sâmbătă, 26 decembrie 2015

Fuga în Egipt. Sf Apostol Iacob, fratele Domnului. 2015


Frați creștini-ortodocși,
Trăim de câteva zile praznicul Nașterii Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută. Zilele acestea  nădăjduiesc că ați auzit măcar odată troparul Nașterii pe care-l cântă preotul când merge cu icoana vestind Nașterea în casele creștinilor: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptatii, și să Te cunoască pe Tine, Răsaritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.” Această cântare de laudă a evenimentului petrecut acum mai bine de două mii de ani în Bethleemul Iudeii ar trebui să o cunoască tot creștinul ortodox, pentru că ne deschide nouă mintea și inima pentru a înțelege că Hristos este „Lumina cunoștinței”căruia i s-au închinat cei care până atunci se închinau Soarelui sau altor zeități. După nevoința postului, fiecare după cum i-a fost puterea și vrerea, iată am ajuns acest praznic slăvit. În aceste zile am primit în casele și în sufletele noastre vestea îngerilor, mersul stelei, bucuria păstorilor, mirarea, închinarea și darurile magilor de la răsărit. Am primit colindătorii, în majoritate copii, adesea ne-a cuprins nostalgia copilăriei noastre, a colindatului din vremea copilăriei. Hristos, care este Dumnezeu desăvârșit și naște și el prunc! Prunc se face Hristos. Putea, Dumnezeu fiind să se coboare pe pământ cu toată slava cerească, dar alege să se nască Prunc, într-o peșteră, care servea de obicei ca loc de adăpostire a păstorilor și turmelor lor. Nici un înger nu știa taina întrupării cuvântului, nici în peșteră nu cântă îngerii ci cântă pe câmp unde sunt păstorii. Primii care l-au văzut pe prunc, după Maica Domnului și bătrânul Iosif, au fost păstorii. Oamenii aceia simpli și adesea tăcuți care nu au o casă a lor, sau dacă o au, stau atât de puțin timp în ea; acei oameni care hălăduiesc adesea prin natură, cântând adesea, ducând vești despre oameni și fapte, de la un sat la altul, aceștia spuneam, au fost aleși de Dumnezeu să le cânte îngerii cântări din cer și să le vestească că nu departe de câmpul în care se aflau, s-a născut Mesia. Și le spune și unde îl găsesc, și cum îl vor vedea culcat în ieslea vitelor.Ei, păstorii, au fost și primii vestitori ai Minunii, ducând vestea aceasta, și răspândind-o din om în om. Ei au fost primii colindători. Colindele au fost în fapt primele și cele mai importante mijloace de vestire a minunii Nașterii lui Hristos. Ați observat ce efect au colindele asupra copiilor? Cât îi bucură pe ei, deși nu știu bine ce înseamnă „Precista”, sau „Mesia”, și nici „leru-i ler”. Totuși, copiii, fiind la vârsta purității sufletești, simt altfel bucuriile sufletului lor, și absorb ca un burete toată informația care ajunge la ei. Colindele pentru copii sunt un izvor pur și nealterat de catehizare creștină. Așa află ceea ce trebuie să știe ei la vârsta aceasta. Că Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, s-a smerit, s-a coborât pe pământ făcându-se prunc (așa, ca și ei) pentru ca să mântuiască lumea care devenise rea. Și lumea acum e bună. Așa trebuie să o vadă ei acum,cât sunt puri și nealterați de vicleniile vieții; aveți timp să îi formați pentru societate și pentru jungla plină de hățișuri în care-i va prelua lumea aceasta desacralizată, ahristică , pe care noi am format-o am acceptat-o și le-o lăsăm lor moștenire. Insă ei, acum, cât sunt mici și nevinovați, trebuie să știe că aceasta este esența minunii Nașterii. De aceea iubesc ei colindele, le înțeleg în felul lor, sunt emoționați când le ascultă, pentru că toate colindele noastre tradiționale sădesc în inima copiilor(mai ales a copiilor), bucuria că Dumnezeu a fost cândva prunc, sărac, născut în peșteră și culcat în iesle, încălzit doar de suflarea vitelor; poate simt milă copiii noștri, și bine este ca de acum să învețe să înțeleagă că sunt lângă ei alți copii care se zbat în lipsuri, așa învățând mila creștină.
