ÎMI URLĂ LUPII

Îmi urlă lupii-n noaptea cu luna ca o pâine,
Dar niște lupi atipici, cu capete de mort.
Nici patul nu mi-i pat, nici somnul nu-mi mai vine
Și parcă mușc într-una din trupuri de avort. 

Fereastra lumii astăzi îmi pune iar zăbrele
Și temniță jilavă mi-e cerul pe pământ.
Îmi sună-n miezul nopții un cântec ca de iele,
Îmi farmecă ființa și nu mă înspăimânt. 

Năuc îmi tremur pașii spre malurile negre
Ale unui trist fluviu de lacrimi și de dor.
Și salcia cu plopii, amorfele-ntre ele
Îmi prohodesc cărarea cu bocet ca la mort. 

Mă las cuprins de valuri, de triste remușcări,
Că sunt în ochii mei, ce n-am dorit să fiu,
Spoiala lumii curge ca zoaia în căldări,
Și-mi murdărește taina copilului zglobiu,
Pe care, Doamne, Sfinte, mi l-am ucis de viu.

Și-n toată adormirea ființei ce-mi cuprinde
Suflarea tot mai stinsă și ochiul mai absent
Vii Tu precum o rază în zori, ca o merinde
Străluminându-mi viața și umbletu-n deșert. 

Atunci toți lupii, visul și farmecele toate,
Zăbrele, fantomatic se risipesc spre zori.
Mă-nvăluie lumina ca marea cu-a ei alge
Și mă adoarme-n pace purtându-mă pe nori
Spre noi experiențe, spre țărmuri cu comori.

3 iunie 2015
Orele 2
Dervent