TÂNĂRUL BOGAT. (2015)

„Și cine poate să se mântuiască?”

Frați creștini ortodocși,

Evanghelia de astăzi ne vorbește despre o întâmplare petrecută nu cu mult inainte de Răstignirea Mântuitorului. Un tânăr bogat îl întreabă pe Mântuitorul: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața cea veșnică? Mântuitorul îi răspunde : Știi poruncile: Să nu fi desfrânat, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. Tânărul i-a răspuns Mântuitorului că tot ce a enumerat el a făcut. Și Mântuitorul îi spune: Un singur lucru îți mai lipsește: vinde toate câte ai, dă săracilor ce strângi, și urmează-mi Mie. Tânărului i s-a părut greu acest cuvânt și a plecat întristat de la Mântuitorul. Hristos a zis atunci: Cât de greu v-a intra bogatul în impărăția lui Dumnezeu. Pentru că mai lesne intră camila(era o sfoară groasă împletită din păr de cămilă) prin urechile acului decât bogatul în împărăție. Și ucenicii au întrebat: Doamne, dar cine atunci mai intră în veșnica fericire, dacă nici acesta, care a păzit poruncile legii nu a intrat? Și atunci Iisus Hristos grăiește: Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu.

Aceasta este pe scurt pericopa evanghelică de astăzi frați creștini. Tânărul acesta, crescut frumos și moral în legea străbunilor lui, ascultându-L pe Hristos, iată- își pune problema veșniciei lui. Și din discuția cu Cel ce este Lumina Lumii, vedem că el era un om moral, virtuos, căci spune că toate poruncile legii le-a ținut. Dară atunci , dacă toate poruncile legii le-a ținut, de ce oare conștiința lui îi spunea că mai lipsește ceva? Pentru că vedem că avea neliniști legate de Mânturirea lui, chiar dacă nu fura, nu era bețiv, nu se droga, nu era desfrânat, își respecta părinții și le cinstea numele cu purtarea lui cuviincioasă în comunitate. Totuși el simte că nu e de ajuns. Simte că toate aceste purtări ale lui nu sunt sufleciente pentru a ajunge în sânul lui Avraam, cu atât mai mult cu cât Hristos vorbea de o Împărăție cerească veșnică, alta, cumva decât ceea ce știa el  de la părinți și din legea lui Moise.

Tinerețea, frați creștini, vârsta zbuciumului interior, a frământărilor de tot felul, a descoperirilor de sine. La această vârstă, când de obicei te crezi prometeu și vrei să furi focul din casa lui Dumnezeu, te crezi stăpân și nemuritor, tânărul nostru avea neliniști. Neliniști creatoare de întrebări. Vedeți frați creștini? Copilăria este o vârstă frumoasă, dar lipsită totuși de multe cunoștințe și sensibilități. Maturitatea este și ea plinătate a vârstei, însă suntem mai șlefuiți de valurile vieții, nu ni se mai aprind călcâiele așa ușor după un chip frumos, după o ideologie atrăgătoare, după un vis de realizat. Haideți să rămânem tineri. Și nu orice fel de tineri, ci tineri vorbind cu Dumnezeu, ca acesta din Evanghelie, Și întrebându-ne ce să facem ca să ajungem fericiți veșnic. De fapt, la drept vorbind, fericirea, dacă nu e veșnică, nu e fericire.

Oare păzim noi poruncile, frați creștini? Păzim noi postul, prima poruncă divină, instituită în Rai? Postul de la bucate, care ne pune trupul la osteneală, e drept, dar care îl vindecă și îl apără de atât de frecventele boli ale metabolismului. Și postul sufletesc , de la păcate. Păcat înseamnă lipsa binelui. Adică într-o zi, de n-ai făcut rău tot nu e de ajuns, dacă nu ai făcut bine.

Avem apoi cele zece porunci . Eu sunt Domnul Dumnezeu tău, să nu ai alți Dumnezei afară de mine! Cum stăm noi cu această poruncă? Ne închinăm noi cuviincios lui Dumnezeu? Suntem noi conștienți de măreția Lui? Sau ne-am făcut Dumnezeu pântecele, pofta trupului, banul, funcția, munca( serviciul); sau poate ne-am făcut Dumnezeu copilul, și pentru el călcăm în picioare poruncile, furând, denigrând, numai să îi fie lui bine, și să nu simtă dureri și suferințe.

A doua poruncă este să nu îți faci ție chip cioplit, nci altă asemănare a câte sunt sus în cer, sau  pe pământ jos, în apă și sub pământ; să nu te inchini lor, nici  să le slujești lor.  Avem noi idoli în casă frați creștini? Și fiți foarte atenți , nu confundați cinstirea sfintelor icoane din creștinișmul apusean și ortodox, cu idolatria, căci noi nu confundăm icoana cu Dumnezeirea! Vorbim despre idolatria banilor, a unor plăceri cărora le slujim, făcându-ne vinovați de călcarea moralei creștine. Să fim foarte atenți la mișcările sufletului nostru, și dacă simțim că ne-am făcut idoli din fumat, din droguri, din plăcerile carnale vinovate, din televizor și computer, să ne revizuim atitudinea și să ne schimbăm viața.

A treia poruncă spune să nu iei numele Domnului Dumnezeu în deșert. Atât de adesea văd și aud glume, bancuri despre Dumnezeu. Frați creștini, în țările musulmane dacă vorbești despre Alah sau Mohamed cum vorbesc creștinii despre Hristos și Biserică, ești decapitat. Nu aprobăm, bine înțeles pedeapsa mahomedană, însă nici nu se mai poate așa: Hristos este înjurat cu tot ce e sfânt: Icoană, anafură, biserică, sfinții, Cerul, mama, Grijania. Grijania este de fapt ultima împărtășanie care se dă omului, este îngrijania , îngrijirea pentru drumul către necunoscut, este merindea și lumina pentru drumul acesta care începe de pe marginea gropii și nu se mai termină.

Ultima poruncă referitoare la relația omului cu divinitatea, este a patra care spune: Aduți aminte de ziua Domnului, ca să o sfințești pe ea. Cum sfințim noi Dumnica , Domini dei, ziua Domnului, frați creștini? Cum sfințiți ziua Domnului tineri români? Dormind după o noapte de cluburi în care ați petrecut în dezmăț? Mergeți la Biserică duminica, și dedicați-vă apoi restul zilei familiei, cărților, zidirii sufletești. E dureros să afli la spovedanie că sunt case de creștini care încă nu au biblia la căpătâiul patului. Nu se poate așa ceva, sau să auzi că încă sunt oameni care nu știu să citească un paraclis al Maicii Domnului, și aceasta după 23 de ani de libertate a cuvântului și a ideilor religioase. De 23 de ani preoții bisericii îndeamnă la rugăciune către Maica Domnului, la un program particular de rugăciune. O jumătate de oră din zi vi se pare mult, să vă așezați în genunchi în fața icoanelor din casa dvoastră? Dar cum stați ore în șir în fața minciunilor televizate?Cum priviți meciuri de fotbal câte o oră jumătate și vă frământați și ve enervați și participați psihic și afectiv efectiv,tensionându-vă; ba după meci deveniți și triști sau violenți, dacă scorul nu e cel dorit, dar fericiți până la beție, dacă biruie echipa favorită, iar la slujba Sfintei Liturghii nu rezistați un ceas, ori nici nu încercați măcar să ajungeți. Cum munciți 8 ore pentru a vă asigura pâinea, distrugându-vă prea adesea sănătatea, și pentru suflet nu aveți răgaz un sfert de ceas pe zi???? Sau trei ore pe săptămână, cât durează Sfânta Liturghie?

