VINDECAREA LUNATICULUI (cuvânt citit în Duminica a cincea din post. 22 Martie 2015)
Frați creștin-ortodocși,
Astăzi Sfânta Evanghelie
citită în cadrul slujbei sfintei Liturghii ne așează în față trei tipuri de
suferințe. Două dintre ele se vor spulbera în cursul evenimentelor relatate,
una v-a rămâne în veșnicie, dăinuind până astăzi. Haideți să urmărim atent, și
pe scurt evenimentele aduse aminte. Era un tată care avea un fiu bolnav. Avea,
spune sf ap Marcu, duh mut și surd, iar evanghelistul Matei îl numește
„lunatic”. Aceasta însemna că ori-de-câte ori luna ajungea în anumite faze, îl
făcea să-și piardă conștiința și îl trântea și îl purta prin câmpuri comportându-se
groaznic, așa încât adesea se rănea singur aruncându-se în foc și în apă. Tatăl
acestui fiu s-a întâlnit cu ucenicii lui Hristos și i-a rugat să-i vindece
copilul. Aceștia, deși de atâtea ori vindecase-ră , în numele lui Hristos,
multe suferințe, acum nu îl putură vindeca. Și omul necăjit se apropie de Iisus
și îi spune năcazul lui. Și aici se întâlnesc cele trei suferințe: suferința
sufletească a tatălui care-și vede fiul suferind, suferința fizică a fiului
îndrăcit, lunatic, cu suferința lui Hristos, Dumnezeu-Omul, care vede că neamul
ales de Dumnezeu să nască pe Eliberatorul de sub robia satanei, nu crede în El,
în Iisus Hristos, și că nu peste mult timp, El, cel ce tămăduia atâta
suferință, va fi răstignit și batjocorit tocmai de mulți dintre cei vindecați
de Iisus, sau care fură martori ai multelor minuni săvârșite de El.
Tatăl vine și îl roagă pe
Iisus să-i vindece fiul. Doamne, miluiește pe fiul meu, că e lunatic și se
chinuie și rău pătimește. Vin la tine pentru că ai tăi nu au putut să-l
vindece. Cererea de vindecare parcă se încheie cu un reproș. Probabil că după
încercările apostolilor de a îl vindeca , fariseii și cărturarii au tot comentat
despre Hristos și ucenicii Lui, pentru că până și tatăl copilului bolnav
strecoară în rugămintea de tămăduire și acest cuvânt, Și l-am adus la ucenicii
Tăi, și n-au putut să-l vindece. Vedeți? nu zice, și nu s-a vindecat. Zice n-au
putut. I-a făcut pe Ucenici neputincioși. Acest lucru mâhnește pe Hristos și îl
face să rostească aceste cuvinte, privind spre tatăl necăjit: „O, neam curvar
și necredincios! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Și
apoi îl cheamă și îi vindecă fiul. Tatăl își ia fiul vindecat, nu mai
mulțumește, și pleacă fericit. Două suferințe se sting în marea de iubire a
inimii lui Iisus Hristos. Dar El rămâne trist. Rămâne trist, și în tristețea
Lui , se depărtează de mulțimile care văzuseră minunea. Rămâne singur retras,
și atunci se apropie ucenicii lui și intreabă mirându-se că au inviat și morți,
dar cum de pe acest copil lunatic nu l-au putut vindeca? Și Hristos le spune
doar lor solutia vindecării unor astfel
de suferinzi: Postul și rugăciunea. Acest neam de diavoli se scoate numai cu
rugăciune și cu post. Și le mai spune că și pentru necredința lor nu au putut
să-l vindece. Tristețea lui Hristos se
intunecă și mai mult. Se vede iscodit de farisei, inconjurat de un popor
viclean care abia aștepta să îl prindă, de două ori au vrut să-l ucidă cu
pietre, altădată au vrut să-l arunce de pe sprânceana muntelui în prăpastie,
dar a reușit să scape de ei, pentru că nu era încă terminată misiunea lui
pământeană. Era printre ei de trei zeci și trei de ani , De trei ani le propovăduia
evanghelia iubirii, o nouă viziune asupra relatiilor dintre ei si Dumnezeu, ei
și sinele , ei și aproapele. Hristos le arăta adevărata față a legii primite de
ei prin Moise pe muntele Sinai, de Tatăl Ceresc, iar ei , deși trăiau minuni,
deși mărturiseau adesea că „nimeni nu a mai vorbit ca omul acesta, ” că El
vorbește cu putere nu ca fariseii și cărturarii„, că faptele făcute de el erau
de: „nimeni nu a mai săvârșit astfel de lucruri
minunate”, și totuși repede uitau și vroiau să-l omoare atunci când le
dădea pe față firea lor de popor curvar, și pornit spre rău, de nație
îndărătnică, de neam „viclean și
preacurvar” care cere semne și minuni.
