la vre-un bar de noapte. Adică te întorci fix de unde ai plecat. Și când totuși, astfel de tineri ajung,trecând peste noroiul cu care este împroșcată ortodoxia, mânați de conștiință, la vre-un preot ortodox, acesta ori e preocupat cu ridicarea de ziduri, ori nu-l poate auzi, pentru că și lui îi sună în urechi cifrele afacerilor de familie, sau el însuși are în casă un fiu-problemă, pe care l-a lipsit, din varii motive, de esența învățăturii lui Hristos, de iubire. Și uite așa, ca în pildă, și ei se întorc la negoțul lor, aceasta văzânt la părinți, la profesori, la preoți, la medici, la guvernanți. Nu avem altă cale spre cer, nu avem altă cale spre rezolvarea crizei morale care ne-a cuprins, decât calea pe care Hristos a trasat-o, frați creștini, și aceasta este: Credința, Nădejdea și Dragostea. Iar mai mare dintre acestea este Dragostea! Nu doar țara noastră este cuprinsă de acest flagel al societății ahristice. De aici până la societatea antihirstică nu mai e decât un pas. Dar despre acest aspect vom vorbi într-un alt cuvânt, pentru că acum doresc să ne raportăm scurt și la cel găsit fără de haină de nuntă.
Vedem că la nunta fiului de împărat sunt și buni și răi. Dar pe cei răi nu i-a dat afară împăratul. De ce? pentru că cei răi încă mai au șanse a deveni buni. Și nici pe cel cu haină necorespunzătoare nu l-ar fi dat afară, pentru că îl numește prieten, zicându-i:„Prietene, cum ai intrat aici, fără haină de nuntă?”Lipsa răspunsului l-a jignit pe Împărat. Frați creștini, vine o zi în care ne vom înfățișa la Dumnezeu. Dumnezeu care ne-a îmbrăcat sulfetul în haina luminii la Sfântul Botez. De aceea omul din pildă nu a avut răspuns. Nu putea să spună că nu are haină, că doar o primise din mâna slujitorilor împărătești. Nu vom putea să ne scuzăm în nici un fel, pentru că Dumnezeu, Iisus Hristos, a făcut tot ceeea ce este dumnezeiește posibil să ne mântuiască, să ne păstrăm haina sufletului gata pentru nunta împăratului, însă noi ne-am zdrențuit-o, purtăndu-o prin toate potetice pline de spinii patimilor, în loc să pășim pe Calea-Hristos, ne-am înoroit-o în tot felul bălți cu iubiri mincinoase, în loc să alergăm la Izvorul curat al Adevărului-Hristos, am zăcut că morți când au venit peste noi războiaele care ne cereau mărturisirea Ortodoxiei, în loc să ne purtăm bărăbătește, demni de Viața-Hristos. Dar iată ce pățește cel ce nu are haină de nuntă: este legat la mâini, adică nu mai poate face nimic pentru salvarea lui, este legat la picioare, adică nu mai poate fugi de răspunderea faptelor lui. Este dus de alții și aruncat în întunericul cel mai din afară. Și dacă vreți să aveți o imagine de ansamblu, vă puteți folosi de imaginea unui om mort. I se leagă mâinile să steie pe piept, pt că singure nu mai vor să stea, i se leagă picioarele pentru a sta apropiate, pentru că singure nu mai știu să stea, este purtat de alții, și dus la marginea gropii,este apoi lăsat în mormânt și acolperit cu țărână! Trupul îi este lăsat acolo, în mormânt, în beznă, iar sufletul își începe grozava călătorie spre veșnicie. Iară veșnicia este așa cum și-a pregătit-o atât cât a mai putut lucra, înainte ca alții să-i lege mâinile pe piept, pentru că singure nu mai pot sta, inainte ca alții să-i lege picioarele pentru că singure nu mai știu a sta drepte, înainte ca ceilalți să plece, lăsndu-l acolo , în bezna mormântului. Și vorbește Hristos aici despre „plângerea și scrâșnirea dinților”.
O, frați creștini, frați creștini. Câți dintre noi nu vom strânge din dinți în veșnicii, că ne-a chemat de atâtea ori Hristos la nunta lui, la veșnicia fericită, și noi i-am întors spatele. Câți părinți vor mai plânge și vor scrâșni din dinți de ciudă că și-au neglijat copii, câți copii vor mai plânge și vor scrâșni din dinți de ciudă că nu și-au ascultat părinții care-i îndemnau la o viață moarală, creștină, în duhul adevărului lui Hristos, Câți pedagogi vor regreta scrâșnind din dinți pentru că au avut puterea și poziția de a salva suflete și nu au făcut-o; O dar câți dintre noi, clerul ortodox scrâșni-vom din dinți, aruncați fiind în întunericul cel mai din afară, pe care-l merităm cu vârf și îndesat, pentru că, oribiți de bani și funcții, am lăsat noi înșine suflete în întuneric, deși primiserăm lumina. Ne scandalizăm noi creștinii, că imigranții musulmani huiduie și refuză ajutoarele umanitare de la Crucea Roșie, pentru că au crucea pe ele, dar noi, creștini fiind, nici nu știm să facem crucea corect. Cele șapte păcate de moarte, mândria, slava deșartă, desfrânarea, mânia, ura, lăcomia pântecelui, și lenea ne sunt aproape un mod cotidian de viață, și ne trezim arătând cu degetul spre alții, doar ca să ne pară nouă că suntem mai drepți, să ne hrănim orgoliile. Să luăm aminte frați creștini, că și cei buni și cei răi, sau care în ochii noștri sunt răi, au ajuns la nunta din pilda de astăzi, dar numai cel care nu avea haina de nuntă a fost aruncat în gheena. De aceea, închei îndemnându-vă să vă păziți haina sufletului. Fii tu cel ce trebuie să fii, în familia ta, între prietenii tăi, în colectivul unde lucrezi, fii tu candelă aprinsă din Lumina lui Hristos cel Înviat, și lumea ta va fi mai luminoasă.
Peste câteva zile prăznuim nașterea Maicii Domnului. Să ne dorim să renască în noi curăția sufletească, smerenia cerească, și s-o rugăm pe Maica Domnului să ne deie înțelepciunea, Sofia, cum spune grecul, și ea, Maica Înțelepciunii ne va dărui toate cele necesare să trecem peste marea vieții cotidiene tot mai invălurită-n furtuni. Și un îndemn, vis-a-vis, de problematica imigranților: Hristos a spus că Biserica lui nu v-a fi biruită nici de porțile iadului. Trebuie multă înțelepciune și iubire, precauție și dragoste, dar mai ales, unirea credinței, și cunoașterea aporfundată a creștinismului-ortodox, pentru că numai așa putem stăvilii orice influență. Nu uitați că și Osho și Muhammad pretind că o iluminare le-a descoperit, unuia oshoismul, altuia coranul! primul pe la anul 1960, al doilea pe la anul 600 după Hristos. Închei, așa după cum îmi este obiceiul cu un cuvânt despre Maica Domnului,al părintelui Arsenie Papacioc, mare mărturisitor al Ortodoxiei, apostol al prezenței continue a inimii în Dumnezeu, nu doar în zile de sărbătoare: „ Un păcătos a spus Maicii Domnului: Arată-te că-mi ești mamă! iar ea îi răspunde imediat, arată-te că-mi ești fiu! Se spune că Maica Domnului este supărată pe aceeia care nu-i cer niciodată nimic. Și să știți, fraților, nu e lucru de glumă: cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea. Arată-te deci, creștine, a fi un fiu cu inimă de copil al Maicii Domnului. Amin!
Astăzi, toată Ortodoxia ne amintește pilda nunții fiului de împărat. Ca și pilda de săptămâna trecută, aceea cu lucrătorii cei răi ai viei, care l-au ucis pe fiul moștenitor, ca să fie a lor toată producția, și această pildă este spusă tot în ziua de luni a ultimei săptămâni din viața pământeană a lui Hristos, după ce duminică intrase în Ierusalim triumfător, ca un împărat, iar acum stârnise invidia și ura preoților, după ce-i acuzase că transformaseră templul lui Solomon, din cașă de rugăciune, în peșteră de tâlhari, biciuind pe cei ce făceau negoț în curțile templului. Așadar, Hristos le vorbește spunându-le încă o pildă. O repetăm pe scurt pentru cei care nu o știu: spune Iisus Hristos că Împărăția Cerurilor, despre care le vorbea evreilor de mai bine de trei ani, este asemenea unui împărat care a organizat o nunță pentru fiul său, singurul lui fiu, moștenitor al împărăției. Și, deși își anunțase din timp invitații, despre ziua și locul evenimentului fericit, iată- pe aceștia că refuză să mai vină. Toate erau gata pentru nuntă, mireasa era îmbrăcată în rochie de mireasă, frumoasă și împodobită ca o mireasă a singurului mire, însă nimeni nu mai voia să vină la nunta lor. Atunci, Împăratul, crezând că cei trimiși să cheme pe meseni nu s-au făcut înțeleși, a trimis la ei pe alți slujitori, să le spună pe îndelete cât de bogată este masa, cât de renumiți sunt muzicanții, cât de frumoși sunt mirii, și că toate sunt gata, doar să înceapă ospățul, și să le spună clar: „veniți la nuntă!”. Dar cei cemați la nuntă, spune pilda că unii le-au întors spatele celor trimiși, plecând unii la pământurile lor, alții la neguțătoriile lor, iar alții nu au plecat, ci au pus mâna pe cei trimiși să-i cheme la nuntă, și i-au batjocorit pe unii, iar pe alții i-au omorât. Acestea aflând împăratul, a trimis oștirile sale peste acei netrebnici, și i-a ucis pe ucigașii aceia, iar orașului lor le-a dat foc. Apoi s-a sfătuit împratul cu curtenii și a hotărât, pentru că nunta era gata și invitații s-au dovedit a nu fi vrednici de cinstea de a sta la masă cu unicul fiu al împăratului, să meargă pe drumurile cetății și să cheme acolo, pe toți cei care le vor ieși în cale, să vină și să se veselească îmreună cu el.Și așa, spune pilda că slujitorii au adus la nuntă pe toți câți i-a adus, și buni și răi. Bucuros de bucuria celor ce petreceau, iată-l pe împărat privind mesenii. Și observă printre toți oamenii de acolo pe unul care nu avea haine de nuntă, ci era ponosit îmbrăcat, neglijent și murdar. Împăratul i se adresează blând, întrebându-l: „Prietene, cum ai intrat aici, fără haină de nuntă?” Și spnune Iisus Hristos în pildă că omul fără de haină a tăcut. Nu a avut ce răspunde la întrebare, vă rog să rețineți, pentru că ne vom întoarce la acest aspect. Și văzând că nu primește nici un răspuns, împăratul se întoarce și el cu spatele spre cel fără de haină, și vorbește cu slujitorii împărătești spunându-le așa: „Legați-l de mâini și de picioare, luați-l și aruncați-l în întunericul cel mai din afară, Acolo v-a fi plângerea și scrâșnirea dinților, căci mulți sunt chemați, dar puțin aleși.”
Aceasta este, pe scurt, pilda de astăzi. Observați similitudinea cu cea a lucrătorilor viei. Iisus se adresează, la acel moment istoric, evreilor. Neamul chemat de Dumnezeu să îl nască pe Mesia, pe eliberatorul, pe Emanuel, pe Unsul Domnului, pe Trimisul lui Dumnezeu, pe Mielul și Păstorul, pe Alfa și Omega, iată că își împlinise menirea, și acum, când îl aveau în mijlocul lor pe Iisus Hristos, pe Dumnezeu întrupat, din neglijență, treceau pe lângă El nepăsători, mergând la țarinile lor, văzându-și de negoțul lor, la care erau și sunt renumiți, ba chiar mai mult, fiind hotărâți să-l omoare în scurt timp, pentru că nu mai suportau mustrările Lui, ale Fiului de Împărat ceresc, ale lui Hristos Iisus, Domnul Nostru. O tâlcuire ar putea fi aceasta: Invitația la nuntă era invitația de a intra și ei în trupul cel tainic al lui Hristos, în Biserica lui, pe care o înființa pe pământ și în cer, această comuniune, conviețuire, dar mai corect ar fi spus, împreună-viețuire a fiecăruia cu fiecare, și toți cu Hristos și în Hristos, fie în trup, fie dincolo de el, în ceea ce vine după ceea ce generic numim „moarte”. Invitații de seamă sunt tocmai cei din neamul în care se născuse Iisus. Era firesc să fie primii chemați, nu pentru niște favoruri sentimental-subiective și semite, ci pentru că strămoșul lor, Avraam, într-o lume păgânizată și plină de idolatrie, fără să-l învețe nimeni, și fără a avea un model sau un precedent în jurul lui, a refuzat să se mai închine amuletelor și statuietelor, zeilor nici unei culturi, ci, părăsindu-și chiar casa părinților lui, a preferat să trăiască în corturi (arătând prin asta că pe pământ nu avem cetate stătătoare, ci suntem pelerini grăbiți pe scena vieții ăsteia pământene)și să se închine unui singur Dumnezeu, nefăcut de mâini omenești,căruia nici numele nu i L-a știut dintru început, dar care îi vibra în inimă, în conștiință. Așadar evreii sunt chemați la ospățul ceresc și refuză să vină. EI sunt chemați, ca și în pildă, de mai multe ori. De multe ori Dumnezeu a vrut să-i aducă la adevărata închinare la Dumnezeu, cea în Duh și în Adevăr, trimițând pentru aceasta proorocii. Dar totdeauna, indiferent de secol și situații, proorocii lui Dumnezeu, cum spuneam și duminica trecută, au fost uciși în Ierusalim, orașul păcii, afară de proorocul Ilie,care a fost ridicat la cer, cu trup cu tot, și care-și va primi și el moartea, tot pe străzile Ierusalimului, conform Sfintei Scripturi. Văzând această atitudine, Împăratul ceresc, Dumnezeu hotărăște să pedepdească pe cei răi cu rău. Și așa din istorie știm că cetatea Ierusalimului a fost arsă după patruzeci de ani de la Răstignirea Domnului, prin anul 70 d.Hr., și nu doar că a fost ars orașul lor, așa cum spune pilda, ci romanii, sub Titus, au distrus în intregime cetatea, arând pur și simplu locul în care existase Ierusalimul. Așadar, cei care totuși participă la nuntă, sunt de fapt membrii noului popor ales, adică cel creștin. Și vedem că aici spune că au fost aduși toți cei care s-au găsit, și buni și răi. Ar fi aceasta o tâlcuire, în prisma evenimentelor istorice de după ce a grăit Hristos această pildă, frați creștini.
Însă să nu ni se ridice gânduri de superioritate în inimă, pentru că nici un cuvânt grăit de Hristos nu este grăit doar pentru momentul istoric în care și-a dus viața pământeană, ci este viu și lucrător în veșnicii și dincolo de ele. Ia să transpunem pilda în realitatea noastră, a creștinilor de astăzi. Noi suntem cei cemați la nunta Fiului Dumnezeiesc, Împăratul Cerului ne cheamă să ne deie o veșnicie de fericiri, să ne înfruptăm din ospățul cel veșnic al Împărăției cerești, și ne-a lăsat ca și pregustare,slujba aceasta la care și îngerii din ceruri voiesc să ia parte, și iau parte, Sfânta Liturghie. Dar noi ce facem astăzi? Astăzi, de ziua Domnului, când e nunta unicului său Fiu? Îi răspundem chemării? Nu cumva ne purtăm ca și cei din parabolă? Nu cumva îi întoarcem spatele și ne ducem la pământurile noastre, pământul reprezintă toate treburile aceastea mărunte de care nu ne mai dezlipim, stăm lipiți de pământ ca râma și ca viermele, ca hoitul. Ne agățăm de treburi, de alergătura pentru un mâine pe care-l vrem mai bun, uitând că nu avem nici măcar garanția unui mâine. Și nu îndemnăm la lenevie, și la a lăsa totul pârloagă, să nu mai facem nimic și să așteptăm apocalipse mediatice, dar vina este că tocmai acum, în Ziua Domnului, Duminica ne găsim să arăm, să discuim, să punem semințele în