DUMINICA DINAINTEA NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS.(Despre credință, iubire și lupta ocultelor împotriva lor)

„Iată Fecioara va purta în pântece și va naște Fiu și-L vor chema cu numele Emanuel care se tâlcuiește cu noi este Dumnezeu.”

Frați creștini,

Ați auzit deja de astăzi vestea proorocirii Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos. Suntem în duminica dinaintea Nașterii. Deja orașele, ba mai nou și satele și-au împodobit nu doar brazii ci și străzile, stâlpii, pentru a aduce în inima contribuabililor ceea ce ei numesc „spiritul Crăciunului”. Sărbători fericite este urarea de pe buzele tuturor. Pe toate mijloacele media auzim îndemnuri de a fi mai buni, mai veseli; alergăm disperați aproape după ultimile cumpărături și pregătiri pentru masa de crăciun. Nu le condamn. Condamn doar faptul că doar acum, de crăciun avem impresia ca trebuie să fim mai buni. Acum de crăciun trebuie să stăm cu familia și să ne zâmbim larg unii altora, acum de crăciun trebuie să deschidem ușa colindătorilor și să dăruim ceva altora. Acum de crăciun ne amintim că avem nași, avem părinți, avem cui da un cât de mic cadou, acum ne găsim bani pentru supermarketing, pentru megamarketing, iar în restul anului nu avem un bănuț pentru o familie nevoiașă. Acum , de crăciun ne uităm atent la copii noștri care-au crescut și ne și mirăm cum a trecut un an. Un an în care nu prea știm ce-au făcut.

 Semănăm atât de bine, frați creștini, cu stâlpii împodobiți de autorități… Ne împopoțonăm exterioarele pentru două săptămâni, pentru ca după aceea să redevenim stâlpii obișnuiți și neluați în seamă, care avem menirea doar de a ține niște cabluri pe care circulă informația sau curentul însă nouă nu ne este de folos. Semănăm atât de mult cu luminițele sclipitoare de la  ferestrele noastre, expuse să vadă vecinii ce fericiți trăim, însă nu mai avem nimic în comun cu taina candelei aprinse la icoană în colțul rugăciunii noastre; semănăm, și o cât semănăm frați creștini,  cu hohotul de râs al lui „Santa Claus” și nu mai avem nimic în comun cu misterul din jurul lui Moș Crăciun.  Acum dăm bani copiilor străzii dar în restul anului uităm că ei sunt produsul nostru, al sistemului creat și acceptat de noi.

De fapt aceste artificii sunt aduse de societatea desacralizată, de societatea care a văzut că nu-L poate scoate pe Hristos din ea, însă vrea să-L marginalizeze. Sfântul apostol Pavel le spune evreilor în epistola către ei, că prin credință unele femei și-au luat pe morții lor înviați, alții au stins puterea focului, s-au împuternicit, din slabi ce erau au devenit tari în război și au întors taberele vrășmașilor pe fugă. De această credință le este frică frați creștini. Această credință ortodoxă, pură și curată, le este lor piedică în calea distrugerii noastre totale moral-spirituale. Credința că peste câteva zile se naște Hristos iară, dar nu doar în peștera din Bethleem, ci ar trebui să renască și în peștera rece a sufletelor noastre.  Credința aceasta vor să o înăbușe cu toate paiațele acestea pe care vi le flutură în ochi.

Nu vedeți că nici colindele nu mai vorbesc despre Hristos? Au reușit să-l convingă pe Hrușcă să nu mai vină în țară, a fost o campanie susținută în media de persiflare și bășcălie la adresa colindelor lui de prin vară, și acum vă vând cântece de happy day, niște înterpreți de o calitate mai mult decât îndoielnică. Colindele noastre cântate de corala Madrigal, au ajuns în patrimoniul cultural UNESCO, iară românilor li se incumbă pseudocolinde care nu au de a face cu Creștinismul și cu Hristos, cu Nașterea lui Hristos, cu tradiția bimilenară creștină a acestui neam. Credința Creștină , Ortodoxia noastră a devenit ținta primordială a ocultelor, și se străduiesc pe toate planurile să desrădăcineze tradițiile noastre frumoase, morale, ale sărbătorilor Nașterii lui Hristos. Au reușit să facă pe majoritatea generațiilor tinere să uite ceea ce este respectul față de valoare și iubirea față de frumos, Și o, cât de frumos se întreba retoric academicianul Zoe Dumitrescu Bușulenga: “Eu nu înțeleg un lucru: când e atâta frumusețe întreagă pe lume, cum pot să mă duc să mă uit la firimituri, când eu am bucuria integrală a frumuseții? Şi, dacă fărâmițăm frumusețea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeți că de la manele ne vom mai putea întoarce la Johann Sebastian Bach?”,

Însă nu putem învinui tineretul, ei sunt „produsul harababurii familei lor”, cum spunea părintele Teofil Părăian. Lupta împotriva credinței creștine a început acerb în vremea comuniștilor, continuă subtil și subliminal și în vremurile de astăzi. Pentru că ei știu că„ credința este pentru suflet ceea ce este sângele pentru trup” le-a spus-o Lacordaire, și tot el le-a spus că „rațiunea te poate duce până la marginea infinitului, însă credința ne dă pe Dumnezeu întreg”. Iară noi frați creștini, știm că „Dumnezeu așa de mult a iubit lumea încât a dat pe Fiul Său, Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică”(Ioan, III,16).

