DUMINICA DE DUPĂ NAȘTEREA DOMNULUI(Despre colind și rolul lui în ortodoxia românească.)

„Astăzi s-a născut Hristos

Mesia chip luminos

Lăudați, și cântați și vă bucurați!”

(colind tradițional românesc)

Frați creștin-ortodocși,

Trăim de câteva zile praznicul Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos, taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută. Ați auzit cu siguranță cântându-se troparul Nașterii: „Nașterea ta Hristoase Dunezeul Nostru, răsărit-a lumii Lumina Cunoștinței, că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție , Soarelui Dreptății, și să te cunoască pe tine Răsăritul cel de Sus, Doamne, Slavă Ție.” Această cântare ne arată că Hristos încă de la naștere a venit și pentru neamuri, nu doar pentru evrei, că iată, după păstori, oamenii simpli care au primit vestea de la îngeri că s-a născut Mesia, cei care s-au închinat lui Hristos erau magi, veniți de la răsărit, care se închinau Stelelor, și care cu luni de zile înainte au plecat , călăuziți de stea, să îl caute pe Hristos, Împăratul tuturor.

Afară de această cântare, am auzit cu toții și am primit vestea Nașterii prin colindele noastre românești, cântate îndeosebi de copii, de cei care fără prea mari griji ale vieții, trăiesc nevinovăția vârstei și primesc mai cu bucurie vestea că Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost cândva Prunc, ca și ei. Trăim nostalgia copilăriei , noi cei maturi, și încercăm să ne bucurăm copii noștrii aducându-le în case bradul, cadourile, moș-Crăciunul copilăriei noastre, bucurându-ne alături de bucuria lor.

Hristos Dumnezeu Prunc. Putea Hristos să vină să mântuiască neamul omenesc cu toată slava cerului, cu toată puterea Tatălui, cu toată Slava Duhului Sfânt. Dar vine pe pământ cu toată mila și umilința Fiului, Cu toată iubirea Tatălui și cu tot suspinul Duhului Sfânt. Și cucerește cu acestea o lume întreagă, frați creștini. Că doar ce poate să ne despartă pe noi de o ființă pe care o iubim sincer și curat? Nimic nu stă în calea Iubirii. Nici moartea, căci iacă-tă, avem suflete pe care le iubim, mamă, bunici , fii, poate, și după moartea lor.  De aceea Hristos a adus pe pământ, acum, la Nașterea Sa legea iubirii. Această iubire o simt mai ales inimile copiilor noștri, și sunt fermecați de ea, și trăiesc mai intens minunea. Poate că simt și ei milă pentru Maica Domnului care, însărcinată fiind nu avea unde să nască decât într-o peșteră. Simt milă copii noștri pentru Copilul Iisus, încălzit doar de suflarea dobitoacelor care-L recunosc ca Dumnezeu. Și este bine să cultivăm mila în inima copiilor noștri. Așa veți ști că dezvoltați oameni destoinici pentru viitor, și nu niște brute mai josnice decât dobitoacele.

Frați creștini, dar v-ați întrebat oare de când este obiceiul colindatului? Păi chiar din acea noapte. Noaptea Nașterii lui Hristos, care primește să fie văzut înfășat în scutece, prima dată după Maica Sa și Bătrânul Iosif, de păstori. Păstorii care se aflau pe câmp, nu departe de peșteră, acești oameni săraci, care umblă adesea colindând dealuri și văi, hrănindu-și turmele, auzind vești și ducându-le mai departe. Ei au fost primii colindători.  Ei au fost cei care-au dus mai departe primii vestea Nașterii lui Mesia, nu puteau să tacă o asemenea bucurie. Noi, când auzim că în neamul nostru se mai naște un copil, un rod al iubirii, am vrea să știe și morții noștri dragi de bucuria noastră. Cu atât mai mult păstorii aceștia simpli care-au văzut cu ochii, au simțit cu inima și-au acceptat cu mintea că Mesia cel așteptat s-a născut simplu, fără de avere, fără de casă, așa , ca și ei, aceștia zic au fost primii colindători. Și sigur au făcut cântece , și-au colindat cântând această Bunăvestire.

Colindul românesc, ca și icoana dealtfel, este un izvor de catehizare, de grăire către inima noastră, dar mai ales a copiilor noștri, care încă nu știu citi, despre Iisus Hristos Dumnezeu. Copii mai ales înțeleg și iubesc colindele, ei sunt emoționați și le trăiesc mai intens decât noi, cei care nu mai avem nevinovăția vârstei lor, terfelită în tot felul de griji, și patimi care ne-au răpit în timp frumusețea sufletească.

