BOGATUL CĂRUIA I-A RODIT PĂMÂNTUL

„Nebunule, în noaptea aceasta îți vor cere sufletul, iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?”

Frați creștini ortodocși,

Pilda adusă în urechile noastre, prin Sf Evanghelie citită astăzi în cadrul acestei sf Liturghii, conține acest cuvânt amintit mai sus, care ar trebui să fie ca o bătaie de clopot în conștiința fiecăruia dintre noi, bătaie de clopot care să trezească periodic conștiința noastră, ori de câte ori intră-n adormire. Să revedem pe scurt pilda și apoi să ne folosim de învățămintele ei, să le punem apoi în practică în viața noastră cotidiană.

Pilda spune că era un bogat căruia ia rodit pământul pe care-l avea, atât de mult, încât ajunsese să nu mai doarmă nopțile, frământându-se de un gând Ce voi face? Ce voi face, pentru că nu  o să am unde să îmi depozitez ceea ce trebuie să strâng de pe tarlale.  Se frământa, se frământa, somnul nu mai venea, își frângea mâinile neliniștit, așternutul nu-i mai era odihnă, parcă îl ardea patul și nu își găsea liniștea la gândul că va trebui probabil să apeleze la altcineva, sa deie o cotă parte pentru depozitarea averii lui… Și atunci, noapte fiind, îi vine un gând care îl înflăcărează și-l face să-i sticlească ochii de bucurie că a găsit soluția: Știu ce voi face: Voi dărâma hambarele mele le voi strica și voi face altele , mai mari, atât de mari încât să încapă tot. Și apoi, când mă voi vedea cu recolta strânsă în ele pot să zic sufletului meu:Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani;odihnește-te, mănâncă , bea, veselește-te… Și exact când gândea la acestea, iată că zice sf Scriptură că exact atunci Dumnezeu îi vorbește și spune: Suflete al meu:Nebunule, în noaptea aceasta îți vor cere sufletul. Iar cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Și, încheind pilda, Hristos spune : „Așa se întâmplă cu cel ce-și adună sieși comori, și nu întru Dumnezeu se îmbogățește.”

Așadar, frați creștini ortodocși, haideți să ne apropiem mai atent de text și să observăm câteva substraturi ale pildei. De ce era bogatul mustrat de Dumnezeu și era numit „nebun”? Nu pentru că muncise, și cu munca lui adunase averi atât de multe încât nu mai avea unde să le strângă. Nu , ci pentru că oare cum poți numi un om, care în loc să-și doarmă nopțile ca omul, el se frământă ce va face peste ceva timp , când va strânge recolta, șiCugeta în sine! Pentru aceasta e mustrat. Frați creștini, pentru că cugeta în sine. Adică nu avea pe nimeni cu cine să se bucure de avere. Nu avea pe nimeni cu care să se sfătuiască ce să facă pe viitor cu bogăția. El vorbea singur noaptea, ca un nebun, în pat. Se frământa: Ce voi face? Și când găsește soluția tot egoist o face, pentru că după ce hotărăște să-și mărească hambarele, spune satisfăcut: Și voi zice sufletului meu: Suflete al meu, odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te… O de trei ori nebun acest om: Nebun în primul rând pentru că sigur averea a câștigat-o furând, asuprind oameni, călcând peste cadavre, viclenind, înlăcrinând suflete chinuite de foame, și care, ca la orice alt bogat, atârnau pe la porțile conacului lui. E nebun și pentru că nu s-a îngrijit să nu fie singur pe pământ. Dar nu doar că nu s-a îngrijit, îi face și plăcere această stare. Nu avea prieteni cu cine să se bucure, să mănânce să bea, să se sfătuiască. Nu avea decât servi. Și e nebun desăvârșit dacă putea crede că sufletul lui asta voiește, să bea să mănânce, să se veselească. Și mai zice scripura că si-a zis : suflete, odihnește-te!!! Auziți? odihnește-te. Dar de ce bogate, ai sufletul obosit? Ce griji te frământă, că nu ai copii să-i duci la școli și nu știi de poți să-i ții în facultăți. Nu ai bogatule nevastă să trebuiască să o hrănești și să o îmbraci, nu ai , se vede , nici mamă să cheltui cu ea prin spitale. Nu ai nici măcar frica faptului că vre-o instituție a statului ar putea să vină să vadă cum ai agonisit averea . Pe aceștia pe toți i-ai mituit, i-ai agățat cu vre-un vicleșug, le-ai dat dreptul , le-ai dat șperț, spagă și ești liniștit și dinspre acest orizont. Și atunci, bogatule, ce frământări îți obosește sufletul de îi spui să se odihnească? Poate te macină încă gândul cum să îți dublezi recolta la anul. Pe cine să mai jegmănești, ce legi să mai fentezi și cum să mai adaogi a unge pe vre-un fucționar pentru a închide ochii la fărădelegile tale, biet bogat singur, ale cărui averi au rămas ale nimănui. Iată că nici hambarele nu ai putut să le mărești, nici recolta nu ți-ai mai adunat-o după câmp, nici sufletul nu ți-a mers la odihnă, și ai murit, străin, în casă, singur. Te vor găsi dimineață slugile pe care le-ai asuprit, și care adesea și-au blestemat zilele și pe tine poate, pentru că le-ai rupt de la gura copiilor lor și fărâma de pâine pe care-o mai aveau. Iată că planurile tale au fost zadarnice, pentru că în tote aceste calcule, ai avut o constantă de care nu ai ținut seama: DUMNEZE.