Se naște Hristos iară , vine copil blând să ne deie darul cel mai de preț pe care, și noi, ca și evreii de atunci, de acum, l-am pierdut în negura furtunilor omenirii: Iubirea . Credința acesta creștină care marchează astăzi Nașterea Fiului Lui Dumnezeu, dacă are o inimă, aceeea este Iubirea. Iubirea în cel mai frumos și curat sens al ei. Dumnezeu este iubire, noi suntem chip si asemănare, deci trebuie să redevenim iubire frați creștini. Să dăm jos masca urii de pe chipul sufletului nostru! Nu ne reprezintă! Nu suntem noi aceia!!! Așa au vrut ei să devenim. Haideți să ne raportăm la Hristos așa cum trebuie, așa cum este firesc. Suntem Creația Dumnezeirii, nu suntem niște maimuțe evolutive care avem iubirea în regres!!!! Haideți să întoarcem spatele hotărât și definitiv momelelor satanei, a păcatelor, a poftelor vinovate, pentru că acestea cresc în inima noastră  ca niște spini și bălării și nu lasă să înflorească în noi trandafirul dumnezeiesc al iubirii. Haideți să ne spovedim sincer, și curat, să trecem sufletul prin aceasta baie a Harului Duhului Sfânt care este  taina  sfântă a spovedaniei, cu lacrimi , cu pocăință să ne recunoaștem vina. Să nu considerăm păcatul mic, indiferent cum se numește acest păcat, ci să-l vedem ca pe un dușman care nu îl lasă pe pruncul Iisus să se nască în inima mea. Să vedem păcatul ca pe un Irod care, odată născut Hristos, vrea să ni-l omoare! Să vedem păcatul ca pe un vis urât un coșmar care ne gonește Pruncul , sufletul, în Egiptul plin de idolatrie. 

Să ne hrănim sufletul frați creștini cu rugăciunea, și o, câtă pace aduce în inima noastră un moment de îngenunchiere în colțul rugăciunii noastre. Aceastea să le facem, pregătindu-ne de primirea Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos. Cuvântul acesta , facă Dumnezeu să fie ca o veste a păstorilor care s-au dus  să vestească oamenilor simpli pe care-i întâlneau în păstorirea lor,vestea că S-A NĂSCUT MESIA!!! S-a născut Mesia pentru fiecare dintre noi, frați creștini, și aceasta ne face frați, și între frați trebuie să fie iubire de frați, că altfel nu ne numim familie, și casa se destramă. Nu ne numim omenire și Terra se sinucide fără ceea ce  Pruncul , gângurind în iesle, astăzi, mai apoi vestind fericirile, mai apoi de pe Cruce iertând tuturor toate,și înviind, biruind moartea, ne-a învățat. El ne-a învățat  cum să  trăim viața: iubindu-ne, iertându-ne, sacrificând orgolii și vise, pentru visele și nădejdile celui de lângă noi.

Ne gândim  probabil fiecare  fiecare dintre noi acum ce frumoasă ar fi viața între astfel de oameni? Haidem fraților să fim noi primii care să ne schimbăm,, și schimba-v-om așa și pe cei de lângă noi. Și o, Doamne, de ai face ca măcar o inimă să se deschidă din cei care au venit aici și aș ști că nu te naști în zadar din nou aici, pe pământ dobrogean, pe pământ apostolic.

Și vorbind de iubire, îngăduiți-mi să îmi amintesc că acest Crăciun este al treilea fără de părintele nostru sufletesc, Arsesie Papacioc, Este al treilea an de când, pământește nu îl mai colindăm și pământește nu ne mai bucură cu minunatele lui cuvinte despre colind și despre Pruncul Hristos, dar este al treilea decembrie în care se roagă pentru noi de lângă Maica Domnului pe care atât de mult o iubea.  De aceea doresc să vă fac atenți , folosindu-mă de cuvintele sfinției sale, și să ne raportăm așa cum e dumnezeiește de frumos spre acest praznic care urmează, cu bucuria sinceră a Nașterii și cu conștiința responsabilității noastre ca și ființe umane în marele plan al lui Dumnezeu, căci spune părintele Arsenie, chip al răbdării, al iubirii și al sfințeniei:

„Timpul, lumea, forfota, toate lucrurile vremelnice vor dispărea ca o fantomă și nu ne va mai rămâne altceva decât veșnicia: „onorurile fug,aurul te părăsește, trupul putrezește, singură veșnicia rămâne”!Va fi bună sau îngrozitoare? Ce zici frate creștine? Te prinzi să te silești la o alergare salvatoare și la o ajungere atât de lăudată de nesfârșitele cete îngerești și să vezi slava Maicii Domnului care, neștiută de tine te-a plâns și te-a ocrotit în toată viața ta? Și în cinstea aceasta, în lumina cerurilor deschise te va încununa , ca pe un biruitor, Hristos Dumnezeu care  se naște Prunc în Bethleemul Iudeii”, Amin.

21 Decembrie 2013.