FEMEIE, MĂ DOARE!
„Femeile sunt false numai în societățile în care bărbații sunt tirani.”
Bernadin de Saint-Pierrre
Mă dor rănile tale femeie-a țării mele. Femeie care te zbați și muncești să-ți crești plozii.
Ai iubit un bărbat făcându-ți vise că ve-ți trăi amândoi crescând rodurile iubirii voastre la lumina soarelui fidel și sub frunzele protectoare ale familiei închegate.
Mă dor rănile tale femeie . Mă dor rănile suspinate de tine noaptea , când copii dorm. Asta dacă cel ce te-a amăgit ți-a lăsat și copii. Suspinul iubirii e ascuțit ca un brici, și îl aud de aici, din turnul meu de fildeș!
Îți crești băiatul și suferi când suferă. Ai suferințe și pentru fetele tale care astăzi sunt mame, dar suferi altfel pentru băiatul care astăzi suferă!!!!
Îți e frică și groază pentru că firea lui e plăpândă.
Îl așteaptă viața aceasta ca o haită flămândă.... Oh, femeie-mamă , cu inima cât Raiul.
În frisoane și dureri ale facerii ți-ai consumat traiul .
Ca o candelă ai ars . Ca o lumânare te consumi arzând ceara visurilor tale și prefăcându-le în fum.
Ba nu! nu e fum!!!
Doar bărbații se prefac se prefac în scrum!
Tu, femeie a țării mele, te prefaci în căldură, în lumină iubitoare. Fum nu iese din lumânarea de ceară curată.
Mă dor suferințele tale femeie... Femeie săracă a țării mele. Ce chinuri hulpave te împing să-ți vinzi minunea din tine,
sămânța de viață din tine,
ce foame să-ți fie să te storci de viață în așa hal,
că pe 600 de parai te expui
și te predai unei vieți de găină...
Cifra asta șase apare draconic în toate acțiunile tale.
Șase e cifra morții;
Ca steaua lui David care în lume a luat proporții.
Nu ai șase vieți, femeie săracă.
Te-au sărăcit, te-au crăcit și te-au sleit de puteri. Ți-au răpit demnitatea de om.
Copilul tău va trăi într-o familie de jidovi bogați. Dar nu vor ști că gena e a unei românce. Probabil că până se va face mare nici țara asta nu va mai fi țară.
O enclavă...
o provincie maghiară...
una rusă, poate...
și ce e mai rău decât toate:
un platou de film apocaliptic....
Aud zgomot rece de metal... e metalul chiuretei ce-a umblat prin tine, Țară? Sau e metalul sârmelor ghimpate ce ți-au furat inima, basarabă?
Copii tăi mor junghiați
pe drumul către locul unde trebuia
să învețe să devină oameni.
Și plânsul acesta disperat și stins ajunge până în fildeșul inimii mele
. Cât ai jertfit tu, mamă, cât ai jertfit tu femeie,
acești cincisprezece ani ca să-l ai,
ca să-ți fie!!!!
Femeie tu, totdeauna capabilă să urci calvarul suferinței.
Dar parcă aceasta e prea mult:
să-ți duci fiul la mormânt?
Două evenimente în aceeași zi:
Un copil junghiat și ovule de vânzare.
Protagonistele par a fi femei!
Dar nu, dragele mele femei,
femei ale țării mele.
Voi sunteți iară acele femei suferinde ,
candeli pe Cruci,
mielușele trimise la junghiere
de acești bărbați pe care i-ați iubit,
le-ați dăruit copii pe care nu mai vor să-i vadă.
MĂ DOR AGONIILE TALE , FEMEIE-TALPĂ;
TĂLPĂ A FUNDAȚIEI SOCIETĂȚII DE AZI, CLĂDITĂ PE JERTFA FEMEILOR DE IERI,
DAR PENTRU COLOSUL LUMII BĂRBAȚILOR DE MÂINE!!!
Te plâng femeie, pe tine mamă a oamenilor buni care-au ajuns răi,
tocmai pentru că ți-au scuipat obrazul tău sărutat altădat de un om
care te-a mințit atât de frumos că te iubește.
Și tu i-ai dăruit tot ce în tine mai de preț crește.
Vino femeie la mine să-ți șoptesc și eu iubirea.
Nu, nu am să-ți ofer fericirea;
dar am să te urc în turnul meu de fildeș să vezi.
Să vezi cât de nobilă ești,
cât de ieftin te vinzi,
cât de ușor e să fi...
floare,
și foc,
și rouă,
pe-ntinse câmpii.
Comentarii