ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR
Frați creștini,
Astăzi sfânta Evanghelie
ne relatează două minuni săvârșite de Mântuitorul. Iair, mai mairele sinagogii
evreieilor vine la Iisus Hristos
spunându-i că fata lui este bolnavă. Mântuitorul promite că vine să o vindece.
În drumul spre casa lui Iair, mulțimile îl împresurau pe Hristos, iar o femeie
care avea scurgere de sânge de mulți ani, și a cărei brumă de avere o dase ,
spre vindecare medicilor, însă fără rost, se atinge de Mântuitorul și se
vindecă. Hristos ajunge în casa lui Iair. Aici, fetița deja murise, și erau
adunate rudele, bocitoralele, curioșii, vecinii probabil, oameni de tot doiul.
Nu uitați că Iair era om cu funcție. Hritos , inainte de a o invia pe fată îi
dă pe toți afară. Păstrează în casă pe Petru , pe Ioan și pe Iacov, dimpreună
și pe părinții lor. Și aici sf Scriptură spune ”Și toți plângeau și se tânguiau
pentru copilă. Dar Iisus le-a răspuns: Nu vă tânguiți, că n- a murit , ci
doarme. Și toți îl luau în râs.” Auziți frați creștini: îl luau în râs deși
văzuseră vindecarea celeia ce avea scurgere de sânge, și căreia Hristos îi
spusese Credința ta te-a mântuit , mergi în pace. Apoi și lui Iair îi spusese
clar : crede numai , și fiica ta se va mântui!Mântuitorul le cerea credință și
ei râd de el. mai găsesc energie să râdă de el, când aveau mortul în casă. Și
Petru și ceilalți doi ucenici râd de el. Și ei văzuseră , nu cu mult timp in
urma pe Fiul văduvei din Nain înviat. Și totuși rădeau de Hristos. Atunci
Hristos îi dă afară. Îi dă afară pe necredincioși, și rămâne singur cu fata
moartă pe care o înviază și o dă apoi
familiei, poruncindu-le să îi deie ceva să mănânce.
I-a dat afară pe
necredincioși. Vedeți frați creștini?
Le-a cerut credință, și pentru că nu au avut-o, minunea s-a petrecut, dar fără
ca ei să o vadă. Așa face și astăzi cu
societatea aceasta care se comportă tot mai asemănător cu cei din casa lui
Iair. Căci mulți întreabă dar de ce DUMNEZEU NU MAI face minuni? De ce
Dumnezeu, pentru că l-am rugat , nu mă ajută? Dumnezeu face minuni la fel de
multe și ne ajută clipă de clipă, doar că nu ne lasă să vedem aceste minuni
pentru că suntem tot mai puțin credincioși. Câte cazuri de vindecări minunate
nu sunt trecute în cărțile creștine, săvârșite de Dumnezeu prin sfinții săi, și
sunt cazuri din contemporaneitate. Vindecări de boli al căror diagnostic și
evoluție sugera moartea în ochii medicilor. Și totuși s-au tămăduit,
inexplicabil medical, și medicii rămân muți, dar nu spun, da, aceasta e o
minune. Spun: nu ne explicăm! E drept că unii dintre ei s-au intors mai profund
cu sufletul spre ortodoxie, dar majoritatea rămâne oarbă. Suntem orbi să vedem
Minunile naturii. Îi vorbeam unui școlit
adicătelea unui care a făcut și el o facultate și i se pare că a deslușit toate
tainele universului: zic Uite tu ce apus de soare minunat. La care el începe
să-mi explice Cum în spectrul luminii unele culor au lungimea de undă mai mare
și filtrul atmosferei nu le poate estompa și alte asemenea legi ale universului. Dar mi-o spunea așa,
parcă mecanic, semeț și cu nasul în vânt… O suflete orb… de ce vrei să sfărâmi
din i ima ta corola de minuni a lumii. De ce te oprești la aceste legi și nu
vezi dincolo de ele . Cum nu vezi tu chiar și în legile fizicii, ale chimiei ,
ale macrouniversului din cosmos și ale microuniversului din tine, pe Cel ce a
instituit aceste legi? Cum nu auzi tu marii filosofi ai lumii spunândcă „ Dacă
puțina știință depărtează pe om de religie, adevărata știință il aduce înapoi
la ea.
Adesea ne impotmolim în
lucruri mărunte, ne comportăm uneori ca niște schizofrenici spirituali, nu mai
putem vedea realitatea din jurul nostru așa cum este ea, ci ne inventăm o alta,
așa cum ne convine nouă. Nu vedem de câte ori puteam muri și totuși suntem vii.
Umbșăm astăzi pe stradă ca printre niște furci caudine, și totuși ajungem
teferi acasă. Se moare în trafic mai mult decât în războaie și noi suntem vii.
Și ni se pare că merităm această viață, deși pe șoselele țării se moare mai
mult din vina celuilalt participant la trafic. În schzofrenia aceasta
sufletească ajungem să nu mai sărutăm icoanele de frica virușilor, dar punem
mâna pe bani la casa vreunui fast-food și apoi mâncăm lejer , fără să ne
îngrijim de igiena mâinilor. În schizofrenia duhovnicească ne creem un Dumnezeu
care e dator să ierte , să uite, să nu ne ceară nimic, nici părăsirea păcatelor
,, nici spovedanii, nici îndreptarea noastră prin mijloacele ortodoxiei, post,
rugăciune personală, părăsirea păcatelor , spovedanie și împărtășanie, ci ne
zămislim în minte un Dumnezeu cum ne-ar place nouă, să ne lase să facem ce vrem,
cum vrem, cât vrem, iar dacă nu iese bine, să avem în El un țap ispășitor, să
dăm vina pe Hristos pentru toate nenorocirile pe care singuri ni le-am provocat
în viață
Întorcându-ne la familia
lui Iair. Se vede treaba că fata era bolnavă de ceva timp. Iar tatăl ei aleargă
in ultimă instanță la
Dumnezeu, la Iisus
Hristos. Mai întâi cheamă vracii, felcerii, babele , medicii.
Așa cum și noi, creștinii ortodocși de azi facem asemenea. Ni se îmbolnăvesc
copii de boala secolului, de cancer și
alergăm la medici și dăm și pomelnice la preot, atunci amintindu-ne că avem un
Dumnezeu. Știam că există, era acolo sus, dar nu ne interesa , nu aveam a face
cu El. Cu El , cu Biserica lui, cu preoții, cu slujbele sfeștaniei,
spovedaniei. Lasă-l dragă , e tânăr, las să-și trăiască viața. Da???? Dar viața
păcătoasă consumă energii vitale vieții!!! Frați creștini, unde era mama
eceasta când fiul ei pierdea nopți în păcate murdare care-i istoveau și trupul
și sufletul. Sufletul se îmbolnăvea de atâta plâns, de lipsa hranei
Duhovnicești. Și apoi, s-a îmbolnăvit trupul. De ce nu ai alergat mamă atunci la Hristos Să i spui: Doamne ,
copilul meu a ajuns un curvar, un împătimit, un fumător înrăit, un bețiv, un
pierde vară sau un pierde-nopți!” Cum nu alergați la Hristos când fata ta, mamă
creștină se duce să avorteze pruncii? Merge să facă crime, și apoi își
dereglează hormonal organismul, mușcând din ea, apoi boala aceasta răspândită
ca ciuma ? De ce nu plângeți atunci? De ce nu vă sperie păcatul așa cum vă
sperie suferința? Suferința vine din milă , pentru că Dummnezeu nu se uită că
noi nu mai credem în El, El ne dă afară din suflet necredința, nu ne mai lasă
să râdem de El, ca și Petru și ceilalți doi, ne dă afară și voiește să ne
invieze sufletul, și în suflet credința, nădejdea și dragostea. Câți nu s-au
întors cu fața spre Hristos mai abitir după ce au dat mâna cu moartea. După ce
boli grele le-au măcinat din trup, dar le-au șlefuit sufletul le-au vindecat
ochii inimii să vadă iar dincolo de legi, să vadă pe Cel ce pune Legi firii pe
care a creat-o. Haideți să ne vindecăm de schizofreniile acestea morale, să nu
mai fim niște închipuiți, crezând că
suntem cineva, și că valorăm ceva. În viziunea creștină suntem ceea ce suntem
pentru că Dumnezeu a pus în noi o lacrimă din El. Aceasta este singura noastră
valoare, Dar este un Dar, am primit această valoare, această comoară a așezat-o
Dumnezeu în corabia trupului nostru. Vreți un răspuns la rostul vieții pe
pământ: avem comoara aceasta și este așezată în trup ca într-o corabie. Ne-a
dotat corabia cu toate armele și sistemele sofisticate de siguranță, Și când e
nevoie se face El , Hristos și scut împotriva atacurilor vrăjmașilor, numai să-i
cerem aceasta, în rugăciune, Singurul lucru pe care ni-l cere este să-i aducem
comoara la liman, trecând peste furtunile inerente ce apar pe marea vieții.
Comoara aceasta , scânteia din Om este Iubirea. Și o cât de rară este ea astăzi
la oameni, și acolo unde se mai găsește prea adesea e murdărită, este
pervertită , este aur amestecat cu aliaje, care vrea să strălucească la fel,
dar nu are calitatea inițială. Am redus toate sensurile cuvântului Iubire , la
sensul cuvântului Eros, Iubirea ca și componentă a Divinității în om, și care
face copilul să știe să aprecieze frumoasul din om, din natură și din cer ,
ajunge la cel matur aproape intotdeauna
Eros. Și dacă iubirea , sufletul știe să iubească frumos și fără patimă, că
Dumnezeu nu este pătimaș , Erosul, măcar și după mitologiile grecești este
născut din Haos. Când viața noastră e răvășită , când mintea noastră este
contaminată cu toate otrăvurile care au mesaje, fie și numai subliminale ,
pornografice, uităm de legile firii, uităm de legile morale, uităm de legile
familiei și de legile divine, uităm de conștiință și naștem în acest haos
interior un eros deșănțat ale cărui forme exterioare e și rușine ale grăi aici,
dar le vedeți în societate sub masca așa numitelor minorități sexuale . Nu
frați creștini!!! Iubirea lui Dumnezeu ne-a așezat Iubirea în inimă! Să o
păstrăm frumoasă, să o folosim frumos, și viața noastră spirituală v-a fii în
armonie cu cea a trupului. Poate ne privăm așa de niște plăceri de care unii se
îndestulează, dar să știți că astfel ne ferim și de niște suferințe în care
alții zac. E drept că nu putem noi greși cât poate Dumnezeu ierta. Iată i-a
iertat pe apostoli și pe părinții fetei din evanghelia de astăzi și necredința
și batjocura. Dar de ce să ajungem să îl privim pe Dumnezeu , în rugăciunile
noastre cu ochii unor vinovați, și robi ai patimilor, când putem avea priviri
de fii și putem primii mângâieri Părintești de la Cel ce ne este Tată și nouă ,
celor ce il recunoaștem de tată, și celor care se revoltă și pentru care Duhul
Sfânt plânge, așa cum zice Scriptura , cu suspine negrăite. Să nu ne facem
viața iad, frați creștini!!! Să știți că în viziunea partristică ortodoxă viața
veșnică este o prelungire fără-de-margini a vieții pământești. Nu-ți aduce ura,
mânia , invidia , desfrânarea, cu toate formele ei, de la onanie până la
necrofilie, necredința, deznădejdea, minciuna,
în inimă, pentru că aceleași trăiri le vei avea dincolo! Și aceste
trăiri nu au ce căuta în Raiul lui Dumnezeu.
Incheiem cu un citat aparținând părintelui Arsenie Papacioc, om cu o
trăire aleasă, șlefuită în laboratoarele suferinței, de tot felul, dar poate
cea mai mare suferință a părintelui este aceea că încă atâtea suflete nu văd
realitatea care-i înconjoară: nu văd că Dumnezeu șade cu mâna de ajutor intinsă
către suflet, doar- doar, ne-om agăța de El cumva, cândva. Și iată cum spune
părintele, fie-i pomenirea veșnic fericită:„ Nu pe poziție de milog să ceri! Pe
o poziție de bărbăție nemaipomenită, să știi să rupi din tine cu orice chip. Să
știi să te pierzi ca să poți să te regăsești, în sensul să te lepezi de
personalitatea omenească, să te regăsești într-o personalitate îngerească.
Pentru că și aceasta să știi frate creștine: Iadul este marea durere a lui
Dumnezeu! Îi iubește mai departe pe cei din iad, Dar și tocmai , iubirea
aceasta îi biciuiește, asta le face suferința și mai mare. „ Ia uite ce am
pierdut noi” Uite cât ne iubește de mult, și cât am putut noi urâ” Să ne
ferească Dumnezeu de așa ceva, și mai ales să ne ferim noi, pentru că dacă noi
nu avem grija sufletului nostru, frați ortodocși, nici Dumnezeu nu are ce ne
face, că ne iubește, dar ne iubește liberi! Amin!
Comentarii