DUMINICA A VII A DUPĂ PAȘTI. PRIMUL SINOD A TOATĂ LUMEA
SINODUL I ECUMENIC
Părinte sfinte, păzește-I în Numele Tău pe cei pe care mi i-ai dat
ca să fie una precum suntem și noi.
Frați creștini-ortodocși,
Astăzi
facem prăznuirea primului sinod Ecumenic, care s-a tinut la Niceea în anul 325 , și
unde au fost chemați de sf Împărat Constantin cel Mare, părinții bisericii
creștine, pentru a se stabilii cum să credem și în ce să credem,
definitivându-se astfel crezul creștin, care până la marea schismă din 1054 a fost și al ortodocșilor
, și al catolicilor. Timp de trei luni de zile sfinți Episcopi sau
reprezentanti ai acestora, au dezbătut problemele apărute în biserica creștină
, în principal discutându-se problema doctrinei de credință pe care o
răspândise Arie, și cu care biserica se tulbura foarte mult, atât de mult încât
până și unitatea imperiului, nu doar a comunității creștine, era amenințată. Aceasta
îl determină pe împăratul Constantin să spună, în cuvântul său de deschidere a
Sinodului, că disputele din interiorul Bisericii creștine îi provoacă „mai
multă durere decât orice altceva.”.
Să vedem dară în ce context s-au desfășurat evenimentele pe
care sfinții părinți au rânduit să le pomenim astăzi. Că nu întâmplător între
ziua Înălțării și marele praznic al cincizecimii s-au asezat această frumoasă
și de prăznuire a primului sinod , primei întâlniri a tuturor reprezentanților
creștinilor, ci pentru că ni se amintește că ortodoxia păstrează în ea Simbolul
credinței așa cum s-a instituit el de sfinții apostoli inițial și apoi s-a
definitivat la Niceea,(
localitatea Iznik din Turcia de astăzi). Apostolilor , la Înălțare le-a zis
Hristos să nu părăsească Ierusalimul până nu vor primii Duhul Sfânt,
Mângâietorul, Duhul Adevărului, care Pretutindeni este și toate le împlinește.
Și aceasta avea să se întâmple la Cincizecime, ziua formării bisericii creștine.
Tot așa astăzni ni se amintește că ortodoxia , de la primul sinod creștin până
acum nu a părăsit dogma curată și sfântă, nu a părăsit Ierusalimul, casa
Duhului Sfânt, conservând și făcând vii totdeauna sfintele Taine instituite de
Hristos Iisus pe perioada vieții pământești pentru mântuirea sufletelor
noastre.
Momentul sinodului era la doar
doisprezece ani distanță de edictul de la Milano, din 313 , dat de același împărat
Constantin cel mare, , încheindu-se astfel trei secole de prigoane sângeroase,
în care numai faptul ca te numeai creștin te putea costa viața. Însă , iată că
în timp de liniște și de pace, biserica creștină începe să fie repede tulburată
de erezii. Dintre acestea erezia lui Arie, care afirma că defapt Hristos nu a
fost de o ființă cu Tatăl, ci doar asemănător Tatălui, și deci era creație nu
Creator, tulbura cel mai mult biserica, această comunitate divino-umană.
Sfinții Părinți au scris dogme, au discutat și-au debătut și au căut de comun
acord asupra unui crez, cel pe care il rostim și noi astăzi în cadrul sfintei
Liturghii , sau în rugăciunile noastre particulare, de acasă.
Biserica noastră, creștină , de
câte ori a avut o problemă majoră în sânul ei, s-a unit în discuții, cu
rugăciuni și cereri pentru luminarea căiilor pe care trebuie să meargă spre
limanul mântuitor., spre împărăția cerurilor, spre Hristos. De la primul sinod
ecumenic până la al VII lea , ținut și acesta tot la Niceea, Creștinii și-au
discutat neînțelegerile în Biserică, pentru pacea Bisericii. Vedem că astăzi, pericopa Sfintei Evanghelii
ne aduce în auz rugăciunea lui Iisus , dinainte de Răstignire, și el se ruga
pentru ucenicii Lui, pe care îi lăsa în lume, să propovăduiască drept Cuvântul
Lui, să fie păstori adevărați ai turmei Sale și indrumători cinstiți ai
bisericii, păstrând unitatea de credință ortodoxă, dreptmăritoare.
|
|
Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe
ei în lume.
|
|
Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie
sfinţiţi întru adevăr.
|
Dar nu numai pentru aceştia Mă
rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
21.
Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi
Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai
trimis.
Așa se ruga Hristos pentru
ucenicii Lui, apostolii, apoi pe aceea care-au crezut prin urmașii apostolilor,
Episcopi și preoți.
Unitatea Credinței, frați
creștini s-a păstrat in ortodoxie. Nu o spunem numai noi, ortodocșii, a spus-o
și un reprezentant al bisericii catolice , la București, unul pe care ei catolicii l-au
beatificat, e vorba de Papa Ioan Paul al-II-lea, când recunoștea vina schismei
ca aparținând bisericii de Apus. EI da, dar greșeala recunoscută e pe jumătate,
de-abia , iertată . Ruperea creștinismului , cu marea schismă, din 1054, a fost, așa cum
spunea părintele Arsenie Papacioc, a treia mare greșeală a omului, după căderea
lui Adam din rai, și vinderea pe treizeci de arginți a lui Hristos de către
Iuda. Și nu ar fi fost o greșeală atât de mare pe cât este, dacă din sânul
catolicilor nu s-ar fi rupt apoi protestanții, și neoprotestanții împreună cu
sectele născute în sânul lor și risipite apoi prin toată lumea creștină . Când
doi oameni se ceartă, inimile lor se depărtează, de aceea simt nevoia adesea să
strige unul la altul, inimile sunt tot mai departe, deși ei stau alături. Păi
dacă așa fac oamenii cu atât mai mult Bisericile care s-au rupt, au părăsit
Ierusalimul , au plecat de sub Ploaia de Har a Duhului Sfânt. Odată cu schisma , apusul a renunțat la unele
Taine ale bisericii, și nici nu s-a mai găsit calea de comunicare sinceră și
nemercantilă dintre creștini. Mulți de-alde Arie apoi s-au ridicat și au
sfâșiat cămașa Lui Hristos , cea nefăcută de mâini omenești, Biserica lui. Așa
s-a ajuns că putini mai sunt cei care au mai păstrat nealterată calea
ortodoxiei. După invazia sectelor, bietul creștin este năucit sufletește. Dar
nu e chiar nevinovat și el, creștinul de rând, pentru că nu ar fi răzbit
fenomenul sectar daca nu ar fi găsit suflete superficiale, nepăsătoare in fața
adevărului.
Frați –creștini ortodocși , nu
există cult mai frumos și mai în pacea Duhului Sfânt ca ortodoxia; dar ca să o
simțiți, să simțiți bucuria sufletească în ortodoxie trebuie să o cunoașteți,
să o practicați, să vă bucurați de fiecare slujbă și învățătură ortodoxă cu
frică și cu dragoste. Există o rugăciune pe care o citește preotul in altar
seara, la vecernie, și care, în interiorul ei are acestă minunată
expresie:„Doamne îndurate și mult milostive, indreptează-ne pe calea Ta, ca să
umblăm întru adevărul Tău; veselește nimile noastre ca să ne temem de Numele
Tău cel Sfânt. Pentru că mare ești Tu și lucruri minunate faci.”. Adesea citind
aceste rânduri, mă gândeam, cum să fiu vesel și totodată cu teamă? Că noi la
veselie, numai cu frică de Dumnezeu nu mai suntem. Ba chiar mai mult,
rugăciunea zice că pentru ca să ne temem trebuie să avem vesele inimile. Ei
frați creștini, veselia, bucuria este o poruncă a Lui Hristos, adesea și prea
adesea Hristos a rostit cuvintele acestea: bucurați-vă , bucurați-vă pururi,
fericit ești , bine îți va fi, de asculti glasul Domnului; Pacea și bucuria
le-a dăruit Dzeu tuturor, și din belșug încă, celor ce cred in El. Ferește-te
de rău și fă binele, caută pacea și o urmează pe ea. Sunt cuvintele
psalmistului. Revenind la frumoasa
expresie din rugăciunile de la vecernie, în veselia duhului fiind, am teama din
iubire de Tatăl, ca să nu îl supăr și supărându-l , veselia mea să nu mai fie
deplină. De aceea spuneam că de ortodoxie trebuie să ne apropiem cu frică și cu
dragoste, frica, teama de a nu răni vre-un suflet, și așa să-mi pierd pacea
inimii.
Frați creștini , români-ortodocși
de milenii, aprofundați-vă ortodoxia , citiți și documentați-vă, și educați-vă
copii în duhul ortodox, și fiți pregătiți când vă vor intreba pentru ce se
aprind lumânări în biserică, și de ce trebuie să fie de ceară, pentru ce se dau
pomelnice și de ce se aduce și un bănuț la ele, ce sunt de fapt acatistele, și
când se citesc , și unde; De ce ne facem semnul Sfintei Cruci când trecem pe
lângă o biserică, sau când ne așezăm la masă, De ce și de când se botează copii
de mici in ortodxie, De ce ne închinăm la Sfintele icoane, de ce ne spovedim, de ce ne
impărtășim, de ce solicităm preotul acasă la sfeștanie, ce rol are sf Maslu,
taina sănătății trupului și a sufletului.
Trebuie să cunoașteți aceste răspunsuri în primul rând pentru copii voștri
apoi pentru că trăiți încă în furtuna sectară venită de dincolo de ocean, sau
din vestul protestant, și necunoscând minimele cunoștințe de credință, credință
pentru care atâția români și-au jertfit viața , mai ales prin Ardeal unde
cotropitorii au vrut să șteargă ortodoxia din inimile românilor pentru că așa
puteau mai repede să-i facă din ion iștvan și din Gheorghe, Gyury. Sectele
acestea, care în țara noastră și-au luat amploare, unele dintre ele nu au
istorie nici câți ani are mama mea, adică au pătruns în țară abia prin 1956.
Dar ca să știți treburile acestea trebuie să vă rupeți măcar 10 minute din timp
și să vă documentați. Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne ferim de cei ce fac
dezbinări în biserici, și tulburare, de cei cărora le place închnarea la idoli,
vrăjitoria, certurile, mâniile și dezbinările. Poporul român este un popor care
nu a născut din el nici o sectă!! Nici o erezie nu își are obârșia , născocitorul între fii
neamului românesc. O afirmă , în lucrările lor de etnografie, Nicolae Olahul,
Dimitrie Cantemir și Simion Mehedinți. Aceștia și alții , arată caracteristica
aceasta a creștinismului ortodox românesc, și chiar spun că prin secolul XVII,
când mai ales prin imperiul Habsburgic intră prozelitismul neoprotestant, până
atunci, spuneam, românii nu au fost zgândăriți de fenomenul sectar, și se pune
starea aceasta de lucruri pe seama firii blânde și evlaviei moștenite de la
geto-daci, și a vechimii creștinismului direct apostolic, prin Sf ap Andrei, al
poporului nostru românesc. Noi între noi nu am avut certuri dogmatice așa cum
au zguduit Bizanțul sau Roma. Avem datoria să ducem mai departe ceea ce
părinții, bunicii , moșii noștrii au adus până la inimile noastre, O credință,
un botez, o limbă și un neam, și dacă s-o putea , și de-o fi și-o fii , și
ne-om inzdrăvenii, și o singură țară românească. Nicolae Olahu spunea: Românii
din Transilvania, Moldovlahia și Țara Românească au aceeași origine, latină și
aceași credință, ortodoxă. Ortodoxia noastră a fost stabilită la acest sinod pe
care-l prăznuim noi astăzi , frați creștini, Crezul nostru este crezul inspirat
de Duhul Sfânt și semnat de cei 318
sfinți părinți, și avem datoria să îl învățăm , să îl trăim , să il avem
călăuză în viața noastră de zi cu zi. Suntem aici , la mănăstirea crucea de
leac, Dervent, unde Sfânta Cruce stă mărturie vie și lucrătoare a credinței
drepte ortodoxe sădită de sf Andrei și păzită de țăranul român, uneori cu
pieptul, alteori cu inima, dar totdeauna cu sfințenie! Rugând pe Bunul Dzeu să
vă călăuzească pașii spre casele frățiilor voastre cu o inimă mai hotărâtă de a
cunoaște splendoarea ortodoxiei, și mai implinită duhovnicește închei acum
aducându-vă aminte de cuvântul părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, fie-i
pomenirea veșnic fericită:„În viață, dragule, Lucrurile minunate nu se cerșesc,
se cuceresc!” Amin!
Comentarii