sâmbătă, 24 decembrie 2016

CRĂCIUN FĂRĂ PĂRINȚI




Se naște Hristos pe pământul sihatru
Pământul acesta și cu flori și cu spini.
Crăciunul răsună-n colinde la geamul
La care din vară nu mai stau părinți.

Oricât tot încerc să mă mint că mi-e bine,
Oricât Pruncul Sfânt gângurește timid,
Sunt singur cu dorul ce candeli mi-aprinde.


E primul Crăciun ce-i fără părinți.

Acum înțeleg Taina Nașterii altfel:
Un Prunc fără Tatăl din cer, pe pământ.
Orfan de-un părinte va crește și El,
Așa cum și eu și alții mai sunt.


Nu mai e tata să-mi facă o stea
Să merg cu colinda, să-ngheț pe poteci,
Nici calzi cozonaci, cum mama cocea,
Nu am să mai am de acum, până-n veci.


Și totuși mi-e drumul în față de-ajuns,
Și calea-n genunchi nu mi-o știu a străbate.
Și tata bărbat m-a crescut și m-a vrut
De-aceea cu gândul la Pruncul Iisus
Pe care și-ai mei îl cuprind azi în brațe,
Zdrelindu-mi genunchii, cu sufletul rupt
Spre cer ridic fruntea, atât cât se poate,
Și încă un țâră mai mult peste poate,
C-așa m-au crescut, știind că vine pe cale
Clipa când ei vor colinda mut,
În primul Crăciun când părinții sunt Sus!


24 Decembrie 2016 
Dervent

miercuri, 21 decembrie 2016

ZĂPADA IUBIRII



A căzut zăpada din cerul fără vânt
Peste frunza ce sunt.
Mă odihneam pe curbe poteci
Pe unde tu incă mai treci.


M-am alipit astfel de talpa ta,
Iubirea mea.
Tu m-ai purtat prin cluburi de noapte
Pe unde altora le grăiai erotice șoapte.


M-ai lepădat cu pantofii lângă un pat
În care dormind, vise-ai visat.
Vise despre o frunză căzută-n alei
Pe marginea cărora, dezbrăcați, tremurau niște tei.


M-ai purtat în pașii de dans
Legănându-mă-n vals,
M-ai dus în biserici, de Crăciun,
Unde te rugai să-ntâlnești Făt-Frumosul nocturn.


M-ai condus apoi pe maluri de fluviu,
Am mirosit lava fierbintelui Vezuviu.
Și când ai vrut să-mpietrești în Pompei
Am prins grai, disperat strigând: „ -Hei!!!”


Doar că tu, căutând de unde-mi venea glasul
Ai grăbit, spre prăpastie, pasul.


21 Decembrie 2016
Dervent.

duminică, 11 decembrie 2016

M-AM NĂSCUT ÎNTR-UN OCTOMBRIE








M-am născut într-un Octombrie,
Un Octombrie trist; trist ca și inima mea.
Am ajuns pe pământ căzând ca o frunză stacojie.
O frunză căzând pe pământ ca o picătură de ploaie borțoasă în luna a zecea.

De atunci toamnele mele sunt bogate.
Bogate în ploi care-mi spală maluri de fluviu.
Sunt bogate în abundența căderilor de frunze moarte,
Roșii-cărămizii, cad peste valul Dunării, argintiu.

Iernile mele sunt albe și reci ca zarea în Bărăgan.
Atât de reci încât mă frig mereu tâmplele.
Atât de albe că-mi intră-n plete an-cu-an
Și mă îngrop sub vremi precum grâul într-al zăpezii troian.

Viața mea, atât de plină în toamne prelungi,
A avut și o vară fierbinte pe-o plajă a Dunării.
Am iubit acolo, cu patos, trupuri fierbinți și rotunzi,
Transpirând pe fiecare fir de nisip, martor al nerușinării.

Vara aceea cu eros pe-o plajă uitată,
Pe-un ostrov virgin pe care atâta dezmăț a-ncăput,
Un dezmăț vinovat și pervers, clocotindu-mi în inima caniculară,
Și uitându-mi de Dumnezeu, ca Adam la-nceput.

Viața mea-i ca o toamnă ce vine cu un singur rost;
Acela de-a da sens primăverii cu flori.
Primăverii în care viața învie sub același Soare care privește anost
Și toamnă, și vară, și Dunăre, insule-n eros, și tot
Ceea ce omului, minusculul, trezește fiori,
Dar fără de care trăind, mai bine-i să mori.

11 Decembrie 2016. orele 20
Dervent-
Duminica celor chemați la Cină.



vineri, 2 decembrie 2016

VIAȚA CA UN CASTEL






Viața mea-i ca un castel de nisip.
Un nisip de pe-o plajă pustie a Dunării.
Eu sunt un fel de Dumnezeu, un Dumnezeu în slip
Care zgârii plaja, adunând nisipul sub unghii.

Mi-am imaginat că pot avea turnuri de pază
Le-am și construit, cu fortificări multiple,
Nu m-am gândit că de fapt nu mai era nimeni pe plajă
Ca să poată fecioria din turn să mi-o fure.

Am făcut apoi balcoane tuturor laturilor
Să pot contempla singurătatea din viața-mi printre străini.
Am scrijelit ferestre să-mi intre prin ele liniștea valurilor,
Conștient că ele-mi sunt singurele cărări între cer și-adâncimi.

Am înfipt pe turnul principal un drapel.
L-am făcut dintr-o frunză de salcie plângătoare,
Lacrima ei îmi va fi melodios refren
Al simfoniei vieți-mi cântată între un scâncet de copil și zgomotul unei stele căzătoare.

Și m-am purtat ca un adevărat Dumnezeu, un Dumnezeu în slip.
După ce-am muncit cu atâta migală, în arșița plăjii pustii,
Mi-am sfărâmat singur castelul, așa, oarecum plictisit,
Scăldându-mă-apoi singuratic în fluviul de lacrimi albăstrui…

3 Decembrie 2016
Dervent