sâmbătă, 31 mai 2014

DUMINICA A VII A DUPĂ PAȘTI. PRIMUL SINOD A TOATĂ LUMEA







SINODUL I ECUMENIC
Părinte sfinte, păzește-I în Numele Tău pe cei pe care mi i-ai dat ca să fie una precum suntem și noi.


Frați creștini-ortodocși,
         Astăzi facem prăznuirea primului sinod Ecumenic, care s-a tinut la Niceea în anul 325 , și unde au fost chemați de sf Împărat Constantin cel Mare, părinții bisericii creștine, pentru a se stabilii cum să credem și în ce să credem, definitivându-se astfel crezul creștin, care până la marea schismă din 1054 a fost și al ortodocșilor , și al catolicilor. Timp de trei luni de zile sfinți Episcopi sau reprezentanti ai acestora, au dezbătut problemele apărute în biserica creștină , în principal discutându-se problema doctrinei de credință pe care o răspândise Arie, și cu care biserica se tulbura foarte mult, atât de mult încât până și unitatea imperiului, nu doar a comunității creștine, era amenințată. Aceasta îl determină pe împăratul Constantin să spună, în cuvântul său de deschidere a Sinodului, că disputele din interiorul Bisericii creștine îi provoacă „mai multă durere decât orice altceva.”.
Să vedem dară în  ce context s-au desfășurat evenimentele pe care sfinții părinți au rânduit să le pomenim astăzi. Că nu întâmplător între ziua Înălțării și marele praznic al cincizecimii s-au asezat această frumoasă și de prăznuire a primului sinod , primei întâlniri a tuturor reprezentanților creștinilor, ci pentru că ni se amintește că ortodoxia păstrează în ea Simbolul credinței așa cum s-a instituit el de sfinții apostoli inițial și apoi s-a definitivat la Niceea,( localitatea Iznik din Turcia de astăzi). Apostolilor , la Înălțare le-a zis Hristos să nu părăsească Ierusalimul până nu vor primii Duhul Sfânt, Mângâietorul, Duhul Adevărului, care Pretutindeni este și toate le împlinește. Și aceasta avea să se întâmple la Cincizecime, ziua formării bisericii creștine. Tot așa astăzni ni se amintește că ortodoxia , de la primul sinod creștin până acum nu a părăsit dogma curată și sfântă, nu a părăsit Ierusalimul, casa Duhului Sfânt, conservând și făcând vii totdeauna sfintele Taine instituite de Hristos Iisus pe perioada vieții pământești pentru mântuirea sufletelor noastre.
Momentul sinodului era la doar doisprezece ani distanță de edictul de la Milano, din 313 , dat de același împărat Constantin cel mare, , încheindu-se astfel trei secole de prigoane sângeroase, în care numai faptul ca te numeai creștin te putea costa viața. Însă , iată că în timp de liniște și de pace, biserica creștină începe să fie repede tulburată de erezii. Dintre acestea erezia lui Arie, care afirma că defapt Hristos nu a fost de o ființă cu Tatăl, ci doar asemănător Tatălui, și deci era creație nu Creator, tulbura cel mai mult biserica, această comunitate divino-umană. Sfinții Părinți au scris dogme, au discutat și-au debătut și au căut de comun acord asupra unui crez, cel pe care il rostim și noi astăzi în cadrul sfintei Liturghii , sau în rugăciunile noastre particulare, de acasă. 
Biserica noastră, creștină , de câte ori a avut o problemă majoră în sânul ei, s-a unit în discuții, cu rugăciuni și cereri pentru luminarea căiilor pe care trebuie să meargă spre limanul mântuitor., spre împărăția cerurilor, spre Hristos. De la primul sinod ecumenic până la al VII lea , ținut și acesta tot la Niceea, Creștinii și-au discutat neînțelegerile în Biserică, pentru pacea Bisericii.  Vedem că astăzi, pericopa Sfintei Evanghelii ne aduce în auz rugăciunea lui Iisus , dinainte de Răstignire, și el se ruga pentru ucenicii Lui, pe care îi lăsa în lume, să propovăduiască drept Cuvântul Lui, să fie păstori adevărați ai turmei Sale și indrumători cinstiți ai bisericii, păstrând unitatea de credință ortodoxă, dreptmăritoare.

Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.
19.
Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.
Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
21.                                   Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 
Așa se ruga Hristos pentru ucenicii Lui, apostolii, apoi pe aceea care-au crezut prin urmașii apostolilor, Episcopi și preoți.  
Unitatea Credinței, frați creștini s-a păstrat in ortodoxie. Nu o spunem numai noi, ortodocșii, a spus-o și un reprezentant al bisericii catolice , la București, unul pe care ei catolicii l-au beatificat, e vorba de Papa Ioan Paul al-II-lea, când recunoștea vina schismei ca aparținând bisericii de Apus. EI da, dar greșeala recunoscută e pe jumătate, de-abia , iertată . Ruperea creștinismului , cu marea schismă, din 1054, a fost, așa cum spunea părintele Arsenie Papacioc, a treia mare greșeală a omului, după căderea lui Adam din rai, și vinderea pe treizeci de arginți a lui Hristos de către Iuda. Și nu ar fi fost o greșeală atât de mare pe cât este, dacă din sânul catolicilor nu s-ar fi rupt apoi protestanții, și neoprotestanții împreună cu sectele născute în sânul lor și risipite apoi prin toată lumea creștină . Când doi oameni se ceartă, inimile lor se depărtează, de aceea simt nevoia adesea să strige unul la altul, inimile sunt tot mai departe, deși ei stau alături. Păi dacă așa fac oamenii cu atât mai mult Bisericile care s-au rupt, au părăsit Ierusalimul , au plecat de sub Ploaia de Har a Duhului Sfânt.  Odată cu schisma , apusul a renunțat la unele Taine ale bisericii, și nici nu s-a mai găsit calea de comunicare sinceră și nemercantilă dintre creștini. Mulți de-alde Arie apoi s-au ridicat și au sfâșiat cămașa Lui Hristos , cea nefăcută de mâini omenești, Biserica lui. Așa s-a ajuns că putini mai sunt cei care au mai păstrat nealterată calea ortodoxiei. După invazia sectelor, bietul creștin este năucit sufletește. Dar nu e chiar nevinovat și el, creștinul de rând, pentru că nu ar fi răzbit fenomenul sectar daca nu ar fi găsit suflete superficiale, nepăsătoare in fața adevărului.
Frați –creștini ortodocși , nu există cult mai frumos și mai în pacea Duhului Sfânt ca ortodoxia; dar ca să o simțiți, să simțiți bucuria sufletească în ortodoxie trebuie să o cunoașteți, să o practicați, să vă bucurați de fiecare slujbă și învățătură ortodoxă cu frică și cu dragoste. Există o rugăciune pe care o citește preotul in altar seara, la vecernie, și care, în interiorul ei are acestă minunată expresie:„Doamne îndurate și mult milostive, indreptează-ne pe calea Ta, ca să umblăm întru adevărul Tău; veselește nimile noastre ca să ne temem de Numele Tău cel Sfânt. Pentru că mare ești Tu și lucruri minunate faci.”. Adesea citind aceste rânduri, mă gândeam, cum să fiu vesel și totodată cu teamă? Că noi la veselie, numai cu frică de Dumnezeu nu mai suntem. Ba chiar mai mult, rugăciunea zice că pentru ca să ne temem trebuie să avem vesele inimile. Ei frați creștini, veselia, bucuria este o poruncă a Lui Hristos, adesea și prea adesea Hristos a rostit cuvintele acestea: bucurați-vă , bucurați-vă pururi, fericit ești , bine îți va fi, de asculti glasul Domnului; Pacea și bucuria le-a dăruit Dzeu tuturor, și din belșug încă, celor ce cred in El. Ferește-te de rău și fă binele, caută pacea și o urmează pe ea. Sunt cuvintele psalmistului.  Revenind la frumoasa expresie din rugăciunile de la vecernie, în veselia duhului fiind, am teama din iubire de Tatăl, ca să nu îl supăr și supărându-l , veselia mea să nu mai fie deplină. De aceea spuneam că de ortodoxie trebuie să ne apropiem cu frică și cu dragoste, frica, teama de a nu răni vre-un suflet, și așa să-mi pierd pacea inimii.
Frați creștini , români-ortodocși de milenii, aprofundați-vă ortodoxia , citiți și documentați-vă, și educați-vă copii în duhul ortodox, și fiți pregătiți când vă vor intreba pentru ce se aprind lumânări în biserică, și de ce trebuie să fie de ceară, pentru ce se dau pomelnice și de ce se aduce și un bănuț la ele, ce sunt de fapt acatistele, și când se citesc , și unde; De ce ne facem semnul Sfintei Cruci când trecem pe lângă o biserică, sau când ne așezăm la masă, De ce și de când se botează copii de mici in ortodxie, De ce ne închinăm la Sfintele icoane, de ce ne spovedim, de ce ne impărtășim, de ce solicităm preotul acasă la sfeștanie, ce rol are sf Maslu, taina sănătății trupului și a sufletului.  Trebuie să cunoașteți aceste răspunsuri în primul rând pentru copii voștri apoi pentru că trăiți încă în furtuna sectară venită de dincolo de ocean, sau din vestul protestant, și necunoscând minimele cunoștințe de credință, credință pentru care atâția români și-au jertfit viața , mai ales prin Ardeal unde cotropitorii au vrut să șteargă ortodoxia din inimile românilor pentru că așa puteau mai repede să-i facă din ion iștvan și din Gheorghe, Gyury. Sectele acestea, care în țara noastră și-au luat amploare, unele dintre ele nu au istorie nici câți ani are mama mea, adică au pătruns în țară abia prin 1956. Dar ca să știți treburile acestea trebuie să vă rupeți măcar 10 minute din timp și să vă documentați. Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne ferim de cei ce fac dezbinări în biserici, și tulburare, de cei cărora le place închnarea la idoli, vrăjitoria, certurile, mâniile și dezbinările. Poporul român este un popor care nu a născut din el nici o sectă!! Nici o erezie nu  își are obârșia , născocitorul între fii neamului românesc. O afirmă , în lucrările lor de etnografie, Nicolae Olahul, Dimitrie Cantemir și Simion Mehedinți. Aceștia și alții , arată caracteristica aceasta a creștinismului ortodox românesc, și chiar spun că prin secolul XVII, când mai ales prin imperiul Habsburgic intră prozelitismul neoprotestant, până atunci, spuneam, românii nu au fost zgândăriți de fenomenul sectar, și se pune starea aceasta de lucruri pe seama firii blânde și evlaviei moștenite de la geto-daci, și a vechimii creștinismului direct apostolic, prin Sf ap Andrei, al poporului nostru românesc. Noi între noi nu am avut certuri dogmatice așa cum au zguduit Bizanțul sau Roma. Avem datoria să ducem mai departe ceea ce părinții, bunicii , moșii noștrii au adus până la inimile noastre, O credință, un botez, o limbă și un neam, și dacă s-o putea , și de-o fi și-o fii , și ne-om inzdrăvenii, și o singură țară românească. Nicolae Olahu spunea: Românii din Transilvania, Moldovlahia și Țara Românească au aceeași origine, latină și aceași credință, ortodoxă. Ortodoxia noastră a fost stabilită la acest sinod pe care-l prăznuim noi astăzi , frați creștini, Crezul nostru este crezul inspirat de Duhul Sfânt  și semnat de cei 318 sfinți părinți, și avem datoria să îl învățăm , să îl trăim , să il avem călăuză în viața noastră de zi cu zi. Suntem aici , la mănăstirea crucea de leac, Dervent, unde Sfânta Cruce stă mărturie vie și lucrătoare a credinței drepte ortodoxe sădită de sf Andrei și păzită de țăranul român, uneori cu pieptul, alteori cu inima, dar totdeauna cu sfințenie! Rugând pe Bunul Dzeu să vă călăuzească pașii spre casele frățiilor voastre cu o inimă mai hotărâtă de a cunoaște splendoarea ortodoxiei, și mai implinită duhovnicește închei acum aducându-vă aminte de cuvântul părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, fie-i pomenirea veșnic fericită:„În viață, dragule, Lucrurile minunate nu se cerșesc, se cuceresc!” Amin!

Niciun comentariu: