HRISTOS SE NAȘTE.....ÎN CLOACA LUMII DE AZI.
„Iată
Fecioara va purta în pântece și va naște Fiu și-L vor chema cu numele Emanuel
care se tâlcuiește cu noi este Dumnezeu.”
Frați creștini,
Ați auzit deja de astăzi vestea proorocirii Nașterii
Domnului Nostru Iisus Hristos. Suntem în duminica dinaintea Nașterii. Deja orașele,
ba mai nou și satele și-au împodobit nu doar brazii ci și străzile, stâlpii,
pentru a aduce în inima contribuabililor ceea ce ei numesc „spiritul
Crăciunului”. Sărbători fericite este urarea de pe buzele tuturor. Pe toate
mijloacele media auzim îndemnuri de a fi mai buni, mai veseli; alergăm
disperați aproape după ultimile cumpărături și pregătiri pentru masa de
crăciun. Nu le condamn. Condamn doar faptul că doar acum, de crăciun avem
impresia ca trebuie să fim mai buni. Acum de crăciun trebuie să stăm cu familia
și să ne zâmbim larg unii altora, acum de crăciun trebuie să deschidem ușa
colindătorilor și să dăruim ceva altora. Acum de crăciun ne amintim că avem
nași, avem părinți, avem cui da un cât de mic cadou, acum ne găsim bani pentru
supermarketing, pentru megamarketing, iar în restul anului nu avem un bănuț
pentru o familie nevoiașă. Acum , de crăciun ne uităm atent la copii noștri
care-au crescut și ne și mirăm cum a trecut un an. Un an în care nu prea știm
ce-au făcut.
Semănăm atât de
bine, frați creștini, cu stâlpii împodobiți de autorități… Ne împopoțonăm
exterioarele pentru două săptămâni, pentru ca după aceea să redevenim stâlpii
obișnuiți și neluați în seamă, care avem menirea doar de a ține niște cabluri
pe care circulă informația sau curentul însă nouă nu ne este de folos. Semănăm
atât de mult cu luminițele sclipitoare de la
ferestrele noastre, expuse să vadă vecinii ce fericiți trăim, însă nu
mai avem nimic în comun cu taina candelei aprinse la icoană în colțul rugăciunii
noastre; semănăm, și o cât semănăm frați creștini, cu hohotul de râs al lui „Santa Claus” și nu
mai avem nimic în comun cu misterul din jurul lui Moș Crăciun. Acum dăm bani copiilor străzii dar în restul
anului uităm că ei sunt produsul nostru, al sistemului creat și acceptat de
noi.
De fapt aceste artificii sunt aduse de societatea
desacralizată, de societatea care a văzut că nu-L poate scoate pe Hristos din
ea, însă vrea să-L marginalizeze. Sfântul apostol Pavel le spune evreilor în
epistola către ei, că prin credință unele femei și-au luat pe morții lor
înviați, alții au stins puterea focului, s-au împuternicit, din slabi ce erau
au devenit tari în război și au întors taberele vrășmașilor pe fugă. De această
credință le este frică frați creștini. Această credință ortodoxă, pură și
curată, le este lor piedică în calea distrugerii noastre totale
moral-spirituale. Credința că peste câteva zile se naște Hristos iară, dar nu
doar în peștera din Bethleem, ci ar trebui să renască și în peștera rece a sufletelor
noastre. Credința aceasta vor să o
înăbușe cu toate paiațele acestea pe care vi le flutură în ochi.
Se naște Hristos într-o iesle sărăcăcioasă. Nu în palate, nu
vine în slava dumnezeiască. De ce? Păi haidem să urmărim un pic taina aceasta. Lui Adam, primul om , i s-a arătat în toată splendoare
mareției Divine. Ba încă, Adam l-a văzut pe Dumnezeu în grădina Edenului. Și?
Ce i-a folosit? Că la prima ispită, a și călcat porunca de a posti în fața unui
singur pom, și la îndemnurile singurei femei.
Mai apoi, i se arată lui
Avraam, lui Moise, lui Ilie…în toate cazurile, arătarea era înfricoșătoare, că
zice Scriptura, și citez din memorie, ca mai întâi s-a făcut vuiet mare, apoi
un foc s-a arătat, și nici în foc, nu era Dumnezeu, apoi, tunete și fulgere, dar nici acolo nu era
Dumnezeu, și apoi în glas de vânt subțire s-a arătat Dumnezeu. Iată dar că a încercat
Dumnezeu în două moduri distincte să se facă ascultat și iubit, și nu a reușit.
Arătându-și măreția slavei și arătându-și măreția puterii Lui nemărginite.
