BALADĂ DE TOAMNĂ

 

Răde floarea în ferestră .
Pentru toamna mea măiastră,
Norii zburdă prin grădini,
Ciulinii nu mai au spini,
Ninge-n munți ca-ntr-un potop,
Caii albi se-opresc în loc,
Speriați ca de nălucă
Nu vor să coboare-n luncă.

Toamnă searbădă de ceară,
Câini mă latră, vânt mă strigă,
Iar iubirea mea păgână
Mă dezmiardă și mă-ngână,
Mă aprinde și mă arde
Părul negru dat pe spate;
Brațele încolăcindu-mi
Trupu-mi tremură ca-n friguri,
Mă îmbeți și mă cuprinzi,
Sufletul la draci mi-l vinzi.

Cu-n sărut și-o „noapte bună”
Luna de pe cer mi-o fură;
Și c-o mână către coapse
Inima din piept mi-o arse,
Când buzele-i susură
A pârâu cu apă bună,
Cu alura-i de sipică
Măruntaie-mi despică
Și m-azvârle, și m-afundă,
În suflet boală-mi pătrundă
Mai adânc precum urzeala
Ielelor, cu urgiseala.

Capu-mi vâjâie și-mi pare
Că-ți văd umbra peste soare,
Vreau să scap să fug departe,
Dar tu-mi ești și-n foc și-n ape.

Trupul tău galben-verzui
Îmi miroase a gutui,
Eros retrăiesc prin tine
Fără sânge, fără vine;
Când sărutul tău mă-mbie
Simt un gust de razahie.

Te pipăi cu mâinile
Ca orbul luminile.

Mă farmeci și mă descânți
Mintea mea ai prins-o-n câlți.
Mi-ești pelin și mătrăgună,
Zeu îmi ești și-mi ești minciună. …

Pentr-aceste toate, iată,
Toamnă, tu-mi ești vinovată.
Cu-a ta ploaie, cu-a ta frunză,
Iubiri mi-ai aprins din spuză!

24 octombrie 2014
Dervent.
Scrisă pentru R-C. B.