HRISTOS SE NAȘTE.....ÎN CLOACA LUMII DE AZI.






„Iată Fecioara va purta în pântece și va naște Fiu și-L vor chema cu numele Emanuel care se tâlcuiește cu noi este Dumnezeu.”


Frați creștini,
Ați auzit deja de astăzi vestea proorocirii Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos. Suntem în duminica dinaintea Nașterii. Deja orașele, ba mai nou și satele și-au împodobit nu doar brazii ci și străzile, stâlpii, pentru a aduce în inima contribuabililor ceea ce ei numesc „spiritul Crăciunului”. Sărbători fericite este urarea de pe buzele tuturor. Pe toate mijloacele media auzim îndemnuri de a fi mai buni, mai veseli; alergăm disperați aproape după ultimile cumpărături și pregătiri pentru masa de crăciun. Nu le condamn. Condamn doar faptul că doar acum, de crăciun avem impresia ca trebuie să fim mai buni. Acum de crăciun trebuie să stăm cu familia și să ne zâmbim larg unii altora, acum de crăciun trebuie să deschidem ușa colindătorilor și să dăruim ceva altora. Acum de crăciun ne amintim că avem nași, avem părinți, avem cui da un cât de mic cadou, acum ne găsim bani pentru supermarketing, pentru megamarketing, iar în restul anului nu avem un bănuț pentru o familie nevoiașă. Acum , de crăciun ne uităm atent la copii noștri care-au crescut și ne și mirăm cum a trecut un an. Un an în care nu prea știm ce-au făcut.
 Semănăm atât de bine, frați creștini, cu stâlpii împodobiți de autorități… Ne împopoțonăm exterioarele pentru două săptămâni, pentru ca după aceea să redevenim stâlpii obișnuiți și neluați în seamă, care avem menirea doar de a ține niște cabluri pe care circulă informația sau curentul însă nouă nu ne este de folos. Semănăm atât de mult cu luminițele sclipitoare de la  ferestrele noastre, expuse să vadă vecinii ce fericiți trăim, însă nu mai avem nimic în comun cu taina candelei aprinse la icoană în colțul rugăciunii noastre; semănăm, și o cât semănăm frați creștini,  cu hohotul de râs al lui „Santa Claus” și nu mai avem nimic în comun cu misterul din jurul lui Moș Crăciun.  Acum dăm bani copiilor străzii dar în restul anului uităm că ei sunt produsul nostru, al sistemului creat și acceptat de noi.
De fapt aceste artificii sunt aduse de societatea desacralizată, de societatea care a văzut că nu-L poate scoate pe Hristos din ea, însă vrea să-L marginalizeze. Sfântul apostol Pavel le spune evreilor în epistola către ei, că prin credință unele femei și-au luat pe morții lor înviați, alții au stins puterea focului, s-au împuternicit, din slabi ce erau au devenit tari în război și au întors taberele vrășmașilor pe fugă. De această credință le este frică frați creștini. Această credință ortodoxă, pură și curată, le este lor piedică în calea distrugerii noastre totale moral-spirituale. Credința că peste câteva zile se naște Hristos iară, dar nu doar în peștera din Bethleem, ci ar trebui să renască și în peștera rece a sufletelor noastre.  Credința aceasta vor să o înăbușe cu toate paiațele acestea pe care vi le flutură în ochi.
Se naște Hristos într-o iesle sărăcăcioasă. Nu în palate, nu vine în slava dumnezeiască. De ce? Păi haidem să urmărim un pic taina aceasta. Lui Adam, primul om , i s-a arătat în toată splendoare mareției Divine. Ba încă, Adam l-a văzut pe Dumnezeu în grădina Edenului. Și? Ce i-a folosit? Că la prima ispită, a și călcat porunca de a posti în fața unui singur pom, și la îndemnurile singurei femei.
Mai apoi, i se arată lui Avraam, lui Moise, lui Ilie…în toate cazurile, arătarea era înfricoșătoare, că zice Scriptura, și citez din memorie, ca mai întâi s-a făcut vuiet mare, apoi un foc  s-a arătat, și nici în foc, nu era Dumnezeu,  apoi, tunete și fulgere, dar nici acolo nu era Dumnezeu, și apoi în glas de vânt subțire s-a arătat Dumnezeu. Iată dar că a încercat Dumnezeu în două moduri distincte să se facă ascultat și iubit, și nu a reușit. Arătându-și  măreția slavei și arătându-și măreția puterii Lui nemărginite.
Zice ca Moise, după ce a coborât din munte, purta un voal pe față, pentru că slava lui Dumnezeu  îi luminase așa fată ca nu-l puteau privi evreii, orbeau de strălucirea feței Lui.
M-am legat de Vechiul Testament, pentru că aici găsim răspunsurile deciziei lui Hristos, de a se naște din neamul evreiesc, pe care l-a scos din mâna atâtor popoare, babilonienii, egiptenii,  sirienii iară, și de a se naște în chipul cel mai umil.
Acum, la Nașterea lui Hristos ne arată Dumnezeu măreția smereniei Lui, până  unde se coboară El, pentru a ne ridica pe noi.
 Se naște Hristos în peștera. Dar nu orice peșteră. Se naște în peștera care era folosită ca și staul, grajd de vite. Realizați? Putea să se nască într-o peșteră oarecare, dar alege grajdul oilor, în  noaptea senină totuși. Vedeți, până la Hristos, poporul evreu, a mai avut prooroci, care l-au adus pe Dumnezeu iară în inimile lor fricoase de evrei prigoniți.
Stelele de pe cer asta preînchipuie. Evreii, de la proorocule Ilie încoace, adică până la Ioan Botezătorul, care se născuse cu șase luni înaintea lui Hristos, nu au mai avut alți prooroci.
Și se naste Iisus în grajd. În mirosul înțepător al gunoaielor animalice. Adică în mirosul greu al patimilor deșănțate ale omenirii de atunci, și de acum. Hristos se naște în sărăcie și murdărie, în sărăcia și murdăria morală de atunci și de acum. Luați aminte preoți ai legii noi! Voi cei care va îmbracați cu veșmintele Luminii lui Hristos. Luati aminte, zic, carui Domn slujim, și căruia urmăm, nu doar în cuvânt, ci și în fapta.
Nu ne cere Hristos să locuim în peșteri și sărăcie, și dacă El nu ne cere, nici eu nu o fac. Dar sigur nu ne-a propovăduit luxul aproape fanarioto-capitalist în care, și cu care, ne îngrășăm inimile și trupurile, adormindu-ne conștiința, și adormind  setea  neamului care ne-a fost încredințat, setea lui spun, de a-l cunoaște pe Pruncul Iisus Hristos ca Singurul și Bunul și Iubitorul Dumnezeu.
Cand Iisus a ales să se culce în iesle, pentru mântuirea noastră, nu uitați ca a făcut acest gest de adâncă smerenie, si pentru mântuirea noastră, a clerului. Noi purtăm epitrahilul pe grumaz, care simbolizează oaia cea rătăcită. Avem preoți care se ghiftuiesc cu mâncăruri de post, dar predică despre post.
Iubește-l ca pe copilul tău pe cel ce-ți ajunge sub patrafir! El e Hristosul care se naște în fiecare suflet pribeag, și tu, preote, ești moașa nașterii și renașterii lui!
Avem preoți care își adună averi pe pământ, dar propovăduiesc sărăcia.
Avem preoți care propovăduiesc abstinența, și refuză să spovedească tineri care se culcă unii cu alții, uitând de păcatele propriilor tinereți.
Avem preoți care nu știu să mai meargă cu metroul, cu tramvaiul, dar propovăduiesc iubirea de semeni, ba chiar de dușmani.
Avem preoți care sperie tineretul cu canoane după care ei înșiși de ar fi judecați, ar părăsi altarul.
Avem nevoie nu de o reformă în biserică, ci de o întoarcere la valorile ei adevărate: Mila, Iertarea, Dragostea și îngăduința. Dacă continuăm să călcăm casele creștinilor doar de crăciun și bobotează, umblând cu chitanțele pe la ușa sărmanelor familii care nici nu știu bine cărui Dumnezeu se închină, ne alegem cu ștreangul lui Iuda, care purta punga cu bani, și l-a vândut pe Hristos. Hristos care este în fiecare tânăr care se sperie de biserică, și vede în ea doar o instituție care-i cere o altă taxă, alături de alte taxe.
Dar sa privim mai atent staulul, pestera aceea  în care se naște Hristos. Ce avem aici? Maica Domnului, așezânduși Fiul în ieslea vitelor! O, Hristoase Doamne! Din fân ți-ai făcut culcuș? Acel fân care până mai ieri era iarbă verde, semeață, al cărei vârf râdea în soare. Florile, galbene, roșii , liliachii, albastre, mirositoare cândva, acum sunt uscate și sunt sub Tine, prunc mic și nevinovat.
