CEI 10 LEPROȘI (Duminca a XXIXa după Rusalii)
Evanghelia zilei:
„În vremea aceea , când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care stăteau departe și care au ridicat glasul și au zis: Iisuse , Învățătorule, fie-ți milă de noi! Iar El, văzându-i , le-a zis lor: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar pe când ei se duceau s-au vindecat de lepră. Iar, unul dintre ei, văzând că s-a vindecat , s-a întors și a căzut cu fața la pământ lângă picioarele lui Iisus și I-a mulțumit. și acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând a zis: oare nu toți cei zece s-au curățit? dar cei nouă, unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât acesta, care e de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te și du-te. Credința ta te-a mântuit.”
(Luca XVII, 12-19)
Hristos Iisus , Domnul și Dumnezeul tuturor, și al celor care îl recunosc și al celor care-l tăgăduiesc, vindecă azi 10 leproși, iar vindecarea este relatată de apostolul Luca, el fiind și medic de profesie.
Dintre cei 10 doar unul se întoarce să mulțumească binefăcătorului lui pentru tămăduire, și acesta nu era de neam iudeu, era samarinean. Este un aspect interesant de semnalat aici: Evreii , și atunci ca și acum , consideră pe non evrei inferiori lor, nevrednici de milă, numindu-i „goimi”, spurcați. Ei nu au părtășie cu alte neamuri. Amintiți-vă că și ucenicii lui Hristos e mirau când l-au văzut vorbind cu femeia amarineanca, apoi Hristos a refuzat initial sa vindece pe fiica femeii cananite(și aceasta tocmai ca să le arate lor, evreilor, cât de nedrepți sunt în gândirea aceasta.
Așadar , uimitor este cum cei 9 evrei stăteau , fie și sub suferința leprei, cu cel care nu era de neam evreu.Iată cum suferința îi face pe oameni să treacă peste orgolii și vanități oarbe. Suferința, dragii mei, boala și necazul, inmoaie inima omului, îl face mai blajin, îl îndeamnă să cugete serios la viața de dincolo de viață, îl face capabil de introspecții profunde , de care nu era capabil , sănătos fiind.
Evreilor leproși din evanghelia de azi nu le mai era scârbă să sufere alături de un goim. Se vedeau toți în aceeași suferință, și zice evanghelia că „au ridicat glasul” adică cei 10 aveau un singur glas, disperat de tămăduire. Una din învățăturile evangheliei de azi este și aceasta: suferința ne apropie de Dumnezeu, de biserica lui, de apostolii Lui, de preoți, de rugăciune, de spovedanie, iar sănătatea , adesea, nu doar că ne ține departe de acestea și aproape de patimi și destrăbălări, dar ne face și nerecunoscători, uitând să mulțumim Domnului pentru marele dar al sănătății.
Suferința la unit pe samarinean cu cei 9 evrei. Sănătatea i-a despărțit, pentru că evreilor li s-a părut că li se cuvine dreptul de a fi sănătoși. și nu s-au mai intors să mulțumească.Trăim azi frecvent printre leproși Noi înșine suferim de lepra păcatelor. Nu ne mai tămăduim cu nici un leac. BOlnăvindu-ne trupul dăm vina pe orice și pe oricine, dar nu ne învinuim pe noi.Acuzăm stresul, societatea, vremurile, timpurile „E”-urile din alimentație, teoria conspirației masonice... Nu dragii mei, suntem sursa propriilor noastre suferințe!!! zice astăzi sf ap Pavel, în epistola către Coloseni:„ Drept aceea omorâți mădularele voastre cele pământești: desfrânarea, necurăția, patima , pofta cea rea și lăcomia, care este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fii neascultării” Vedeți ce spune sf Pavel, că lăcomia este închinare la idoli! Acest cuvânt îmi amintește de ceea ce spunea , pe la anul 1680 , un poet tragic, francez, Pierre Corneille: ” Oare ce sunt suferințele? Nimic alta decât dorințe ce întrec puterile noastre.”
Suferința leprei i-a îndemnat pe cei zece să strige împreună către Hristos „Ochiul omului nu vede bine pe Dumnezeu decât printre lacrimi”, zice Victor Hugo. Suferința fie că vine din cauza păcatelor noastre, din cauza răutăților altora, sau din pronia Divină, reprezintă pentru suflet ocazia încununării lui, a apropierii lui de izvorul de netăgăduit al lui, de Dumnezeu, căci scânteie divină este sufletul din noi.
Frați creștini, suferințele când vin, ne întristează , și zice sfântul ap Pavel, evreilor: „orice mustrare, la ceasul ei, nu pare că e de bucurie, ci de întristare dar mai pe urmă dă celor încercați de ea, roadele păcii și ale dreptății”.Suferința îl învață pe om răbdarea , răbdarea suferinței înpbilează sufletul dându-i nădejdi spre un mâine strălucit și spre veșnicii binecuvântate.
Cei nouă leproși nu s-au intors să mulțumească pentru binecuvâtata sănătate. Dar să nu îi mustrăm prea aspru. Să ne uităm în noi, nu cumva semănăm cu ei? Noi, fiecare sigur ne-am sprijinit de oameni pentru a călătorii pe marea zbuciumață a acestei vieți. Am întin mâna spre părinții noștrii cât am fost mici și de-abia făceam primii pași în viață. Ei s-au jertfit în felul lor pentru noi. Și-au construit viața lor după viața noastră. Au rupt din ei să ne hrănească, au luptat cu timpurile și cu timpul , să creștem frumoși și sănătoși spiritual și trupește. Suntem noi recunoscători lor? Le mai călcăm pragul? le mai aprindem o lumânare , la vii sau la adormiți, rugându-ne și pentru ei?
Am fost apoi sprijiniți în viață de învățători, profesori, prieteni vecini, oameni care și-au rupt puțin din timpul lor, din afectul lor, din sufletul lor, și ne-au hrănit, ne-au adăpat inima, ne-au oblojit rănile sufletului, ne-au odihnit la umbra răcoroasă a prieteniei, cănd arșița vicleșugurilor altora, sau chiar zăduful păcatelor noastre ne-au aruncat în deșertul deznădejdilor. Am, spus acestor suflete măcar un mulțumesc?
Nouă, celor ce suntem aici, în țara aceasta cu tradiții sănătoase ortodoxe, cu frumuseți naturale aparte , ne-a dat Dumnezeu binecuvântarea de a trăi aproape totdeauna la răscrucea marilor imperii și de a supraviețui ca nație , ca popor , deși nu puțini au fost (și sunt) cei ce ne vor stersi de pe hartă. Am mulțumit noi oare Lui?
Dar suntem mai ales datori să mulțumim pentru darul cel mai de preț al Mântuitorului nostru, Iisus Hristos: Jertfa de pe Cruce. Jertfa aceasta se repetă în fiecare zi , în altarele Ortodoxe, în timpul Sfintei Liturghii. Nu putem avea o altă manifestare mai frumoasă , de mulțumire decât aceata de a participa efectiv la Euharistia Lui, și de a aduce și alte suflete la Biserică, pentru a se tămădui aici , de către Hristos.
Cum mulțumim noi astăzi? sau cum ar ptrebui să începem să mulțumim? Fiind creștini combatanți, nu ignoranți, Să punem început bun, să devenim nu doar morali, ci și creștini trăitori ai Împărăției Iubirii,a lui Hritos, în inimă, de aici, de pe pământ, pt ca să putem fii primiți și dincolo. Și putem începe cu lucruri mărunte: învățați-vă copii să se inchine ortodox, la masă, dimineața și seara la culcare. Învățații să rosteascp des cuvintele „mulțumesc”, „te rog frumos”, „Iartă-mă”.„ te iubesc”... Când a fost ultima oară , oare, când ați spus părinților voștrii ”te iubesc mamă, te iubesc tată”? Oare credeți că nu e necesar? Dar știți ce mare lucru este mărturisirea iubirii? Deschide cerul, rupe lacăte puse peste inimi însingurate, salvează suflete răvășite.
Trăim azi în societate ca într-o mare și universală leprozerie, și numai iubirea lui Hristos ne mai vindecă, dacă știm să strigăm la El. Să ridicăm și noi glasul , de aici, din punctul acesta al existenței noastre. Zice evanghelia că Leproși stăteau departe de Hristos, și strigau. Suntem și noi departe de trăirea în Hristos, de chipul iubirii Lui pentru fiecare om al planetei. Trăim plini de lepră, lângă groapa de gunoi spiritual , sufletesc, plini de bube și jeg moral.Însă, evanghelia de astăzi ne dă nădejdi și putere , ne dă glas și curaj să strigăm: „Iisuse , Învățătorule, fie-ți milă de noi!” AMIN.
Comentarii