sâmbătă, 21 ianuarie 2017

DUMINICA LUI ZAHEU



„Zahee, dă-te jos!”

Frați creștini ortodocși,
Astăzi Hristos ne strigă tuturor să coborâm din mândriile noastre, să coborâm din copacii noștrii fără de rod, și să mergem cu El pentru că vrea să cineze în casele inimilor noastre.
Haidem să revedem scena biblică relatată astăzi de Evanghelia care s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii. Iisus Hristos era în Ierihon. Era cu foarte puțin timp înainte de răstignire. Tocmai vindecase un orb care cerșea pe cale. Cu puțin mai înainte însă, la Mântuitorul a venit un tânăr bogat și l-a întrebat ce să facă el ca să moștenească viața veșnică. Atunci Iisus a răspuns bogatului să vândă toate câte are și să vină după El. Tânărul s-a întristat, pentru că era foarte bogat, și bogățiile îi umpluseră nu doar hambarele, magaziile, conturile în bancă, ci și inima lui, și nu putea să se despartă de ele, așa că a plecat, cu capul în jos întristându-se. Hristos privindu-l cum pleacă le spune celor care erau cu El: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu. Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. Și ucenicii l-ai întrebat atunci, cumva deznădăjduiți, cine se poate totuși mântui. Fiul lui Dumnezeu răspunde că Ceea ce la oameni e cu neputință, la Dumnezeu este cu putință. Și pleacă, împreună cu mulțimea de oameni, intenționând să meargă spre Ierusalim. În mulțimea adunată era un vameș, mic de statură, care voia să-l vadă pe Cel despre care auzise atâtea lucruri. Curiozitate omenească. Pentru că nu-l putea vedea din pricina mulțimilor, aleargă pe cale, mai înainte, și se urcă într-un sicomor. Traducerea românească vorbește de dud, deși sicomorul se mai numește și „arborele de pâine”, iară științific, „Ficus Sycomorus” este frate aproape geamăn cu „Ficus Carica”, sau mai pe românește cu smochinul. Așadar, iată-l pe acest vameș, cunoscut de întregul Ierihon, om cu stare și influent, om cu funcție și prieten al romanilor, un alt om din categoria bogătanilor, despre care tocmai vorbise Iisus Hristos, cocoțat într-un copac, cu toate straiele lui din mătăsuri scumpe. Iisus Hristos ajunge în dreptul copacului și îl strigă pe Zaheu: „ - Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.” Iar acesta s-a coborât degrabă și l-a primit cu bucurie.  Restul scenei îl știți: fariseii s-au scandalizat și i-au găsit vină lui Iisus că a intrat în casa păcătosului ăstuia, Zaheu de teamă să nu-i plece Hristos din casă făgăduiește că toate nedreptățile le va îndrepta, și Mântuitorul le răspunde fariseilor că pentru păcătoși a venit, nu pentru cei drepți, așa cum doctorii sunt de trebuință celor bolnavi, nu celor sănătoși. De fapt, deși până atunci vameșul făcuse nedreptăți, numele de Zaheu, în dialectul aramaic al limbii evreiești, înseamnă „om drept”.
Înainte de a trece mai departe, trebuie să remarcăm că după ce Mântuitorul tocmai le spune că bogații se mântuiesc mai greu decât intră o cămilă prin urechile acului, și după ce le spune că Dumnezeu poate face ceea ce oamenilor le este aproape imposibil, iată că la doar câteva ceasuri după, însă în seara aceleiași zile, evreii văd împlinirea spuselor lui Hristos, tocmai prin mântuirea sufletului bogatului vameș Zaheu.
Ei bine frați creștini, haidem să transpunem în viețile noastre, în cotidianul nostru, ceea ce am văzut astăzi cu ochii inimii, pentru că istoria mântuirii lui Zaheu nu este trecută în Scripturi doar ca o simplă istorisire, ci se află scrisă tocmai pentru ca noi, peste milenii, să învățăm să ne raportăm în duhul ortodox la sinele nostru, la omul de lângă noi, la vremurile pe care le trăim, și la Dumnezeu. Priviți-l pe Zaheu: Om bogat, cu funcții, cu haine scumpe, încearcă să-l vadă pe Hristos. O fi strigat și el la mulțimea care-l împiedica. Le-o fi amintit cine este, și că poată să le facă rău dacă nu-l lasă să treacă, să poată și el să-l vadă pe Nazarineanul Iisus. Mulțimea electrizată, uimită până la exaltare de minunile lui Dumnezeu nu mai băga în seamă nici bogățiile, nici straiele, nici funcțiile vameșului. În fața lui Hristos, toate acestea au pierit. Zaheu ajunge un rândaș, un om de rând, ca și toți ceilalți de față. În situația aceasta găsește soluția, aleargă înainte, unde nu erau încă mulțimile îmbulzindu-se și se urcă în copacul acesta înalt, ca să poată privi peste mulțime, spre Iisus. Dacă vrem și noi să-l vedem pe Dumnezeu, trebuie să fugim de mulțime, frați creștini. Să fugim de spiritul de turmă, de tot tăvălugul acesta care ne poartă doar spre satisfacerea nevoilor trupului, a goanei acesteia după hrănirea orgoliilor. Ca și Zaheu trebuie să alergăm depărtându-ne. Însă nu doar depărtându-ne, dar și suindu-ne deasupra, rupându-ne de pământ și grijile lui, plasându-ne între pământ și cer,  făcând un minim efort de a putea privi peste capetele celor mulți, spre esențialul din tot acest amalgam care se numește viață, esențialul fiind chiar Cel ce a zis despre Sine: „Eu sunt Viața!” Doar cu acest minim efort și ne vom auzi chemați de El, vom sta cu el la cină, și vom sta cu El la cină, nu oricum, ci „cu bucurie”, așa cum Evanghelia zice despre Zaheu.
Averile ne încurcă, bogăția păcatelor ne încurcă, nu ne lasă să-l putem vedea pe Hristos în toată frumusețea învățăturii lui. Lumea, mulțimea ne încurcă, se îmbulzește duhul lumii și în Biserică, în Biserică zic, referindu-mă la instituția Bisericii Ortodoxe, că despre celelalte culte, nici nu mai aducem vorba. Se îmbulzește duhul lumii în biserică, spuneam, pentru că întâlnim aici învățături omenești, băbești, fără sprijin în tradiția și practica bimilenară creștină, pe care punem accentul, uitând de darurile Duhului Sfânt cu care ne putem îmbogății sufletul în cadrul Sfintei Liturghii. Venim aici tot cu nevoi și cereri omenești. Să mi se mărite fata, să se însoare băiatul, să câștig procese, să moară dușmanii, să găsesc de muncă. Nu-i rău că cerem ajutorul lui Dumnezeu și în aceste nevoi cotidiene, însă e rău că nu ne raportăm și la suflet. Cereți-i lui Dumnezeu lucurui vrednice de dumnezeirea lui. Răbdare în boli și încercări, izbăvirea de patimi, dragoste nefățarnică, minte luminată în aducerea păcii în casa dezbinată, întărirea în credință, înmulțirea nădejdii în puterea ajutorului Harului Duhului Sfânt. Nu prea regăsim aceste cereri în pomelnicele pe care le aduceți la Altar! Cât despre puterea de a ierta și de a iubi pe vrășmași… nici nu aducem vorba.
A intrat duhul acesta al lumii și în Altar. Preoți preocupați cu afaceri, târguiesc și negociază prețul slujbelor mai ceva ca schimbătorii de bani din templul lui Solomon pe care i-a biciut Hristos. Am uitat, se vede treaba, cărui Dumnezeu am fost chemați să slujim. Dumnezeului milei și al răbdării, al îndelung răbdării. Am mai spus-o și o mai spun. Nu știu alții cum dorm noaptea, însă eu când mă gândesc la preoția mea, ce greutate atârnă pe grumazul meu de când am primit epitrahilul, mă cutremur, și mi-l pun în fața ochilor inimii pe Iuda Iscarioteanul, rugându-mă să mă apere Dumnezeu de duhul care l-a biruit pe el. Iuda care a făcut minuni, a înviat morți, a convertit oameni la credința în Hristos, dar pentru că era iubitor de arginți l-a vândut pe Hristos și și-a cumpărat ștreang! Asta ne așteaptă pe toți creștinii, pe noi, cei din biserică zic, nu pe cei de-afară, care nu au habar. Pe noi, preoți ori poporeni, călugări ori mireni care ne-am botezat și venim la biserică. Suntem chemați să fim exemple în societate, în familie, la serviciu. Altfel ați auzit: bici, hăț, ștreang ne așteaptă.
Sfântul apostol Pavel spune în „apostolul” citit astăzi înainte de Evanghelie că în vremurile de apoi, unii se vor depărta de la credință, și atenție: „vor lua aminte la duhurile cele înșelătoare și la învățăturile demonilor, prin fățărnicia unor mincinoși.”! Să luăm aminte fraților și surorilor, că aici vorbește Pavel nu de secte, nu de sinodul panortodox, (altă tensiune artificial creeată de așa zișii ultraortodocși), ci de oameni fățarnici din interiorul bisericii. De aceea trebuie să studiem și să cunoaștem bine credința Ortodoxă, pentru ca să nu poată nimeni să ne atragă în curse. Sfântul apostol Pavel ne dă și soluția izbăvirii de acești fățarnici: hrăniți-vă cu cuvintele credinței și ale bunei învățături, iar de basmele cele lumești și băbești ferește-te, și deprinde-te cu dreapta credință. Și mai îndeamnă tocmai ce am spus și eu mai înainte: fii pildă cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția sufletească și trupească, pentru că așa făcând te mântuiești și pe tine, și pe cei care te ascultă. Să urmăm acestor îndemnuri frați creștini. Să ne ferim de duhurile lumii, să luăm credința din mâna preotului, nu din babe și din basme, de care, iată, se lovea și sfântul apostol Pavel, la doar câțiva zeci de ani de la Răstignirea și Învierea Domnului. Fugiți de învățăturile care nu vibrează cu Duhul Ortodox. E acum în vogă, și mai ales printre creștinii practicanți, o poveste despre „energia reiki.” Mai ales femeile sunt fascinate de acest curent. Nu amestecați învățătura divină cu astfel de învățături ale oamenilor. Intrați pe un teren mlăștinos și vă riscați mântuirea. Avem Ortodoxia, avem aici, în Biserica Ortodoxă Trupul și Sângele lui Iisus Hristos Mântuitorul. EL e Calea, Adevărul, Viața; EL e Lumina lumii; El este butucul viei vieții iar noi mlădițele. Ce ne mai trebuie alte căi, alte vieți, alte lumini, alți butuci  din care să ne tragem seva? Am sorbit noi oare învățătura Dumnezeiască a lui Iisus Hristos și n-am aflat vindecarea sufletului și a trupului? Apoi nu uitați un aspect. Să zicem că am urmat intru totul mila, iubirea, credința tare ca o stâncă, și totuși nu ne-am vindecat trupul. Să zicem, Păi îl avem pe Pavel, marele apostol pavel care a purtat o neputință, un bold al satanei, toată viața lui, așa cum singur mărtuirisește, și, deși s-a rugat Domnului să-l vindece, el care vindeca pe alții, și potolea furtunile, iată că singur mărturisește că Dumnezeu i-a grăit că îi lasă boala pentru că-i e de ajuns Harul Duhului Sfânt.  Și n-a alergat nici la babe, nici la vrăjitoare, nici la ghioc, horoscop, argintul viu, reiki, bioenergeticieni. Pentru vindecările sufletului avem încă preoți destoinici, pentru cele ale trupului avem doctori.

Haidem așadar, să ne mântuim ca și Zaheu, urcând deasupra grijilor, cum spuneam, și grabnic coborându-ne din mândriile noastre atunci când glasul conțtiinței strigă la noi, și să-l primim pe Hristos cu adevărat în casa inimii, bucurându-ne în Domnul, făcând faptele credinței, în duhul iubirii sincere și curate. Și dacă totuși vom întâmpina ura și batjocura celor de-aproape, atunci să urmăm indemnul părintelui Arsenie Papacioc acest sfânt coborât pentr-un secol să mângâie neamul nostru, care ne grăiește așa: „Primiți ca oameni divini orice lovitură. Oamenii buni vă ajută la mântuire mult, dar cei răi, și mai mult; răbdați-i fără năcaz. Toate veacurile au fost pline de dușmani ai creștinilor, însă dușmanii din veacul acesta comunist a umplut cerul de sfinți!” Amin.

luni, 16 ianuarie 2017

FACEREA MAMEI




Când Dumnezeu a făcut inima de mamă,
A rupt din Soare o rază.
De aceea orice năzbâtie-ar face-o odraslă
Inima mamei rămâne-o lumină lină și caldă.

Ca să facă ochii mamei, Hristos
A rupt o fărâmă din norii de vară,
Și de-aceea tot ce privește crește frumos
Ca un trandafir în mai, rourat pe petală.

O, Doamne, ca să faci ale mamei mâini
Ai smuls unui înger un fulg din aripă.
De te mângâie mama, boli dispar, cresc florile-n spini…
Și ea știe aceasta, și de-mbrățișări face risipă.

În sânul mamei a pus Iisus toată energia Căii Lactee.
Din țâțele ei mi-am luat felul de-a fi;
Laptele ei alb mi s-a făcut os, carne, sânge,
Sămânță minusculă să pot să nasc și eu fii.

Doamne, dar măreția ta ți-ai arătat-o când ai modelat sufletul mamei.
Atunci din tine, Dumnezeule mare ai rupt;
De-aceea iubirii de mamă nimeni nu-i poate pune hotare.
Că doar ea, pentru copii se ridică și din mormânt!

13 Ianuarie 2017
Deasupra Lumii.