 Se naște în staul. Lumea aceasta este staulul animalelor ce suntem. Trăim , rumegând bunurile date de Dumnezeu pe pământ! Am rumegat natura aceasta minunată. Parcă după noi vine potopul. Parcă dupa noi, nu vin copiii noștri. Ce le lăsăm, oameni buni? Centrale nucleare, adevărate bombe atomice de proporții apocaliptice; specii dispărute de mamifere, sau pe cale de dispariție; floră și faună sărăcită și sărăcăcioasă. In staulul lumii de azi, unde Hristos S-a nascut iară, nu mai este fân în iesle. Totul este transformat prin rumegare lacomă în gunoaie morale, în reziduuri sufletești. Suntem creatori de balegă morală, și ne bălăcim în ea, culcându-ne nepăsători. In urma noastră nu se mai poate trăi!!! In acest grajd  urât mirositor, de atunci și de-acum, se naște cel ce vrea să ne dea Raiul înapoi.
În peșteră erau vite: măgarul și vita. De ce acestea? Și de unde? Păi măgarul a fost cel care a purtat-o pe Maica Domnului de la Nazaret la Bethlehem. El e animalul de povară al familiilor sărace. Vita sigur a fost luată de bătrânul Iosif, ca să aibă hrana pentru Maica Domnului.
Dar mai este o explicatie, dacă privim în timp… Vechiul Testament. Evreii îl așteaptă pe Moise să vină din munte să le aducă legea lui Dumnezeu.Și Moise întârzie. Și ce fac evreii? Îi zic lui Aaron: lasă-ne să ne facem Dumnezeu din aur, cum am văzut la egipteni și la alte popoare. Aaron  nu i-a  lpsat, dar ei și-au scos cerceii, brățările, lanțurile, tot ce aveau din metale prețioase, le-au topit și… și –au făcut vițel de aur și s-au închinat lui, și au cântat și au dansat și au mâncat ți au băut , ÎN FAȚA LUI.  Acum, la Nașterea Domnului, boul, vita, vine să se închine adevăratului Dumnezeu. Dar de ce și-au făcut evreii zeu un bou și  nu un vulture sau un șarpe? Nu uitați că ocupația de bază a lor era păstoritul. Vita era cea care îi hrănea și îi îmbraca. Le dădea lapte, carne, piei… tot ce aveau nevoie pentru un trai nomad ca al lor.
Măgarul, la fel, era idolatrizat de greci, de perși ba chiar și de  romani, prin Octavian, care , mergând spre bătălia de la Actium, îi taie un măgar calea, și a pus Victoria de după lupta aceasta pe seama măgarului și la cinstit, ridicând statuie și închinându-se măgarului
Iata dar, cum cele mai zeificate animale ale poporului evreu de atunci, vin și îl recunosc pe pruncul Iisus ca și Adevarat Dumnezeu.
 Animalele sunt primele care se închină lui Dumnezeu, pentru ca, dupp 33 de ani, oamenii să ia chip de brute și să-l răstignească pe cel astăzi Născut, pe Mesia cel Așteptat.
 După vite, vin pândarii vitelor să se închine. Ciobanii  trăiesc în natură  mare parte din viața lor. Sunt singuratici, tăcuți, liberi și totuși supuși unor rânduieli ciclice. Inima lor nu e pervertită de vicleniile acestei lumi, sunt sinceri și miloși din fire..
Le și place singurătatea mai mult decat a trăi în cetăți, dar se bucură voioși ori-de-câte-ori întâlnesc picior de om pe drumurile lor. Ei nu au habar de sărbătorile legale și religioase. Își hrănesc oile, hălăduind pe câmpii, pe dealuri și coline, și prin munți. De obicei orice faptă maruntă îi înduioșează.
Dar  acum nu este o faptă măruntă. Ei aud pe campul unde se hotărâseră să înnopteze, coruri cu glasuri minunate. Sunt ngerii din cer care cântă:” Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, întru oameni bunăvoire!” Auzind apoi gânguritul pruncului, intră și ei să vadă puiul de om ce se născu  Femeia frumoasă, blajină în priviri, Maica Pruncului, și imaginea acestui prunc gol, cu carnea roșiatică, cu gura care încă nu mâncase nimic, le înduioșară inimile celor trei ciobani. Și au dat și ei, tinerei Maici darurile albe ale pastoririi lor: brânză, caș proaspăt, lapte, și chiar o blana de oaie  și un miel. Daruri mărunte, și mici, sărăcăcioase, dar dăruite din inima sinceră și blândă de ciobani, care știu ce-ă greul vieții, arșita soarelui, uscăciunea vântului, și iuțimea gerului.
Hristos se naște din seminția lui David care era păstor. Avraam fusese păstor în casa lui Ur; primii regi ai evreilor, Saul și David, păstori erau.Ciobanii din Bethlehem văzuseră în iesle, un calic, un sărac, unul de-al lor, și le-au inspirat milă, dar tot ei auziseră Ingerii cântând, și aveau și uimire în ochi întrebându-se ..ce va fi cu pruncul acesta?
Pleacă ciobanii și vin magii de la răsărit și îngenunche în fața Pruncului.  Magii, plecară de mult, cu luni înainte de pe malurile Mării Caspice, călări pe cai, s-au întâlnit pe drum, au trecut Eufratul, au străbătut deșertul nomazilor, au umblat de-alungul Mării Moarte, și iatăi ajunși în marginea micii cetăți Bethlehem, după ce trecură prin Ierusalim, să întrebe de pruncul-împărat ce s-a născut.
 Cine erau Magii în acele timpuri? De ei ascultau Regii înainte de a pleca la războiaie. Practic, mai ales în răsărit, ei conduceau popoarele. Ei schimbau regii. Erau stăpânii științelor astrelor, lecuitorii bolilor, aducătorii și deslegătorii blestemelor. Aceștia vin și se închină Pruncului Iisus.  Iși recunosc limitele pseudoștiinșei lor în fața Marelui Arhiereu și Împărat al Împaratilor.
Aduc și  ei daruri: aur, ca unui împărat, tămâie, ca unui mort, smirnă ca lui Dumnezeu. Magii vin însoțiți și de darul cerului, al universului: STEAUA care i-a însotit .
În acest moment, frați creștini, toată lumea creată, și cea văzută și cea nevăzută, s-a închinat Stăpânului. Două zile a durat pacea vestită de îngeri. Apoi Irod trimite armata și ucide 14 mii de prunci de doi ani, și mai mici, pt a lua viața Pruncului. De  atunci, până acum Hristos este alungat în Egipt, prigonit, împins spre sprânceana multelui, pironit pe cruce, alungat din cetăți. Până astăzi Hristos este prigonit în Siria, în egipt, în oriental mijlociu de cei de alte credințe. În Europa este alungat din școli, din spitale, din educația populațiilor. În România ortodoxă, o ortodoxie parcă tot mai pieptănată, mai coafată, mai cu straie și chip de babă fermecătoare, cu preoți pretinși clarvăzători, și care au practice la granița ortodoxiei, în România spuneam, avem o așa numită „societate civilă” care e contra Bisericii Ortodoxe, dar se lasă condusă de miniștrii care i-au șpăgi în caltaboși și palinca, asta în care nu se ocupă cu născocirea de legi despre câinii de la stâni. Neamul acesta care calcă pe sângele tinerilor morți în București, și care strigau în Decembrie 1989: „Există Dumnezeu!”, ajunge să răsufle ușurat că Biserica Ortodoxă a neamului nu mai primește fonduri de la bugetul statului, uitând că doar Biserica Ortodoxă este doar a românilor, catolicii, neoprotestanții, musulmanii, mozaicii, Martorii lui Iehova și mormonii, primesc oricum finanțare puternică din exterior, de la neprietenii noștri. Prigonitul Hristos se naște astăzi într-o lume tot mai ahristică, în continuă degradare morală.
Rugând pe Dumnezeu să vă răsplătească osteneala și răbdarea cu care m-ați ascultat, cerându-mi iertare dacă am rănit pe cineva cu cuvântul, închei aducându-mi sprijin cuvântul vrednicului de pomenire părintelui nostru Arhimandritul Arsenie Papacioc, ctitor al acestei mănăstiri, și duhovnicul de la Techirghiol, chip al răbdării, al iubirii și al sfințeniei:
„Timpul, lumea, forfota, toate lucrurile vremelnice vor dispărea ca o fantomă și nu ne va mai rămâne altceva decât veșnicia: „onorurile fug, aurul te părăsește, trupul putrezește, singură veșnicia rămâne”! Va fi bună sau îngrozitoare? Ce zici frate creștine? Te prinzi să te silești la o alergare salvatoare și la o ajungere atât de lăudată de nesfârșitele cete îngerești și să vezi slava Maicii Domnului care, neștiută de tine te-a plâns și te-a ocrotit în toată viața ta? Și în cinstea aceasta, în lumina cerurilor deschise te va încununa, ca pe un biruitor, Hristos Dumnezeu care  se naște Prunc în Bethleemul Iudeii”, Amin.

Comentarii

Postări populare