Zice ca Moise, după ce a
coborât din munte, purta un voal pe față, pentru că slava lui Dumnezeu îi
luminase așa fată ca nu-l puteau privi evreii, orbeau de strălucirea feței Lui.
M-am legat de Vechiul
Testament, pentru că aici găsim răspunsurile deciziei lui Hristos, de a se naște
din neamul evreiesc, pe care l-a scos din mâna atâtor popoare, babilonienii,
egiptenii, sirienii iară, și de a se naște în chipul cel mai umil.
Acum, la Nașterea lui Hristos ne arată
Dumnezeu măreția smereniei Lui, până unde se coboară El, pentru a ne ridica pe noi.
Se naște Hristos în
peștera. Dar nu orice peșteră. Se naște în peștera care era folosită ca și
staul, grajd de vite. Realizați? Putea să se nască într-o peșteră oarecare, dar
alege grajdul oilor, în noaptea senină
totuși. Vedeți, până la
Hristos, poporul evreu, a mai avut prooroci, care l-au adus
pe Dumnezeu iară în inimile lor fricoase de evrei prigoniți.
Stelele de pe cer asta
preînchipuie. Evreii, de la proorocule Ilie încoace, adică până la Ioan Botezătorul, care se
născuse cu șase luni înaintea lui Hristos, nu au mai avut alți prooroci.
Și se naste Iisus în grajd.
În mirosul înțepător al gunoaielor animalice. Adică în mirosul greu al
patimilor deșănțate ale omenirii de atunci, și de acum. Hristos se naște în
sărăcie și murdărie, în sărăcia și murdăria morală de atunci și de acum. Luați
aminte preoți ai legii noi! Voi cei care va îmbracați cu veșmintele Luminii lui
Hristos. Luati aminte, zic, carui Domn slujim, și căruia urmăm, nu doar în
cuvânt, ci și în fapta.
Nu ne cere Hristos să locuim
în peșteri și sărăcie, și dacă El nu ne cere, nici eu nu o fac. Dar sigur nu ne-a
propovăduit luxul aproape fanarioto-capitalist în care, și cu care, ne îngrășăm
inimile și trupurile, adormindu-ne conștiința, și adormind setea
neamului care ne-a fost încredințat, setea lui spun, de a-l cunoaște pe Pruncul
Iisus Hristos ca Singurul și Bunul și Iubitorul Dumnezeu.
Cand Iisus a ales să se culce
în iesle, pentru mântuirea noastră, nu uitați ca a făcut acest gest de adâncă
smerenie, si pentru mântuirea noastră, a clerului. Noi purtăm epitrahilul pe
grumaz, care simbolizează oaia cea rătăcită. Avem preoți care se ghiftuiesc cu mâncăruri de post, dar predică despre
post.
Iubește-l ca pe copilul tău
pe cel ce-ți ajunge sub patrafir! El e Hristosul care se naște în fiecare
suflet pribeag, și tu, preote, ești moașa nașterii și renașterii lui!
Avem preoți care își adună
averi pe pământ, dar propovăduiesc sărăcia.
Avem preoți care
propovăduiesc abstinența, și refuză să spovedească tineri care se culcă unii cu
alții, uitând de păcatele propriilor tinereți.
Avem preoți care nu știu să
mai meargă cu metroul, cu tramvaiul, dar propovăduiesc iubirea de semeni, ba
chiar de dușmani.
Avem preoți care sperie
tineretul cu canoane după care ei înșiși de ar fi judecați, ar părăsi altarul.
Avem nevoie nu de o reformă
în biserică, ci de o întoarcere la valorile ei adevărate: Mila, Iertarea,
Dragostea și îngăduința. Dacă continuăm să călcăm casele creștinilor doar de
crăciun și bobotează, umblând cu chitanțele pe la ușa sărmanelor familii care
nici nu știu bine cărui Dumnezeu se închină, ne alegem cu ștreangul lui Iuda,
care purta punga cu bani, și l-a vândut pe Hristos. Hristos care este în
fiecare tânăr care se sperie de biserică, și vede în ea doar o instituție
care-i cere o altă taxă, alături de alte taxe.
Dar sa privim mai atent staulul,
pestera aceea în care se naște Hristos. Ce avem aici? Maica Domnului,
așezânduși Fiul în ieslea vitelor! O, Hristoase Doamne! Din fân ți-ai făcut
culcuș? Acel fân care până mai ieri era iarbă verde, semeață, al cărei vârf
râdea în soare. Florile, galbene, roșii , liliachii, albastre, mirositoare cândva,
acum sunt uscate și sunt sub Tine, prunc mic și nevinovat.
Se naște în staul. Lumea aceasta este staulul
animalelor ce suntem. Trăim , rumegând bunurile date de Dumnezeu pe pământ! Am
rumegat natura aceasta minunată. Parcă după noi vine potopul. Parcă dupa noi,
nu vin copiii noștri. Ce le lăsăm, oameni buni? Centrale nucleare, adevărate
bombe atomice de proporții apocaliptice; specii dispărute de mamifere, sau pe
cale de dispariție; floră și faună sărăcită și sărăcăcioasă. In staulul lumii
de azi, unde Hristos S-a nascut iară, nu mai este fân în iesle. Totul este transformat
prin rumegare lacomă în gunoaie morale, în reziduuri sufletești. Suntem
creatori de balegă morală, și ne bălăcim în ea, culcându-ne nepăsători. In urma
noastră nu se mai poate trăi!!! In acest grajd urât mirositor, de atunci
și de-acum, se naște cel ce vrea să ne dea Raiul înapoi.
În peșteră erau vite: măgarul
și vita. De ce acestea? Și de unde? Păi măgarul a fost cel care a purtat-o pe
Maica Domnului de la Nazaret
la Bethlehem.
El e animalul de povară al familiilor sărace. Vita sigur a fost luată de bătrânul
Iosif, ca să aibă hrana pentru Maica Domnului.
Dar mai este o explicatie,
dacă privim în timp… Vechiul Testament. Evreii îl așteaptă pe Moise să vină din
munte să le aducă legea lui Dumnezeu.Și Moise întârzie. Și ce fac evreii? Îi
zic lui Aaron: lasă-ne să ne facem Dumnezeu din aur, cum am văzut la egipteni și
la alte popoare. Aaron nu i-a lpsat, dar ei și-au scos cerceii,
brățările, lanțurile, tot ce aveau din metale prețioase, le-au topit și… și –au
făcut vițel de aur și s-au închinat lui, și au cântat și au dansat și au mâncat
ți au băut , ÎN FAȚA LUI. Acum, la
Nașterea Domnului, boul, vita, vine să se închine
adevăratului Dumnezeu. Dar de ce și-au făcut evreii zeu un bou și nu un
vulture sau un șarpe? Nu uitați că ocupația de bază a lor era păstoritul. Vita
era cea care îi hrănea și îi îmbraca. Le dădea lapte, carne, piei… tot ce aveau
nevoie pentru un trai nomad ca al lor.
Măgarul, la fel, era idolatrizat
de greci, de perși ba chiar și de romani, prin Octavian, care , mergând spre
bătălia de la Actium,
îi taie un măgar calea, și a pus Victoria de după lupta aceasta pe seama
măgarului și la cinstit, ridicând statuie și închinându-se măgarului
Iata dar, cum cele mai
zeificate animale ale poporului evreu de atunci, vin și îl recunosc pe pruncul
Iisus ca și Adevarat Dumnezeu.
Animalele sunt primele
care se închină lui Dumnezeu, pentru ca, dupp 33 de ani, oamenii să ia chip de
brute și să-l răstignească pe cel astăzi Născut, pe Mesia cel Așteptat.
După vite, vin pândarii
vitelor să se închine. Ciobanii trăiesc în natură mare parte din viața
lor. Sunt singuratici, tăcuți, liberi și totuși supuși unor rânduieli ciclice.
Inima lor nu e pervertită de vicleniile acestei lumi, sunt sinceri și miloși
din fire..
Le și place singurătatea mai
mult decat a trăi în cetăți, dar se bucură voioși ori-de-câte-ori întâlnesc
picior de om pe drumurile lor. Ei nu au habar de sărbătorile legale și religioase.
Își hrănesc oile, hălăduind pe câmpii, pe dealuri și coline, și prin munți. De
obicei orice faptă maruntă îi înduioșează.
Dar acum nu este o
faptă măruntă. Ei aud pe campul unde se hotărâseră să înnopteze, coruri cu
glasuri minunate. Sunt ngerii din cer care cântă:” Slavă întru cei de sus lui
Dumnezeu, și pe pământ pace, întru oameni bunăvoire!” Auzind apoi gânguritul
pruncului, intră și ei să vadă puiul de om ce se născu Femeia frumoasă, blajină în priviri, Maica
Pruncului, și imaginea acestui prunc gol, cu carnea roșiatică, cu gura care
încă nu mâncase nimic, le înduioșară inimile celor trei ciobani. Și au dat și
ei, tinerei Maici darurile albe ale pastoririi lor: brânză, caș proaspăt,
lapte, și chiar o blana de oaie și un miel. Daruri mărunte, și mici,
sărăcăcioase, dar dăruite din inima sinceră și blândă de ciobani, care știu
ce-ă greul vieții, arșita soarelui, uscăciunea vântului, și iuțimea gerului.
Hristos se naște din seminția
lui David care era păstor. Avraam fusese păstor în casa lui Ur; primii regi ai
evreilor, Saul și David, păstori erau.Ciobanii din Bethlehem văzuseră în iesle,
un calic, un sărac, unul de-al lor, și le-au inspirat milă, dar tot ei auziseră
Ingerii cântând, și aveau și uimire în ochi întrebându-se ..ce va fi cu pruncul
acesta?
Pleacă ciobanii și vin magii
de la răsărit și îngenunche în fața Pruncului. Magii, plecară de mult, cu
luni înainte de pe malurile Mării Caspice, călări pe cai, s-au întâlnit pe
drum, au trecut Eufratul, au străbătut deșertul nomazilor, au umblat de-alungul
Mării Moarte, și iatăi ajunși în marginea micii cetăți Bethlehem, după ce
trecură prin Ierusalim, să întrebe de pruncul-împărat ce s-a născut.
Cine erau Magii în
acele timpuri? De ei ascultau Regii înainte de a pleca la războiaie. Practic,
mai ales în răsărit, ei conduceau popoarele. Ei schimbau regii. Erau stăpânii
științelor astrelor, lecuitorii bolilor, aducătorii și deslegătorii
blestemelor. Aceștia vin și se închină Pruncului Iisus. Iși recunosc
limitele pseudoștiinșei lor în fața Marelui Arhiereu și Împărat al Împaratilor.
Aduc și ei daruri: aur,
ca unui împărat, tămâie, ca unui mort, smirnă ca lui Dumnezeu. Magii vin
însoțiți și de darul cerului, al universului: STEAUA care i-a însotit .
În acest moment, frați
creștini, toată lumea creată, și cea văzută și cea nevăzută, s-a închinat
Stăpânului. Două zile a durat pacea vestită de îngeri. Apoi Irod trimite armata
și ucide 14 mii de prunci de doi ani, și mai mici, pt a lua viața Pruncului. De
atunci, până acum Hristos este alungat în Egipt, prigonit, împins spre
sprânceana multelui, pironit pe cruce, alungat din cetăți. Până astăzi Hristos
este prigonit în Siria, în egipt, în oriental mijlociu de cei de alte credințe.
În Europa este alungat din școli, din spitale, din educația populațiilor. În
România ortodoxă, o ortodoxie parcă tot mai pieptănată, mai coafată, mai cu
straie și chip de babă fermecătoare, cu preoți pretinși clarvăzători, și care
au practice la granița ortodoxiei, în România spuneam, avem o așa numită „societate
civilă” care e contra Bisericii Ortodoxe, dar se lasă condusă de miniștrii care
i-au șpăgi în caltaboși și palinca, asta în care nu se ocupă cu născocirea de
legi despre câinii de la stâni. Neamul acesta care calcă pe sângele tinerilor
morți în București, și care strigau în Decembrie 1989: „Există Dumnezeu!”,
ajunge să răsufle ușurat că Biserica Ortodoxă a neamului nu mai primește
fonduri de la bugetul statului, uitând că doar Biserica Ortodoxă este doar a
românilor, catolicii, neoprotestanții, musulmanii, mozaicii, Martorii lui
Iehova și mormonii, primesc oricum finanțare puternică din exterior, de la
neprietenii noștri. Prigonitul Hristos se naște astăzi într-o lume tot mai
ahristică, în continuă degradare morală.
Rugând pe Dumnezeu să vă
răsplătească osteneala și răbdarea cu care m-ați ascultat, cerându-mi iertare
dacă am rănit pe cineva cu cuvântul, închei aducându-mi sprijin cuvântul
vrednicului de pomenire părintelui nostru Arhimandritul Arsenie Papacioc, ctitor
al acestei mănăstiri, și duhovnicul de la Techirghiol,
chip al răbdării, al iubirii și al sfințeniei:
„Timpul,
lumea, forfota, toate lucrurile vremelnice vor dispărea ca o fantomă și nu ne
va mai rămâne altceva decât veșnicia: „onorurile fug, aurul te părăsește,
trupul putrezește, singură veșnicia rămâne”! Va fi bună sau îngrozitoare? Ce
zici frate creștine? Te prinzi să te silești la o alergare salvatoare și la o
ajungere atât de lăudată de nesfârșitele cete îngerești și să vezi slava Maicii
Domnului care, neștiută de tine te-a plâns și te-a ocrotit în toată viața ta?
Și în cinstea aceasta, în lumina cerurilor deschise te va încununa, ca pe un
biruitor, Hristos Dumnezeu care se naște
Prunc în Bethleemul Iudeii”, Amin.
Comentarii