Frați creștini, v-ați întrebat vreodată de ce în cultul creștin, dar nu doar în cultul creștin, în genere în toate cultele religioase, colindele, slujbele , momentele solemne ale sfintelor Taine se cântă și nu se rostesc așa , precum poeziile?  Beethoven spunea : „Muzica este o revelație mai înaltă decât înțelepciunea și filosofia.” Iar Platon spunea pe la anul 330 î.Hr că : „Muzica e o lege morală. Ea dă universului suflet, gândului aripi, imaginației avânt, tristeții îi dă farmec,tuturor le dă veselie. Ea înalță pe om spre tot ce e frumos și bun.” Avem însă și un mare român, uitat pe nedrept de noi, neamul lui, Vasile Conta, un remarcabil filosof și scriitor român, care spunea pe la anul 1870 :„Muzica, în special cea bisericească, răscolește întotdeauna sentimentele și, ca după o furtună, sufeltul liniștindu-se, devine mai bun, mai întelegător, mai nobil”.Omului, frați creștini, parcă i s-a transmis atavic ca, atunci când nu poate exprima în cuvânt ceea ce simte cu inima dar nu înțelege cu mintea , să cânte. Noi, oamenii simțim că Hristos și-a dezbrăcat slava dumnezeirii Lui și S-a îmbrăcat în trupul umil al unui prunc sărac. Simțim aceasta însă nu pricepem să grăim cum se cuvine despre această taină. Și atunci, colindul cântândul, dăm minții cuvintele sărăcăcioase și neputincioase , ca și mintea noastră limitată, iar inimii îi dăm melodicitatea colindului, melodie care coboară cumva din Raiul desfătării în care-au trăit Adam și Eva. Căci într-adevăr inima are rațiuni pe care mintea nu le poate pricepe.

Suntem la Sfârșit de an și început de an nou. Moment al bilanțului, al socotelilor , al introspecției. Haideți să ne găsim răgaz și să vedem ce  lipsește sufletului  să aibă pacea și liniștea atât de râvnită, să fie iar fericit ca în copilărie, să fie mai aproape de Dumnezeu. Să punem început bun vieții noastre, a relației noastre cu Dumnezeu, cu aproapele, cu noi înșine. Odată cu Nașterea Pruncului Sfânt, Adevărul se coboară pe pământ. Hristos este singurul  Adevăratul Dumnezeu. Asupra acestui Adevăr Irod și-a pornit toată mânia lui, ucigând  paisprezece mii de prunci sub vârsta de doi ani, doar doar va ucide Adevărul. Apoi toată viața lui Hristos a fost o întreagă luptă cu patimile și întunericul firii omenești decăzute și înțelenite în patimi drăcești. Însă Adevărul nu a putut fi ucis nici pe Cruce, nici de prigoanele împăraților romani, nici de ereziile primelor veacuri creștine, nici de iconoclaști, nici de sectele actuale născocite peste ocean și servite nouă, românilor bimilenari creștini drept adevărate bărcuțe de salvare sufletească, bărcuțe care însă nu îl au pe Hristos la cârmă, sau au un Hristos care a lepădat Crucea și s-a lepădat de Maica Sa cea Preasfântă. Să nu vă duceți, că vă înecați! Nu a fost biruit Adevărul de nimic, frați creștini,nici de prigoana comunistă bolșevică,  nici de uneltirile, și lătrăturile acutalilor formatori de opinie, ale neocomuniștilor postdecembriști, vânduți masonilor și organizațiilor oculte, care vor iar lăsarea în decădere a bisericilor, sub pretextul unui stat cu mai multe spitale,sau școli(școli în care poate să învețe cele 15 milioane de copii avortați), însă sigur vor avea un stat mai corupt, mai imoral, mai lipsit de singura nădejde mântuitoare care ne mai salvează ca neam, comoara cea mai de preț a neamului nostru, Ortodoxia. Porțile iadului nu o vor birui. Eventual furtuna aceasta mediatică pe care o trăim o să ne facă doar un bine, frați creștini.Ca după orice furtună, pădurea scapă de uscături. Biserica a fost mai strălucitoare în prigoane decât pe timp de pace, pentru că s-a curățat de uscăturile ei în focul ispitelor și al încercărilor. Iubirea se dovedește, nu doar se mărturisește.Și iată că iubirea, Hristos, Adevărul născut în peșteră, a reușit să schimbe mentalități, să înmoaie inimi împietrite, să modifice forme de organizare statală, să facă din mila creștină promotor al spitalelor, pentru că, nu știu dacă știți dar primele spitale din lume au apărut în biserică, clădite de Sf. Vasile cel Mare, pe care-l prăznuim pe 1 Ianuarie. Înainte de era creștină nu existau spitale, frați creștini. E, poate așa înțelegeți și substratul campaniei acestea murdare mediatice. Hristos cel născut Prunc, și prigonit din scutece, fără armate, fără școli filosofice, fără oameni în funcții de stat,cucerește toată lumea cunoscută până atunci, din indii până în țările nordice.

Haideți dară, frați creștini, să privim mai atent spre Dumnezeul căruia ne închinăm, să-i împlinim poruncile, și să ne raportăm viața la Adevărul acesta rostit de el, la Iubirea adusă de el pe pământ. Spune pr Arsenie Papacioc un cuvânt pe care propun să îl scriem pe tăblița inimii noastre și să ne raportăm la el în cursul anului ce vine:„Dacă tu cauți viața ca un vierme, primești plată, dar de vierme.Dacă însă reușești să suporți lumea așa cum este, ai ieșit din categoria viermilor, intri în categoria omului. Rabdă omule lumea așa cum e, și rămâi nemânjit de mizeria ei, și vei fi nu doar om, ci om adevărat, cu chip și asemănare divină!” Amin.