AI VĂZUT CUM MOR??
Ai văzut vreodată
cum mor frunzele?
Frunzele sau
copacii.
Le-ai auzit cumva
să scoată sunete?
Să se vaite, sau
să se tulbure?
Nu le prohodesc
nici popii, nici vracii.
Bogații mor cum
mor săracii.
Ai privit
vreodată cum moare omătul?
Se întristează el
că-l rod căldurile?
Intră tăcut,
primindu-l, pământul
Și se-mbrățișează
cu apele ce-adapă adâncul,
Deși s-a născut
unde-l nasc înălțările.
Ai privit cum își
sfârșesc viața norii?
Cum tăcând se
deșiră născând picuri albaștri
Și nu plâng că-n
curând n-au să mai sfideze cocorii.
Nici urmă de ei
când s-or revărsa zorii.
Și-atunci,
prafule, moartea să te-nfricoșeze
Când vieții-i dă
valoare, și-n veșnicii o transcede.
Dar privește
atent curcubeul, prietene:
În câtă liniște
se naște, trăiește și moare.
Și dacă mai mult
iar fi viața, cine, o , oare,
S-ar mai căzni
să-l admire, să îl picteze?
Ar fi un ins
anonim plătind două streepteuse.
Morala:
Trăiește-ți viața
frumos și curat
Și moartea, când
vine, să o primești
Ca pe-un prieten
bun, vechi, îndepărtat.
Pe care-l iubești
mult, însă uneori l-ai uitat.
Și floarea e-n
floare un timp limitat;
Copilu-i copil
până-l crești.
În viață, doar
moarte-i certă; restu-s povești!
Dar povești
despre cât ai știut să iubești!
3 februarie 2017,
Dervent.
Comentarii