luni, 13 februarie 2017

ALBASTRU





 motto
Nu plângeți! N-a murit, cu doarme.

Privirea ta albastră, tată,
Ca ochii Tatălui Ceresc,
Mi-a fost și idol și povață
Și mi-a dat forța să iubesc.

Dar eu m-am deșirat spre cer,
M-am dispersat în timp și timpuri,
Privindu-te-n coșciug, mă-ntreb
Cum de-ai atâtea riduri?

Tot alergând prin lumea largă
După himere, sex și scrum,
Nu m-am gândit, bietul meu tată,
Că te-am lăsat stingher pe drum,
Bătrân, bolnav…și mort, acum.

Mi-e atât de dor de vocea ta,
Și ea, albastră, parcă…
Nu mă mai strigă nimenea
Zicându-mi „Ce faci, tată?”

Să sfâșii ceru-mi vine-adesea,
Să te tot cat prin astre,
Că-s fiul tău să mă fălesc
La zei, la sfinți, la ape-albastre,
La entități abstracte.

Ce dor nebun, ce dor albastru
Mă-ndoaie ca pe stuf.
Tu, stâncă, tu, un vis celestu
În nopți prea negre, scut,
Așa te-am cunoscut.

Când am plecam din casa ta,
Ai suferit tăcând albastru
Și descreșteai mutește-așa,
Tu, Luna mea, și mama astru.

Ne-ați înălțat ca pe un castru
Pe malul fluviului albastru.

13 Februarie 2017.
Dervent



Niciun comentariu: