SCRISOAREA MONAHULUI CATRE LUMEA SURIOAREI

precizez că ceea ce veți citi este scris pe data de 8 Martie 2004, ca răspuns la o scrisoare adresată mie de sora mea cea mai mică și mai....iubită(dintre cele mici).

       Poate că nu am să mai apuc să termin aceste pagini;

    Poate că am să termin paginile înainte de a termina ideile;

   Poate că nu-mi va citi nimeni rândurile;

  Poate....dar tot am sa-ți scriu, surioara mea Vali, așa cum ți-am promis.

În general ajung prea obosit pentru a mai putea scrie, de aceea o să ating subiectele direct.

Așa este făcută viața aceasta, încât, oamenii , fie ei frați , surori, părinți, vecini , prieteni, într-o zi se despart. Și mă gandesc acum la faptul că, deși mama și tanti Cornelia sunt  surori, și stau în același oraș, totuși nu și-au călcat pragul  de foarte mult timp.

Fiecare dintre noi avem un rost în viață, avem ceva de îndeplinit. Ca să facem acest lucru trebuie sa sacrificăm ceva, ca meșterul Manole pe Ana, trebuie să zidim pe cineva între pietre, ca să dăinuie, trebuie să moară ceva în noi ca sa putem naște, ca să putem creea , ca să putem zidi.

    Moare timpul, moare energia, moare plăcerea, sau durerea , moare orgoliul uneori.  Ca moartea nu-i un lucru placut, se știe, de aceea este foarte greu să atingi scopul vieții tale.  Uneori murim și noi, fără ca țelul să fie atins. Sau poate tocmai asta este țelul unora, să moară pt țelul altora.

    Între naștere și moarte  nimic nu-i întâmplător. Dumnezeu este cel care știe ce urmează; NOI DOAR NE ALEGEM DRUMUL CÂND VIN RĂSPÂNTII. Câte-odată mergem pe"cărări greșite", zic unii, dar nu întâmplător ci trebuie  să trecem prin aceste lucruri tocmai pentru a cunoaște ce e răul, amarul, întunericul, ce e moartea, și să apreciem ce e binele, dulcele, lumina , VIAȚA însăși.

Nu-ți voi răspunde la întrebări.Nu acum. Sau poate nu direct. Tu trebuie să ști că sunt om. Ba chiar sunt același om. Sunt același om cu aceleași neputințe pe care încerc să le completez; cu aceleași dorințe, sau cu altele noi, cu aceleași pofte pe care încerc să le leg. Tot, toți, și toate lucrurile din viața mea m-au pregătit pt drumul pe care-l duc.Crucea pe care mi-am luat-o din mâna lui Hristos nu e ușoară, dar e de o frumusețe de nedescris. 

   Vezi tu, voi, cei de-afară, munciți ca niște robi, faceți copii, și îi creșteți și nădăjduiți să trăiți să vă vedeți nepoții. Și bine faceți. Dar pe mine, GENIALUL tău frațior(asta așa, ca să nu uiți vorba mea) o astfel de viață nu mă sătura. Am muncit și eu, și-mi place munca.Dar nu puteam admite moartea ca finalitate a ceea ce sunt.  De fapt sincer, de aceea și scriu aici. Vreau ca după moartea mea să pot lăsa o parte din mine afară. Muncesc și eu , îmi cresc și eu "copii "mei sufletești, sufăr pt ei, plâng și râd cu ei, ca și voi. Doar că eu fac asta ca pt Hristos, care m-a scos din pântecele mamei la 8 luni, și m-a ales de atunci pt ceea ce fac acum. 

  Vali, orice aș fi făcut în viață , nu aș fi fost liniștit. Sufletul meu zbuciumat nu s-ar fi integrat nicăieri și aș fi fost ceea ce societatea numește un ”ratat”...

Poate că sunt unele suflete care au atâta iubire că nu o pot primii doar oamenii de lângă ei. Poate că de mi-aș fi luat soție aș fi sufocat-o cu felul meu de a fi. Și , hai să fim serioși, nu că până acu am glumit, dar  cine ar fi stat cu un om ca mine, care nu poate să nu-și dea și cămășa de pe el pt cei ce suferă?

Vouă, căsătoriților, v-a dat Dumnezeu ajutor pe cel de lângă voi, și pe copii, pe nepoți,,, asta vă colorează și vă împlinește totodată viața. Mie , Dumnezeu îmi colorează viața cu posibilitatea de a arde ca o candelă , pt cei din jur. Și mă cunoști, și ști că nu sunt vorbe mari.

 Nimeni din neam , nu poate spune acum că eu i-am părăsit ; sunt mai aproape de voi, și cu voi ma duc la Hristos în fiecare moment al Liturghiilor slujite  la altarul lui Hristos. Zice că s-a urcat proorocul Iona într-o corabie, și nu a vrut să se ducă acolo unde îl trimisese Dumnezeu. Și a început furtuna mare, și corăbierii au aruncat greutățile din corabie , de frica naufragiului, și sau rugat și le-a zi proorocul: am gresit, și pt mine vă afundați, Azvârliți-mă pe mine. Și au făcut așa, și corabia nu s-a scufundat, iar pe Iona, l-a înghițit un chit(un pește mare) și a stat trei zile în burta peștelui, pt ca apoi ăsta să îl scuipe chiar pe malul cetății unde îl trimisese Dumnezeu. Orice aș fi făcut în viață, eram un naufragiat care mai puneam în pericol și pe cei împreună călători cu mine. Din dragoste pt voi, sunt ceea ce sunt. Și eu am doruri, dar mă supun regulilor vieții ăsteia, așa cum voi vă supuneți regulilor vieții casnice.

Ei Valica , răspunsul la întrebări cred că l-ai citit acu printre rânduri. Dacă nu, înseamnă că încă nu a venit timpul să afli toate astea. Te pup și te îmbratișez, si-ți dau și lenea, de vrei, și nu uita că iubirea trece peste orice, chiar și peste moarte, cu atât mai mult peste ape și distanțe. 

  Cu aceeași iubire,

 ca cea din copilăria noastră frumoasă ,

 al tău unic frățior, 

 ieri Nicu, azi Atal,  

și întotdeauna...EU.