V-ați întrebat vreodată de ce colindele se cântă? De ce nu se rostesc așa ca și poeziile?V-ați întrebat de ce în cultul ortodox, (și nu doar în cultul creștin), slujbele solemne se cântă, nu se citesc? Ca să ne edificăm aș aduce trei citate; primul este al lui Beethoven: „muzica este o revelație mai înaltă decât înțelepciunea și filosofia”, al doilea este al lui Platon, care spunea pe la anul 330 î.Hr.că:„ muzica este o lege morală. Ea dă universului suflet, gândului aripi, imaginației avânt, tristeții îi dă farmec, tuturor dă veselie. Ea înalță pe om spre tot ce e frumos și bun.” Al treilea citat este dintr-un scriitor și filosof român, pe nedrept uitat în tăvălugul vremurilor, Vasile Conta, care spunea pe la 1870: „Muzica, în special cea bisericească, răscolește întotdeauna sentimentele și, ca și după o furtună, sufletul liniștindu-se devine mai bun, mai înțelegător, mai nobil. ” Vedeți așadar că opinia multor oameni care-au trăit în timpuri și culturi diferite, este că muzica are acțiune asupra sufletului uman (sau asupra psihicului, dacă vă deranjează cuvântul suflet, însă nu uitați că psihic, din grecescul „psyche”, tot suflet înseamnă). De aceea vă îndenăm să fiți atenți la mesajul muzicilor care sunt ascultate de fii voștri, pentru că ele grăiesc despre problemele și frământările lor interioare. În colinde așadar, căci despre ele ne este vorba acum, muzica se adresează inimii făcând mai ușoară asimilarea textului de câtre minte. Hristos a ales să se întrupeze prunc pentru ca și pe prunci să îi atragă în lucrarea mântuirii. Și amintiți-vă că adesea a spus: lăsați copii să vină la mine și nu-i opriți, or: dacă nu veți fii ca unii dintr-aceștia mici , nu veți intra în Împărăția Cerurilor, cerând astfel să avem nevinovăția și lipsa de vicleșug a copiilor. Pruncii i-au simțit Dumnezeirea lui Hrisots cel care venea de Florii în ierusalim, și cei care sugeau la sânul mamei au început să vorbească deslișit zicând: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!”. Ei pruncii lăudau pe Dumnezeu în timp ce cărturarii și fariseii îi plănuiau moartea.
Frați creștini, odată cu nașterea lui Pruncului Sfânt Adevărul se coboară pe pământ. Hristos este singurul Adevăratul Dumnezeu! Asupra acestui Adevăr Irod și-a pornit toată mânia lui, ucigând paisprezece mii de prunci cu vârsta între doi ani și o zi. Pacea și armonia peșterii din Bethleem, unde regii răsăritului veneau să se închine Împăratului Împăraților și îi aduceau daruri, aur tămâie și smirnă, Aur ca unui împărat, smirnă ca unui arhiereu și tămâie ca unui om muritor, liniștea și pacea sfintei familii a durat puțin, pentru că după ce păstorii s-au dus colindând lumea și mărturisind că l-au văzut pe Acela despre care-au scris proorocii, pe Mesia, iată ura satanei pune în inima lui Irod frica. O frică nebună ca nu cumva cel născut să îi ia tronul, funcția, avantajele. Și dă ordin să omoare toti pruncii din hotarele Bethleemului, în Rama. De aceea, la scurt timp după naștere, Pruncul a început să fie prigonit. La scurt timp după naștere, Adevărul a început să deranjeze. Mai întâi pe Irod, mai apoi pe farisei, pe saduchei, pe invidioși, pe mincinoși, mai apoi pe împărații Romei și pe toți prigonitorii creștinismului, pe comuniștii și pe neocomuniștii de astăzi, pe masoni și pe toți nesincerii lumii. Însă, oricât de multe prigoane și piedici a întâlnit Adevărul , iată că a biruit Hristos cel care a zis: „în lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți: Eu am biruit lumea!”. Viața pământeană a Pruncului născut în aceste zile, se termină cu Învierea cea de a treia zi, și cu Înălțarea la cer. Hristos astăzi născut , reușește să schimbe mentalități, să înmoaie inimi împietrite, să modifice forme de organizare statală, să dărâme idoli, să învie morți și suflete,să facă din mila creștină promotor al spitalelor de astăzi. Nu avem nici o mărturie istorică despre existența spitalelor înainte de era creștină, și mai concret înainte de Sf Vasile cel Mare. Hristos cel născut în peștera din Bethleemul Iudeii, prigonit și gonit în Egipt, face din doisprezece oameni, în majoritatea lor oameni neștiutori de carte, pescari simpli care trăiau în provincia cea mai săracă a Palestinei biblice, în Galileea neamurilor, face din ei așadar apostolii care-au schimbat cursul istoriei, cu puterea și lucrarea Duhului Sfânt. Iisus Hristos, Dumnezeul Adevărat și omul deplin a cucerit omenirea! Iisus Hristos, fără armate, fără școli filosofice, fără oameni în funcții înalte, fără averi, fără să aibă unde să își plece capul, cucerește toată lumea cunoscută până atunci, din indii până în țările nordice, și aceasta după 300 de ani de aprige prigoane în care zeci de milioane de mucenici și-au vărsat sângele nevrând să se lepede de Hristos cel născut în ieslea peșterii din Bethleem. Gândiți-vă: 20 de mii de mucenici  arși în biserica din Nicomidia. Groaznică priveliște. În clubul Colectiv au murit 40 de tineri arși, și ne-a cuprins groaza pe toți cei care avem inimă de creștini în piept, dar aici? 20 de mii de oameni arși pentru că nu au vrut să spună 3 cuvinte: nu sunt creștin! Creștini cu miile cu zecile de mii, stadioane întregi am putea zice, ca să vă dați seama de amploarea fenomenului, erau arși de vii, dați spre mâncare fiarelor sălbatice, chinuiți cu înfometarea, ori omorâți în diferite moduri. Și toate acestea pentru Pruncul născut în Bethleem. Cu atâtea martiriuri, cu atâta ură îndreptată împotriva credinței creștine, cu o Romă care ardea în flăcări, cu un palat a lui Nero care era luminat cu torțe vii, cu creștini legați de stâlp și arși de vii, ca să audă tiranul strigătele de durere și să-l inspire în creația versurilor,  cum de nu s-a sfârșit învățătura lui Hristos? Dar nu numai că nu s-a sfârșit, ci parcă sângele vărsat pe pământ odrăslea mai multă sămânță a cuvântului Hristos, precum grâul aruncat în țărână. Creștinii, din ce sunt omorâți din aceea devin mai mulți și mai puternici. Nu s-a sfârșit creștinismul, frați creștini,  pentru că Hristos a adus legea iubirii pe pământ! Și ce ne va despărți pe noi de Iubire? nici focul, nici sabia, nici chinurile fierăstruite, nici altceva.Hristos a dat omului puterea de a redeveni OM! Om cu chip și asemănare dumnezeiască. De aceea, vă îndemn să încercăm să redevenim mai buni, să ne străduim ca în fiecare praznic al Nașterii să renaștem în noi copilul nevinovat din noi, și aceasta putem să o săvârșim doar trăind cum au trăit inaintașii noștri, cu o viață de rugăciune și înfrânare de la rele, o viață în care Sfânta Liturghie să ne fie centru și epicentru al trăirii noastre în Hristos. Aceasta este condiția necesară și absolut obligatorie, cum spun matematicienii, dacă vrem ca credința din sufletele noastre să nu fie zdruncinată de prima adiere a vânturilor turbate ale sceleraților și decreștinaților care conduc astăzi destinele omenirii și ale țării, slugi fidele ale satanei, umbre ale lui Nero, proiectate în contemporaneitate.
Astăzi totdodată se face pomenirea sfinților părinți după trup ai Domnului, David, Iosif și Iacob.  Pomenirea aceasta a fost instituită de Biserica Ortodoxă pentru a stabilii bine în timp și spațiu momentul vieții pământene a lui Hristos, și obârșia lui din neamul lui David, prin bătrânul Iosif logodnicul  Mariei. Dar iată că este aici pomenit și sf apostol Iacob, ruda Domnului, primul episcop al bisericii din Ierusalim. Iacob era, alături de Simeon și Iuda, fiul rezultat din căsătoria lui Iosif cu soția sa, Salomeea.I s-a spus Iacob cel drept, pentru că de mic copil a avut o viață curată, fiind un desăvârșit postitor, o inimă plină de milostivire,un suflet veșnic însetat după cunoașterea legilor iudaice și a  cuvântului lui Dumnezeu, și un trup feciorelnic. I s-a spus Iacob, fratele Domnului, din cauza unei întâmplări din viața lui Hristos.Știm din scrierile apocrife că ajuns la vârsta majoratului, Iisus Hristos a primit de la Iacob jumătate din dreptul lui revenit din moștenirea de la Bătrânul Iosif, asta în situația în care ceilalți doi frați voiau să-l alunge pe Iisus din casă. Astfel Iacob îi dă o proprietate pe care o avea de la tatăl lui, Iosif, în Capernaum, Capernaumul devenind cetatea unde Iisus Hristos săvârșește cele mai multe minuni, evangheliile numindu-l adesea, cetatea lui Iisus, când spune și s-a întors Iisus în Capernaum Despre viața lui sfântă și curată avem puține referiri în Sfânta Scriptură, mai multe detalii găsim în scrierile apocrife (adică în cele care nu au fost cuprinse în Biblie). Găsim în Noul Testament o epistolă scrisă de el, Epistola sfântului apostol Iacob, ruda Domnului, de o profunzime duhovnicească aparte, unde sfântul îndeamnă la răbdarea suferinței, la înmulțirea milei față de cei în nevoi, la înfrânarea limbii. A fost ucis de evrei la comanda marelui preot Anna, fiind aruncat de pe acoperișul templului lui Solomon, în timp ce vorbea despre Dumnezeirea lui Iisus Hristos,și pentru că aruncat fiind nu a murit, a fost ucis cu pietre, ca și  întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan, cel prăznuit astăzi și, ca și Hristos, moare rugându-se pentru cei ce-l ucideau: Doamne, iartă-i că nu știu ce fac. De la sfântul apostol Ioacob ne-a rămas și prima Liturghie, liturghie care-i poartă numele și la care ați participat astăzi, în Dervent fiind prima dată când o săvârșim. De fapt Liturghia aceasta a sfântului Apostol Iacob a fost singura liturghie care s-a săvârșit în lumea creștină până prin secolul al cincilea, când s-au dezvoltat liturghiile cunoscute de noi astăzi, ale sfântului Ierarh Vasile cel Mare și ale Sfântului ierarh Ioan Gură-de-Aur, fiind cel mai vechi și mai prețios buchet de literatură liturgică, remarcându-se pentru frumusețea duhovnicească a rugăciunilor rostite în cadrul actului liturgic. Dacă liturghiile cu care suntem obișnuiți au frumusețea lor prin dialogul dintre altar și credincioși, liturghia sfântului apostol Iacob strălucește prin  minunatele rugăciuni rostite de preot, nu în taină, ca la celelalte liturghii, ci cu glas, și care sunt în fapt o mijlocire a preotului către Dumnezeu pentru cei care împreună se roagă cu el. Totuși de-a lungul timpului, practica săvârșirii acestei sfinte Liturghii s-a înlocuit mai întâi cu cea a sfântului Vasile ce Mare, așa cum spuneam și apoi și cu cea a sf Ioan Gură-de-Aur,  liturghia Sfântului Iacob rămânând a se săvârși în lumea bisericii de răsărit, de rit bizantin doar pe data de 23 octombrie, când e prăznuit sfântul Iacob, și acum, în prima duminică de după Nașterea Domnului, când sfântul Iacob este împreună prăznuit alături de proorocul David și de bătrânul Iosif.
Începem curând un an nou, haideți să punem cu toții un nou început bun, și să dorim să avem Biserica de mamă ca să putem avea pe Dumnezeu de Tată. Părintele Arsenie Papacioc spunea adesea că „orice clipă poate fi un timp și orice suspin o rugăciune.Nu există un timp, cât de mic care să nu poată fi controlat, binecuvântat de Dumnezeu!” Și mai are sfinția sa un cuvânt cu care doresc să închei: „Dacă tu cauți viață de vierme, primești plata, dar de vierme. Dacă însă reușești să suporți lumea așa cum e, ai ieșit din categoria viermilor,intri în categoria omului. Răbdați lumea așa cum e, și rămâneți nemânjiți de mizeria ei, și veți fii oameni adevărați cu chip și asemănare divină!” Amin.

Niciun comentariu: