PILDA SEMĂNĂTORULUI (Cuvântul meu de 8 minute)
Frați creștin-ortodocși,
Astăzi ne amintește Sf Evanghelie citită astăzi ,
despre una dintre pildele Mântuitorului nostrum Iisus Hristos. Este pilda
Semănătorului. Deși Mântuitorul însuși a tâlcuit-o ucenicilor lui, haideți să o
urmărim și noimai atent. Semănătorul
este Însuși Iisus Hristos, iară sămânța este tot El. El se seamănă în pământul
inimilor noastre , se seamănă de 2000 de ani.Dumnezeu este Cuvântul cel ce singur se seamănă în fiecare
om. Numai că oamenii sunt feluriți , iară calitatea ogorului sufletesc al lor ,
iată spune Mântuitorul că este diferită. Căci o sămânță ajunge lângă drum, și a
fost călcată în picioare și păsările cerului au mâncat-o, alta a căzut în loc
pietros și nu a făcut rădăcină, și dacă a răsărit s-a uscat , că nu avea
rădăcină, alta a căzut intre spini, și s-a uscat, căci spinii crescând odată cu
ea au înăbușit-o, și alta a căzut în loc bun și a crescut și a făcut rod
însutit. Apoi, Mântuitorul strigă: Cei ce au urechi de auzit să audă. Și îi ia
deoparte pe ucenici și le explică pilda.
Haidem dară să vedem ce fel de pământ suntem noi, cei
ce ne aflăm la acest loc binecuvântat de Dumnezeu, aici unde atâtea suflete au
venit împovărate, împietrite, cu spinii suferințelor sufletești și trupești
înfipți în ființa lor, și au găsit alinare , și au aflat mântuire. SĂ nu fim și noi drum, frați creștini, să nu
avem inima noastră lăsată la porți, la porțile aflate pe drumurile largi ale lumii
acesteiea bântuite de dracii tuturor patimilor, dar mai ales a mândriei. Pentru
că Mântuitorul spune că o sămânță a căzut pe drum, și a fost călcată în
picioare, și păsările cerului au mâncat-o. Iară ucenicilor le explică : aceștia
sunt cei care aud cuvântul dar vine diavolul și ia cuvântul din inima lor , ca
nu cumva auzind să se mântuiască. Auziți frați creștini, Să nu fie și inima
noastră drum. Adică inimă deschisă tuturor duhurilor , a neorânduielilor,
tuturor slujitorilor duhurilor întunecate. Mulți nu cred în Dumnezeu, pentru că
spun ei, cred în ce văd, și aduc argumente din sferele științei, uitând , sau
nevrând să știe că sunt atâțăa oameni de știință care recunosc existența lui
Dumnezeu, și combat ateismul mai aprig decât mulți dintre slujitorii altarelor.
Realitatea este că cei ce se poartă așa , au sufletul prăfuit ca o uliță, peste
care trec toate tălpile iadului, și le calcă orice vegetație ar îndrăzni să
răsară, și pe acolo trec toate păsările oricât de frumos colorate ar fi, și le
fură Cuvântul lui Dumnezeu din inimă.
Printre păsările de pe drum , aș remarca două: Cioara, care e isteață și
știe să folosească tot felul de bețigașe și unelte pentru ași procura hrana.
Aceștia sunt cei care cu tot felul de viclenii vin și vă fură cuvântul lui
Dumnezeu din inimă. Cei care , la început nu-I neagă existența, dar zic că nu e
chiar așa. Vezi-ți dragă de treabă, ce acum vrei să îți pui țolul pe cap? Da nu
privi așa habotnic biserica și pe Dumnezeu. Și până la urmă ce? Nici nu se știe
dacă există, cine știe ce e și dincolo,
dacă există un dincolo, vezi-ți drară de treabă… Invenții popești. Și uite așa
, adduce indoiala în inimă, și pleacă . Pleacă, zboară cioara și te lasă
frământându-te, după ce ți-a furat puțina sămânță a credinței care-ți picase în
inimă. Apoi , dacă tot mai ai sămânță, și tot ești drum, tot ești răspântie și
nu mai știi încotro să o iei, să crezi sau să nu crezi, vin păsările frumos
glăsuitoare, vin vrăbiile cele gălăgioase și mult vorbitoare, vin adicătelea
sectele, cei care ți-l aduc pe Mesia, dar alt mesia, nu cel care ți-a semănat
în inimă iubirea, ci altul, nu cel în care-ai fost învățat să crezi de bunicii
, de părinții tăi, altul. Un Hristos fără cruce, fără icoane, fără preoți și
sfintele taine, un Hristos care nu te mai ceartă pentru fărădelegi, ci un Iisus
care te iubește. Nu i-ați auzit de atâtea ori cu sloganul lor? Iisus te
iubește! Ei sunt tot un zâmbet, tot o voie bună, și te mai ajută și financiar
la început, numaa-numa, să-ți fure credința dreaptă , Ortodoxia. Iisus Hristos
într-adevăr ne iubește. Și iubindu-ne nădăjduiește să devenim și noi ceea ce am
fost dintru început, chip și asemănare Lui. Și aceasta nu se face, frați
creștini, cu chitara și cu orga, așa cum fac sectarii. Aceasta se face cu
ajutorul sfintelor taine ale bisericii lui Hristos, Cu Tainele pe care El le-a
instituit, și apoi biserica de apus le-a terfelit, le-a făcut din Taine,
simboluri. Din aceștia s-au rupt apoi protestantii, și neoprotestanții toate
aceste secte care vă spun că moșii și strămoșii noștrii, de 2000 de ani , de la
sf apostol Andrei încoace, au crezut strâmb în Hristos, și vin ei, niște secte
născute peste ocean, și aduse în România după 1900 să ne spună să nu mai facem parastase pentru
ei, să aruncăm crucile de la gât și icoanele din case și din școli. Și unii îi
ascultă, pentru că inima lor e drum, nu e cufăr cu comori, nu e pământ negru și
afânat, nu au inima arată cu plugul adâncii credințe, profunde și mistice
ortodoxe.
Sunt Și sufelte Piatră, spune Mântuitorul. Aceștia
sunt cei care aud cuvântul, îl primesc, dar nu fac rădăcină, iar sămânța se
usucă la scurt timp după ce răsare. Suflete piatră… înfricosător cuvânt!
Vedeți? am spus că sămânța e Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este
iubire. Această sămânță a aruncat-o în inima noastră Hristos. Iubirea. EI,
sufeletele acestea nu pot iubi, frați creștini. Pentru că iubirea , indiferent că
vorbim de cea de mamă, de soție și familie în general, de prieten, de țară, de
Dumnezeu, cere mari sacrificii. Nu există om iubitor care să nu sufere pentru
ceea ce iubește, și de aceea , inima lor împietrită simte bucuria iubirii, însă
văzând că a iubi înseamnă a te urca pe cruce de bună voie, sau cum spunea
Victor Hugo, „Iubirea, ca și prietenia, este o încătușare de bună-voie a inimii”,
dar o încătușare care e dulce, și care o ridică la cer. Ei asta nu pot ei să
facă. Cu durere în inimă constatăm că
sunt suflete care nu doar că nu pot iubi, sunt atât de împietrite că se
și sperie dacă află că pot fi iubite. Avem un apostol care s-a speriat când a
realizat cine este Hristos, și ce iubire oferea El. Petru, la pescuirea
minunată zice scriptura că s-a speriat și i-a zis Mântuitorului : Du-te de la
mine Doamne, că suntm om păcătos! Dar Iubirea lui Dumnezeu l-a cucerit îndată,
i-a topit inima și a fost de ajuns să zică Hristos, Vino după mine și te voi
face pescar de oameni, și el , Petru a lăsat tot, familie, bărci , mreje,
pestele prins, și a mers după Hristos. Și dintr-o inimă ca piatra a făcut
iubirea o inimă piatră de temelie a bisericii Creștine. Spre aceasta ne cheamă
și pe noi Dumnezeu adesea. Să ne lăsăm inima să ne-o modeleze Hristos. Din
pământ pietros să ne-o facă el lut ușor de modelat, ca să devenim vase de bună trebuință. Dar aceasta se poate numai
dacă ne lăsăm udați cu lacrimile iubirii, dacă ne lăsăm arși de focul dragostei
lui Hristos. Frați creștini, viața aceasta este o combustie , o ardere neîncetată
în care noi ne consumăm cu fiecare clipă. Depinde de noi în ce focuri ardem:
Ardem in focul urii, al grijilor exaggerate pentru ziua de mâine? Al plăcerilor
Venerei? Sau ardem domol și tihnit în cuptorul Inimii lui Dumnezeu? Și se leagă
arderea aceasta de al treilea fel de inimi în care ajunge cuvântul lui Hristos,
iubirea. Ajunge in spini. Și spinii cresc și înăbușă iubirea , înăbușă
credința. Spinii sunt, zice Hristos, grijile, bogăția și plăcerile vieții.
Tocmai focurile despre care spuneam că ardem . Adesea
suntem prea ocupați ca să mai iubim, să mai avem timp să ascultăm cuvântul
iubirii lui Hristos. Bisericile s-au înmulțit după decembrie 89. Sunt la tot
pasul dar nu știu cum se face că pasul
multor creștini nu ajunge și în ele decât la o nuntă la un botez, la o
inmormantare, și acolo , și atunci, se duc la preot și spun, știți părințele,
mai repejor că la ora y tre să fim la local…. Sau mai grav, în timp ce preotul
se roagă pentru ei, ei stau pe-afară fumând, discutând, bârfind, și nu de
puține ori vorbin de rău chiar instituția bisericii. De ce ? pentru că spinii
și bălăriile din inima lor nu mai dă voie Soarelui Hristos să pătrundă și să le
încălzească pământul cu razle credinței, cu lumina nădejdii în viața veșnică și
cu a dragostei de frumos căldură. Și atunci, sămânța pusă de părinți, de
bunici, poate de vre-un prieten , în copilărie, se atrofiază, încet încet și se
usucă nemai apucând să deie rod.
Ne iubește Hristos mult, muult ,frați creștini. Face
risipă de sămânță Hristos, doar, doar, ne-om pune și noi pe treabă, și dacă
suntem drum, să voim să devenim pământ, ogor desțelenit, și de suntem piatră șă
plângem în cămara noastră , unde dormim, și să devenim hectar mănos, de
suntem plini de bălării, de spini, dacă
grijile vieții cotidiene ne sufocă și ne mistuie energiile, să ne amintim cât
de efemere ne sunt aceste zbateri. Că doar nu luăm nimic cu noi. Pe mulți îi
auzim că muncesc ca să lase fiilor, copiilor, că ei nu au avut, și să aibă ei. Mare
greșeală faceți. Copii trebuie să muncească și să învețe gustul sudorii în
munca cinstită, nu să-și bea transpirațiile care curg din doze de droguri, din
beții și petreceri deșănțate. Pentru că… dureros este acest adevăr, munca
voastră așa se va risipii, dacă ei nu au invățat dureros ce e suta de lei!!!!
Și marea suferință pe care o ve-ți pătimii, este că fii voștrii, lipsiți de
afecțiunea de care aveau nevoie , când voi , preocupați cu strângerea de averi
pentru ei, vor căuta afectul în brațele altora . Și adesea, mult prea adesea se
văd înșelați și de aceștia, văd că și pe alții îi interesează doar banul lor,
care-a fost al vostru, și vor căuta refugiu în altceva. In droguri, în patimi
deșănțate, în homosexualitate și alte plăceri din ce în ce mai vinovate. Ve-ți
arde probabil și voi în focul remușcărilor, dar va fi tardiv. Probabil că din
cei ce suntem aici ne simțim ogor bun care aducem roade. Vrem să vedem roadele
credinței voastre, a iubirii voastre. Unde vă sunt fii???? Acum , când voi ați
adus un pomelnic pentru căsătoria lor, sau pentru sănătatea lor, unde vă sunt
fii??? Dacă dorm, sufletește sau trupește, să ne simțiți vinovați. Și să nu
încetăm spunându-le să vină la
Hristos, la Biserica
Ortodoxă, la spovedanie , să se roage acasă, căci așa formăm
suflete capabile de iubire și nu de ură. Mare responsabilitate avem noi, cei ce
trăim, din mila Lui Hristos , sub acoperământul Maicii Domnului. Trebuie să
intindem mâna să aducem sufletele copiilor noștri înapoi , aici , în biserica
în care-au fost botezați.
Să nu ne amăgim că noi facem ce trebuie și e de ajuns.
Se spune că în rai nu intrăm dacă suntem singuri. Trebuie să avem pe cineva de
mână, pentru că așa dovedim că ne-am iubit semenii, ajutându-I pe cale acătre
Cer.
Evanghelia se incheie cu un strigăt: Hristos, după ce
le-a tâlcuit ucenicilor pilda aceasta a semănătorului, A strigat : CEI CE AU
URECHI DE AUZIT SĂ AUDĂ!!!! De ce le-a zis oare și apostolilor ceea ce zisese
către toată gloata cu ceva timp în urmă? Ce, apostolii nu înțeleseseră? Poate
înțeleseseră. Dar nu uitați că era și Iuda iscarioteanul cel care avea să-l
vândă, și Petru care-avea să se lepede de trei ori de el, și toți cei care-au
fugit și s-au împrăștiat la
Răstignirea lui. Lângă Hristos a rămas numai Apostolul
Iubirii, Sf Ioan Evanghelistul, și Maica
Sa cea sfântă. Să nu ne batem cu pumnul în piept că suntem creștini și că
mergem la biserică. Să nu uităm că suntem încă sub truda vieții, nu am ajuns
încă la cununa biruinței. Încheiem cu un îndemn al Părintelui arhimandrit
Arsenie Papacioc, duhovnicul care-a știut să semene în inima multor suflete
iubirea de ortodoxie, și care, în ani de suferințe trăind, și în temnițele
comuniste și afară, a știut totdeauna să mângâie inimile cu un cuvânt de încurajare,
ceea ce face și acum, când în Împărăția lui Hristos fiind veghează pentru noi,
și ne spune :„Niciodată nu vom trăifără probleme și fără săbii îndreptate
împotriva noastră. Dar toate acestea nu trebuie să descurajeze pe nimeni, cu
nimic. Chiar dacă omul este afectat de aceste nenorociri, asta nu înseamnă să
renunțe. Nu! Dumnezeu știe de necazul tău, iar aceste suferințe te încearcă
pentru a te putea definii, pentru a putea să fii încununat de Dumnezeu , că El
asta dorește.” Amin.
13.10.13
Dervent
Comentarii