Dumnezeu care grăiește adesea în scriptură să cugeți că mori și în functie de aceasta să îți dremăluiești viața.

Frați creștini, e atât de actuală această pildă, și nu există sfere să nu vedem astfel de bogați. La nivel de state, Unele cu altele se comportă la fel. La nivel uman nu mai vorbim. Am ajuns prea singuri și prea bogați frați creștini. Fiecare dintre noi suntem bogatul din evanghelie căruia i-a rodit țarina și nu mai știm ce să facem. Să nu ne asemănăm lui și în soluția găsită, că murim! Murim sufletește frați creștini, dacă credem că banul , averea , bogăția aduce mulțumirea sufletească.

Un poet scoțian Walter Scott, spunea pe la 1800 că Bogăția a ucis mai multe suflete  decât oțelul trupuri.

Dar oare cine e sărac dintre noi, frați creștini? Cine are ce îi trebuie nu se numește sărac.Ori dacă ai și mai vrei, nu te bucuri de ce ai , și nu te poți numi bogat. Dar nici sărac,. și atunci te poți numi…nebun. Priveam zilele trecute de la geamul chiliei în parcarea mănăstirii. Se oprise o mașină cu niște închinători aici, la Dervent. Era un câine în parcare, care, după instinctul cu care e inzestrat se aproie dând din coadă de grupul de creștini. Unul dintre ei a scos o pâine din sacoșă și a inceput să rupă din ea, aruncând bucăți câinelui. M-a uimit mult cum Câinele prindea pâinea din aer. Hap, o inghițea nemestecată și apoi întindea botul. Hap, iară . Inghițea nemestecând altă bucată de pâine. Și creștinul nostru a dat aproape toată pâinea câinelui. De ce v-am povestit acestea? Așa suntem și noi , frați creștini, precum și câinele acesta. Prea adesea nu mai știm decât să înfulecăm timpul, energiile altora, sentimentele, averile părinților, dar nu avem timp să le simțim gustul. Dacă ni se oferă, hap! și poate că dacă acel creștin ar fi vrut ar fi putut sa și otrăveacă potaia. Nu avrut. Dar noi, oamenii suntem predispuși la Otrăviri sau măcar la intoxicări de tot felul. Mass-media e plină de crengi, de exemple negative din biserică, din societate, din politică. Crede-ți că punând în fața voastră păcatele unor preoți spre exemplu, sau ale unor oameni de cultură, sau ale unor medici, sau ale unor oameni de stat, ei urmăresc îndreptarea societății? O nu, frați creștini. Acestea nu sunt altceva decât mesaje subliminale aruncate către botul nostru psihologic, pe care, dacă suntem avari le hăpăim nemestecate, fără să cernem și discernem, și ajungem niște manipulați, și noi, puținii care încă mai ținem piept spiritului de turmă care caracterizează societatea umană de astăzi. Să luîm distanță frați creștini, să avem scepticism ori-de-câte ori întâlnim posibilități de înavuțire fără muncă. Averea strânsă astfel inebunește, , ne pune sufletul într-o neliniște care v-a sfârși ori prin moartea conștiinței, ori prin cedări nervoase la propriu. Să nu ne mințim pe noi, că putem călca peste conștiință, și peste pâinea săracilor de lângă noi, apoi aruncăm câțiva lei unui sărac și ne-am făcut datoria. Citeam de curând un cuvânt al unei contese. Fericiți cei bogați! Ei pot mângâia. Depinde cum faci averile. Și să fim sinceri, averi ca ale imbogățiților de după Decembrie , nu se fac decât ilicit. Să nu ne ascundem după degete subțiri. E, am fentat și eu statul. Toți o fac. Poate, dar așa ai luat din fondul pentru asistența socială , medicală a pensionarilor, ale persoanelor cu dizabilități. Și toatew acestea pentru ce, frați creștini? Ca să ne agonisim averea păcatelor, a fărădelegilor, a blestemelor, să ne umplem sufletele noastre de lacrimile celor care nu au, și nu au nu de leneși(că sunt destui și de-aceștia)ci din cauză că noi răpim ce-i al lor.

Nu, frați creștini, nu bogăția bucură , hrănește și veselește sufletul, după cum nici sărăcia nu o face. Toți vrem să trăim fericiți până la adânci bătrâneți, și este normal și firesc să dorim acest lucru. Spun acest lucru gândindu-mă că avem trei vieți, pentru că, Sfânta Treime , care ne-a creat cu chipul si cu asemănarea ei, ne-a dat viață după viață și-nc-o viață, fiecare dintre ele anterioară pregătindu-o pe cealaltă. Avem frați creștini trei vieți, și dacă am vrea să învățăm din prima ceea ce trebuie să învățăm în a  doua pentru a ne pregăti pe a treia, așa cum se cuvine… Din prima viață. cea intrauterină nu luăm nimic, frați creștini. Ceea ce ne hrănește în pântecele mamei .lichidul  amniotic, nu îl luăm cu noi. Lăsăm tot și intrăm într-o lume străină, de care știam cumva că există, auzeam zgomote și voci, simteam mângâieri, și stresul mediului în care trăiam, ghiceam cumva că trebuie să fie ceva și dincolo de universul nostru îngust. Și iată-ne în viața aceasta nouă. Viața aceasta care ne e dată pentru a ne-o pregăti pe cea de dincolo de viață, și a cărei poartă este însăși moartea noastră. Simțim că există viața aceea așa cum simțeam și în cea anterioară. Viața intrauterină nu ar avea rost de n-ar fi viața extrauterină. Viața Aceasta nu ar avea rost , frați creștini dacă nu ar exista viața veșnică , a sufletului. Acel suflet al bogatului, cum zice Hristos l-a sfârșit, nu s-a îmbogățit în Dumnezeu. Era bogat material dar nu era și bogat în Dumnezeu. Și acesta este rostul vieții noastre, a creștinilor . Dobândirea Duhului Sfânt! Nu avem alt rost, și dacă nu alergăm după acesta, suntem fără rost. Nimic nu veselește sufletul ca faptele credinței și câștigarea celor trei vârtuți creștine: credința , nădejdea și dragostea. Creștine, spunea o dată Tolstoi că dacă există un singur bogat în lume, care se răsfață în belșug, există cert altundeva un altul care moare de foame. Și numai acest cuvânt și ar trebui să te pună pe gânduri om al lui Hristos.  Doi scriitori germani spuneau  că Cei fericiți sunt bogați. iar nu cei bogați sunt fericiți. Și o vorbă foarte de actualitate: oamenii fac bani falși, iar banii fac oameni falși. Poate că nevoile familiei , lipsa banilor vă face să râvniți să aveți, și poate pentru a dobândi sănătatea cheltuită în timp, tot pentru a face bani, dar sa nu uităm, așa cum spune sf Ambrozie că: „sunteți robiți de aurul care strălucește în casa bogatului;vedeți doar ce au, dar nu vedeți ceea ce le lipsește.  Și tot el ne avertizează că orice lux și bogăție, dacă nu îți corupe obiceiurile bune, îți corupe sigur gusturile , și strâmbi din ce în ce mai des din nas, riscând să-ți strâmbi și sufletul.

Frați creștini, bogăția , cum am spus , nu trebuie să fie un scop al vieții, ci un mijloc de pregătire a vieții. Am spus la incepututl cuvântului că toți de aici suntem bogați. Da frați creștini. Suntem bogați în păcate și în patimi. Nu putem dormi adesea. Ne pomenim adesea că în loc sa avem somn tihnit, să dăm noaptea trupului odihna meritată după truda zilei, alergăm in localuri si ne facem viața de noapte, păcătuind si incarcandu-ne sufletele cu păcate. Am intrat în postul Nașterii Domnului , al Crăciunului , haideți dară să punem ineceput de astăzi, și să ne așezăm busola idealurilor noastre, a năzuințelor noastre, către Răsăritul Cel de Sus, către Hristos. Să nu mai mergem spre nord, spre Miază-noaptea patimilor deșănțate. Să ne rânduim cumva viața și să inaintăm spre liniștea limanurilor creștine ortodoxe. Vă îndemnăm la postire după putere, și la spovedanie sinceră. Așezați-va la masa frati crestini, si vorbiti cu sinele. Acest sine pentru care poate ati facut păcate, cu voie, fără voie, cu știința și cu neștiința , Cercetați-vă conștiința, puneți pe o foaie ceea ce nu vreți să uitați si mergeți la preot și spovediți-vă. O, de am putea să rupem din noi numai să vă putem face să simțiți bucuria sufletului după o spovedanie sinceră și fără ocolișuri și ascunzișuri. Avem cu toții păcate impotriva noastră, a celor de lângă noi, împotriva naturii și a cerului, a dumnezeirii. Să ne cercetăm cu de-amanuntul. Și să mergem , să îngenunchem in fașa scaunului de spovedanie, și să ne marturisim păcatele, să le plângem dacă putem, și să ne hotărâm să nu le mai facem. Haideți să aruncăm bogăția de fărădelegi. O corabie, când stă să se fărâme de valuri , marinarii aruncă peste bord încărcătura. Aruncați frați creștini încărcătura aceasta din sufeltul aflat în pragul naufragiului. Ai streâns averi călcând in picioare legi, oameni conștiință? fugi și mărturisește-țe și nu uita că mila face să se învârtă pământul, cum spunea un părinte contemporan. Mila lui Hristos e mare. Nu putem noi greși cât poate Dumnezeu ierta. Deci să cerem iertare, și să ne vindecăm sufletul de lăcomii, de mândrii, de bârfit, de drăcuit, de judecat pe alții, de poftit avrea altuia și de tot ce ne poate îngreuna Sufletul, și ne poate fi stavilă în zborul nostru către cer. De aici , de pe pământ tot vom pleca. Cu o moarte suntem toți datori. Nici nu mai contează cum murim dacă am știut să trăim frumos, frați creștini. Sa ne intrebăm seară de seară, de suntem fericiți, și dacă am făcut pe cineva fericiți astăzi. Și fericire fără Hristos, nu există frați ortodocși.  Și pe Hristos îl găsiți aici, la sf Liturghie , cu trupul și cu sângele și în toată strălucirea Dumnezeirii Lui. Deși ceea ce vom spune la sfârșit, poate nu pricepeți acum, totuși vă indemnăm ca pe niște prieteni, ca pe niște fii, ca pe niște frați, să împliniți îndemnul părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, și să mergeți în fiecare duminică la sf Liturghie. Iată ce spune acest om al jertfei:„Este atât de necesară și obligatorie participarea la sf Liturghie, mai mult decât ne sunt necesare aerul și lumina. Dumnezeu mai ține pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie care  se săvârșește pe el.”  Amin.