A cincea poruncă, și vă rog să fiți atenți: avem în cele zece porunci primite de Moise pe muntele Sinai, pe primele patru porunci care vizează relația noastră cu Dumnezeu, ultimele 5 relația noastră cu semenii, dară a cincea poruncă trece într-un registru aparte și spune: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ. Foarte importantă această poruncă, frați creștini.  Ascultarea și respectul de părinți dacă nu ați reușit să vă învățați copiii, ia-ți crescut numai pentru suferințe, să știți! Porunca ascultării de părinți este și singura care are o făgăduială de răsplată. Nicăieri nu zice, nici până la ea, nici după ea: respectă porunca și eu îți voi da aceasta sau aceea. Doar aici Hristos Dumnezeu dă porunca dar dă și făgăduiala unei vieți lungi și ferite de rău: Ca să-ți fie ție bine, și să trăiești ani mulți pe pământ!!! O tineret român, care ai impresia că dacă abia ți-a dat mustața ai și cunoscut tainele universului, și că părinții tăi sunt niște demodați, niște ăia crescuți în limitele comunismului, niște încuiați care nu mai pricep cum merge viața, cum e viața „dă cartier”, cum e să fii „cool”…. Ce-ai să mai plângi tu , tineret român care nu mai știi să-ți respecți părinții, care suni la protecția copilului dacă ai tăi ridică vocea. Nu uita tineret român, că sfântul apostol Pavel spune că numai copiii născuți din desfrânare nu sunt certați, pentru că nu sunt iubiți. Ia aminte la tine, tineret român și vezi, nu cumva ocultele să-ți bage în cap că ești liber, tocmai ca să te robească masoneria cu toate patimile deșănțate pe care ți le servește sufeltului tău, doar doar te-oi lipsi de morala creștină în care părinții și bunicii tăi te-au crescut. Ia aminte tineret român, și nu te lăsa dus de nas de către cei ce aruncă noroi în singura instituție care a mai rămas cu adevărat națională:Biserica Ortodoxă Română! 

În Biserică s-au format marile valori ale neamului românesc. Eminescu, Mircea cel Bătrân,doctorul Nicolae Paulescu, mai recent, minunatul doctor pediatru Alexandru Pesamosca,sunt doar câteva nume care-mi vin în minte fugitiv. Ceea ce este al Bisericii, este de fapt al neamului. Ceea ce au ură asupra noastră, de fapturăsc neamul acesta românesc. De aceea, când auziți pe unii lătrând împotriva Bisericii Ortodoxe să știți că o fac conștienți fiind, că în momentul de față, Biserica Ortodoxă Română rămâne singurul liant al neamului. Ea a dat și pe Constamtin Brâncuși, pe Mircea Eliade care a cercetat toate religiile, scriind lucrarea strălucită„Istoria Credințelor și Ideilor Religioase”, în care vorbește despre omul viitorului ca fiind homo-religiosum și care, deși a cercetat toate religiile, a murit creștin. Să vă mai amintesc că și Emil Cioran, cel ce singur se intitula „scepticul de serviciu al unei lumi în declin”, este fiu de preot ortodox? Ortodoxia româmească poartă în ea esența ființei neamului nostru, fără ea devenim populație, nu popor,și asta o știu bine vrăjmașii neamului, năimiții aceștia care vă vând acum tot felul de ideologii și percepte despre trecutul nostru, despre Divinitate, străine de bimilenara tradiție creștină a neamului. Să-ți deschizi bine ochii, tineret român, pentru că tu -ți clădești viitorul! Să nu ți-l întunece ocultele!

Urmează cele cinci porunci: Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu fi mărturie mincinoasă aproapelui tău, și să nu poftești femeia, sau casa sau orice este al aproapelui tău.

Acestea sunt poruncile pe care tânărul nostru le respecta, frați creștini. Însă nu avea esența. Vedeți? Hristos venise să împlinească legea lui Moise, să o facă desăvârșită. Ce lipsea acestei legi? Iubirea, frați creștini! Evreii, ca și musulmanii astăzi, aveau legea talionului: dinte pentru dinte, acțiune, reacțiune. Hristos vine și îl învață pe tânăr, cu mai puțin de 6 luni înainte de Răstignirea Sa, legea iubirii. Vinde câte ai, dă săracilor și urmează-mi mie. Adică fii asemenea mie: sărac, și fără acoperiș, propovăduind iubire. Tânărul pleacă trist. Nu era dispus să renunțe la ceea ce avea. Nu putea. Avea inima legată de averea primită de la părinți.  Este greu pentru el să renunțe la lux, apoi de ce să deie altora ceea ce era doar al lui? Haideți să nu facem și noi ca el. Să dăruim, frați creștini. Să vindem averea păcatelor noastre, a fărădelegilor, a avariției, să vindem mândriile și să ne câstigăm prietenia smerită a sfinților, a Maicii Domnului, a lui Hristos Dumnezeu. Să devenim milostivi și copătimitori cu suferințele celor de lângă noi. Nu se poate să nu avem cui să dăruim ceva, cuiva, în fiecare zi din viață. Legea Creștină, în esența ei, este legea iubirii.Ea ne îndeamnă la bunătate, dar nu la o bunătate de duminică, ci la una care să fie prezentă veșnic, continuu, și dincolo de moarte. La o iubire veșnică, permanentă, nu iubirea pătimașă, ci iubirea ca stare sufletească. Să poți descoperi frumosul din om, din natură din cer, și să te raportezi prin el la Dumnezeu care face lucruri atât de minunate. Nu vom ajunge să ne iertăm pe cei ce ne-au greșit, și cu atât mai puțin să-i iubim pe vrăjmași dacă le vedem mereu defectele, ori-de-câte-ori îi privim în ochi.

 Hai să devenim mai buni, să rupem din puținul nostru și să dăruim celui ce are mai puțin. Mai puțină pâine, mai puțină iubire, mai puțină sănătate, mai puțină șansă. Poate că ne culcăm noaptea într-un pat, când sunt încă prunci ai străzii, poate că are cine ne înveli, sau pe cine să așteptăm să vină de la muncă și să cinăm cu ei. Să aruncăm un gând, o rugăciune pentru toți săracii pământului, și dacă putem a doua zi să le aducem o lacrimă de recunoștință în ochi măcar unuia dintre ei , am împlinit legea lui Hristos, legea iubirii. Nu vă e milă de inima voastră, frați creștini? Cum o lăsați să se împietrească zi de zi, fugind de prilejurile de a hrăni un flămând, de a da un pahar de apă unui însetat, de a mângâia un bolnav. Să fim foarte atenți, că la judecata apocaliptică, citiți și documentați-vă, nu vă luați după basmele meidatizate, care vor doar să bage spaime și frici în voi. La judecată suntem întrebați de ce nu am avut milă, frați creștini ortodocși!!! Foarte important de reținut. Poți să trăiești într-o mănăstire și să-și intre în cap că ești sfânt, dacă nu ai mila în inimă te așteaptă osânda păcătoșilor, Așa cum spuneam și mai devreme, nu ajunge , în ochii lui Hristos, dacă nu faci răul! Ajunge numai mila, dacă faci binele. Psalmistul David grăiește: „ferește-te de rău și fă binele. Caută pacea și o urmează pe ea. ” Iar Sf ap Pavel spune celor din Colose: „îmbrăcați-vă cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă și iertându-vă unii altora. Iar peste toate îmbrăcați-vă cu iubirea care este legătura desăvârșirii. ”

Auziți frați creștini? Haideți să punem început bun astăzi. Astăzi, nu mâine! Să zicem cu fermitate de războinic: de astăzi, de acum, nu vreau să mai păcătuiesc. Nu vreau să nu-mi mai ascult părinții, să desfrânez, să trăiesc necununat, să fumez, să mă droghez, să mă îmbăt, să urăsc. De astăzi vreau să devin om în plinătatea sensului cuvântului.  Doar omul poate deveni, frați creștini. Câinele rămâne câine și se simte bine în pielea lui de câine. Îngerul rămâne înger și se simte bine-n fulgii lui de înger, să spunem așa, numai omul are neliniști și poate deveni înger sau demon, sfânt sau păcătos, moral sau imoral. Și pentru aceasta suntem judecați. Că a făcut Hristos tot. Tot ce a fost Dumnezeiește posibil pentru ca omul să devină OM și nu a vrut. Haidem dară să devenim iar oameni frați creștini, și aduc sprijin cuvântului, încheind de altfel, o durere nemărginită a părintelui Arsenie Papacioc, om cu viața plină de iubire, de suferință și de dăruire: „Este omul vinovat, mult vinovat, pentru faptul că nu luptă. Stă pe loc și nu luptă cu orice chip să se desăvârșească, Pentru că atunci când tu miști mereu, atunci ai șanse de desăvârșire. A mișca înseamnă a ajunge, te ajută harul lui Dumnezeu cel care a zis că: Ceea ce la oameni e cu neputință, este cu putință la Dumnezeu.” Amin.