pământ. Și o, de-ar fii doar aceasta, dar adesea tot duminica ne găsim să arăm cu limba cinstea altora, să discuim cu cuvântul lingușitor, urechile șefilor scoși la un grătar, că poate poate, o avansare, semănăm tocmai duminica semințele urii între frați, semănăm vânt și apoi ne plângem că ajungem să culegem furtuni. Și dacă totuși nu ne ducem la treburile ogoarelor, unii dintre noi se duc să târguie. Ați observat că marile târguri se țin Duminica? și pot întelege că-s Duminica, fiind zi liberă, dar nu pot înțelege cum de toiul târgului este la ora la care Hristos se jertfește pe Sfânta Masă, la Sfânta Liturghie, în Sfânta Biserică? Și nici aceasta nu ar fi totuși un păcat așa de mare, dacă nu ne-am adăuga la el și altfel de târguieli, tocmai în ziua la care iisus Hristos ne cheama la Liturghie. Târguim salvarea sufletească,(și implicit recunoaștem că suntem pierduți) la tot felul de pseudo-înțelepți ai lumii.Și vreau să vă fac atenți la amploarea pe care o ia în rândul tinerilor fenomenul mistic, dar nu cel creștin-ortodox, ci de toate felurile și nuanțele. Cu uimire am aflat într-o discuție cu un student la teologie, despre cât de mult aprecia el învățăturile celui care e cunoscut pe internet ca Osho, cu numele real de Chandra Mohan Jain. I-am urmărit câteva discuții filosofale, mi-au căzut apoi în mână două cărți scrise de el, și mă întrebam, rămânând, cum spunea Petre Țuțea, perplex. Cum poți aprecia cu ardoare o filosofie, fie și ea superioară, fie, dar nu divină! Și asta după ce ai gustat din patristica monastică Egipteană, ori după ce citești Înțelepciunea lui Isus Sirah, ori după proverbele lui Solomon, după minunații și plinii de pace psalmi ai regelui David? După ce citești „Confesiunile” Fericitului Augustin, care a grăit plinul de har îndemn creștin, „Iubește, și fă ce vrei!”. Cum să fii fascinat de folosofia unui om după ce citești Epistolele sfântului Apostol Pavel, sau ale sfântului apostol Ioan. „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13) După ce citești acest imn al dragostei din epistola întâi către Corinteni a sfântului apostol Pavel, cum să ți se mai pară fascinantă o învățătură ca cea a acestui guru? Însă aceasta se întâmplă pentru că valorile creștine cer jertfă, valorile creștine cer câteva suspine pentru a da fericirea veșnică, valorile creștine cer câteva ore de participare la Sfânta Liturghie, în schimbul unei veșnicii cu Hristos, valorile creștine cer spovedania sinceră și cu părrere de rău pentru păcatele săvârșite, în fața unui preot duhovnic, pentru ca apoi să aveți sufletul învăluit de aripile îngerilor luminați; valorile creștine vă cer, așa cum spune părintele Arsenie Papacioc, de la mănăstirea Techirghiol, „puțin timp, trăit bine!” Dacă vă negociați mântuirea sufletului zbuciumat de îndoieli, cu tot felul de astfel de filosofii pământene, întorcând astfel spatele Fiului de Împărat Ceresc, să știți că nu veți putea fii fericiți! Căci cel care este singurul Om din istoria omenirii, care a grăit despre sine „Eu sunt lumina lumii”, Eu sunt Calea , Adevărul și Viața”, „Eu sunt ușa, dacă v-a intra cineva prin Mine pășune va afla”. Eu sunt Păstorul cel Bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oile Sale, iar cel năimit nu se jerfește, ci văzând hoții, sau lupii, lasă oile și fuge, pentru că e plătit, și nu-l doare inima de oi. Ei bine, Iisus Hristos care-a grăit aceste cuvinte, și care te cheamă la nunta lui, creștinule-ortodox, tot el este și Cel care ne-a lăsat fericirile de pe munte. Ne-a arătat ce trebuie să facem. Nu trebuie să născocim noi acum roata, și nici calea, și să nu uităm că ne-a făcut atenți că mulți vor veni în numele lor, și noi percepte vor aduce, dar și înger de lumină de ar părea să nu-i credem. Și ca acest fel de „iluminați” sunt mulți pe Terra.
Fenomenul satanist a luat amploare în rândul tinerilor. Voi, părinții care aveți copii, vă îndemn să-i cercetați mai atent, pentru că mulți sunt cei de vârste fragede, vârstele căutărilor, puberți și adolescenți, care cad în plasele sataniștilor pe internet. Munciți să le asigurați traiul, și uitați să le acordați timp. E musai să vă aplecați spre sufletul lor gingaș, încă din copilărie. Altfel îi pierdeți în hățișul drogurilor, al alcoolului, al violenței și sexualității juvenile, ajung niște zdruncinați sufletește și ei sunt destul de conștienți adesea de starea lor, așa ajung la spovedanie unii, și de acolo aflăm și noi preoții cât de debusolat este tineretul de astăzi. Și așa, Voi părinții, ați fugit la vremea voastră din biserica lui Hristos, la treburile ogorului, dar v-ați neglijat nu doar Dumnezeul ci și darul lui Dumnezeu, copiii voștri, iar ei acum lipsesc de aici, de la Slujbă, pentru că-și negociază rezolvarea problemelor fie cu „legalele”, cum le numesc ei, fie cu alcoolul, fie cu practici sexuale dincolo de toate conceptele firești și morale. Și când vă treziți că ajung să se poarte precum jigodiile în haită, rezolvați problema aruncându-i în pușcării opt nouă ani, fără să vă asumați, mă iertați, fără să ne asumăm nici unul vina pentru halul în care au ajuns. Părinții au mâncat aguridă, iară copiilor li s-au strepezit dinții. Profesorii din școlile generale și licee, știu bine că se vând droguri în instituțiile pe care le reprezintă, și tac, societatea cu mijloacele media le oferă gratis modele de nonvalori, și când totiși admiră și ei pe vreun vecin care se străduie și face o facultate, se descurajează repede văzând că-ntr-o Românie ortodoxă, care se pregătește să ridice cea mai mare moschee din Europa, dacă ai o facultate, poți cel mult să fii angajatul cu diplomă de studii superioare, la un lanț de magazine, ori chelner la vre-un bar de noapte. Adică te întorci fix de unde ai plecat. Și când totuși, astfel de tineri ajung,trecând peste noroiul cu care este împroșcată ortodoxia, mânați de conștiință, la vre-un preot ortodox, acesta ori e preocupat cu ridicarea de ziduri, ori nu-l poate auzi, pentru că și lui îi sună în urechi cifrele afacerilor de familie, sau el însuși are în casă un fiu-problemă, pe care l-a lipsit, din varii motive, de esența învățăturii lui Hristos, de iubire. Și uite așa, ca în pildă, și ei se întorc la negoțul lor, aceasta văzânt la părinți, la profesori, la preoți, la medici, la guvernanți. Nu avem altă cale spre cer, nu avem altă cale spre rezolvarea crizei morale care ne-a cuprins, decât calea pe care Hristos a trasat-o, frați creștini, și aceasta este: Credința, Nădejdea și Dragostea. Iar mai mare dintre acestea este Dragostea! Nu doar țara noastră este cuprinsă de acest flagel al societății ahristice. De aici până la societatea antihirstică nu mai e decât un pas. Dar despre acest aspect vom vorbi într-un alt cuvânt, pentru că acum doresc să ne raportăm scurt și la cel găsit fără de haină de nuntă.
Vedem că la nunta fiului de împărat sunt și buni și răi. Dar pe cei răi nu i-a dat afară împăratul. De ce? pentru că cei răi încă mai au șanse a deveni buni. Și nici pe cel cu haină necorespunzătoare nu l-ar fi dat afară, pentru că îl numește prieten, zicându-i:„Prietene, cum ai intrat aici, fără haină de nuntă?”Lipsa răspunsului l-a jignit pe Împărat. Frați creștini, vine o zi în care ne vom înfățișa la Dumnezeu. Dumnezeu care ne-a îmbrăcat sulfetul în haina luminii la Sfântul Botez. De aceea omul din pildă nu a avut răspuns. Nu putea să spună că nu are haină, că doar o primise din mâna slujitorilor împărătești. Nu vom putea să ne scuzăm în nici un fel, pentru că Dumnezeu, Iisus Hristos, a făcut tot ceeea ce este dumnezeiește posibil să ne mântuiască, să ne păstrăm haina sufletului gata pentru nunta împăratului, însă noi ne-am zdrențuit-o, purtăndu-o prin toate potetice pline de spinii patimilor, în loc să pășim pe Calea-Hristos, ne-am înoroit-o în tot felul bălți cu iubiri mincinoase, în loc să alergăm la Izvorul curat al Adevărului-Hristos, am zăcut că morți când au venit peste noi războiaele care ne cereau mărturisirea Ortodoxiei, în loc să ne purtăm bărăbătește, demni de Viața-Hristos. Dar iată ce pățește cel ce nu are haină de nuntă: este legat la mâini, adică nu mai poate face nimic pentru salvarea lui, este legat la picioare, adică nu mai poate fugi de răspunderea faptelor lui. Este dus de alții și aruncat în întunericul cel mai din afară. Și dacă vreți să aveți o imagine de ansamblu, vă puteți folosi de imaginea unui om mort. I se leagă mâinile să steie pe piept, pt că singure nu mai vor să stea, i se leagă picioarele pentru a sta apropiate, pentru că singure nu mai știu să stea, este purtat de alții, și dus la marginea gropii,este apoi lăsat în mormânt și acolperit cu țărână! Trupul îi este lăsat acolo, în mormânt, în beznă, iar sufletul își începe grozava călătorie spre veșnicie. Iară veșnicia este așa cum și-a pregătit-o atât cât a mai putut lucra, înainte ca alții să-i lege mâinile pe piept, pentru că singure nu mai pot sta, inainte ca alții să-i lege picioarele pentru că singure nu mai știu a sta drepte, înainte ca ceilalți să plece, lăsndu-l acolo , în bezna mormântului. Și vorbește Hristos aici despre „plângerea și scrâșnirea dinților”.
O, frați creștini, frați creștini. Câți dintre noi nu vom strânge din dinți în veșnicii, că ne-a chemat de atâtea ori Hristos la nunta lui, la veșnicia fericită, și noi i-am întors spatele. Câți părinți vor mai plânge și vor scrâșni din dinți de ciudă că și-au neglijat copii, câți copii vor mai plânge și vor scrâșni din dinți de ciudă că nu și-au ascultat părinții care-i îndemnau la o viață moarală, creștină, în duhul adevărului lui Hristos, Câți pedagogi vor regreta scrâșnind din dinți pentru că au avut puterea și poziția de a salva suflete și nu au făcut-o; O dar câți dintre noi, clerul ortodox scrâșni-vom din dinți, aruncați fiind în întunericul cel mai din afară, pe care-l merităm cu vârf și îndesat, pentru că, oribiți de bani și funcții, am lăsat noi înșine suflete în întuneric, deși primiserăm lumina. Ne scandalizăm noi creștinii, că imigranții musulmani huiduie și refuză ajutoarele umanitare de la Crucea Roșie, pentru că au crucea pe ele, dar noi, creștini fiind, nici nu știm să facem crucea corect. Cele șapte păcate de moarte, mândria, slava deșartă, desfrânarea, mânia, ura, lăcomia pântecelui, și lenea ne sunt aproape un mod cotidian de viață, și ne trezim arătând cu degetul spre alții, doar ca să ne pară nouă că suntem mai drepți, să ne hrănim orgoliile. Să luăm aminte frați creștini, că și cei buni și cei răi, sau care în ochii noștri sunt răi, au ajuns la nunta din pilda de astăzi, dar numai cel care nu avea haina de nuntă a fost aruncat în gheena. De aceea, închei îndemnându-vă să vă păziți haina sufletului. Fii tu cel ce trebuie să fii, în familia ta, între prietenii tăi, în colectivul unde lucrezi, fii tu candelă aprinsă din Lumina lui Hristos cel Înviat, și lumea ta va fi mai luminoasă.
Peste câteva zile prăznuim nașterea Maicii Domnului. Să ne dorim să renască în noi curăția sufletească, smerenia cerească, și s-o rugăm pe Maica Domnului să ne deie înțelepciunea, Sofia, cum spune grecul, și ea, Maica Înțelepciunii ne va dărui toate cele necesare să trecem peste marea vieții cotidiene tot mai invălurită-n furtuni. Și un îndemn, vis-a-vis, de problematica imigranților: Hristos a spus că Biserica lui nu v-a fi biruită nici de porțile iadului. Trebuie multă înțelepciune și iubire, precauție și dragoste, dar mai ales, unirea credinței, și cunoașterea aporfundată a creștinismului-ortodox, pentru că numai așa putem stăvilii orice influență. Nu uitați că și Osho și Muhammad pretind că o iluminare le-a descoperit, unuia oshoismul, altuia coranul! primul pe la anul 1960, al doilea pe la anul 600 după Hristos. Închei, așa după cum îmi este obiceiul cu un cuvânt despre Maica Domnului,al părintelui Arsenie Papacioc, mare mărturisitor al Ortodoxiei, apostol al prezenței continue a inimii în Dumnezeu, nu doar în zile de sărbătoare: „ Un păcătos a spus Maicii Domnului: Arată-te că-mi ești mamă! iar ea îi răspunde imediat, arată-te că-mi ești fiu! Se spune că Maica Domnului este supărată pe aceeia care nu-i cer niciodată nimic. Și să știți, fraților, nu e lucru de glumă: cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea. Arată-te deci, creștine, a fi un fiu cu inimă de copil al Maicii Domnului. Amin!
Comentarii