Era trist Hristos, și în
tristețea aceasta le vorbește pentru prima oară despre patimile Lui, despre cum
îl vor răstignii mulțimile hrănite , vindecate alinate de El, cum îl vor pune
să-și poarte crucea, îl vor da în mâinile oamenilor și-l vor omorî, dar a treia
zi va învia. Așa se termină Evanghelia de astăzi, și ne mai spune doar că
ucenicii s-au întristat foarte. Erau triști nu doar pentru ceea ce aflaseră
acum, dar erau triști și pentru că Dumnezeu-Omul era trist, prietenul lor era
trist, învățătorul lor era trist, cum nu avea obiceiul să fie. Și aceasta doar
de la o acuză mascată a unui om necăjit de suferința fiului lui.
Tatăl plecase cu fiul
vindecat, și nici măcar nu-și ceruse scuze pentru tonul răutăcios de mai
înainte. Pare de condamnat. Și este, că iată câtă mâhnire aduce această
atitudine într-o inimă plină de iubire și de bunătate, ca a lui Iisus Hristos.
Mai erau puțin peste șase luni și Hristos se urca pe Cruce, și vedea că toată
munca Lui de a trezi poporul la o viață în Dumnezeu fusese zadarnică. Le
arătase minuni ca să înteleagă că El este chiar Dumnezeu coborât printre ei.
Asemenea suntem și noi, noul Israel, creștinii ortodocși ai veacului douăzeci
și unu. Cerem minuni, dar de curvii nu ne lăsăm. Cerem pace dar ne pregătim de
războaie, ne războim cu orice vecin a cărui privire ne pare suspectă. Vrem
copii sănătoși dar îi îndopăm cu alimente nesănătoase! Copii noștri asimilează
cancer pe pâine, cancer cu lingura, cancer și boli lente cu sticla. Dar cine
să-i vadă? Părinții din fața televizorului sau a internetului? Și când la
vârste fragede vă treziți cu ei pe la ușile spitalelor, mergeți la Hristos și îi spuneți ca
și tatăl fiului bolnav: Doamne, am dat pomelnice preoților tăi, dar nu au putut
să-l vindece. Nu de banii voștri are
nevoie Dumnezeu, ci de inima voastră!
Câți părinți știu că ai
lor copii fumează, se droghează, își fac rău singuri ca și lunaticii de
altădată, singuri își bagă focul în gură, fumul în plămâni, cancerul în sânge,
și diavolul în suflet, Diavolul , patima tutunului, a alcoolului, a drogurilor,
focuri în care singuri se aruncă și se vatămă copii noștri. Și apoi noi punem la
indoială puterea lui Hristos. Îi auzi icând, am vrut să mă las, dar nu pot! Nu
vrei, că zice sf apostol Pavel: În lupta voastră cu păcatul nu v-ați împotrivit
încă până la sânge! Cine spune că nu
poate să lase o patimă, nu vrea cu tărie, că altfel sunt atâtea moduri de a te
lăsa, și cea mai lesne este cea pe care o învață Hristos: Postul și rugăciunea.
Postește tinere, renunță de bunăvoie la ceea ce a ajuns să te robească. Nu e
ușor deloc. O să trăiești un iad. O să te simți alergat de toți dracii tălpii
iadului, care vor lua forme umane; prietenii tăi te vor indemna, să continui să
fumezi să bei, să te sinucizi lent, cu droguri, medicii îți vor aduce argumente
despre beneficiile unor patimi ale trupului, deși conștiința ta îți strigă că
sunt rușinoase și de lepădat, sociatatea va striga și ea la tine că tot ceea ce
știi tu că te chinuie nu e decât un fleac și că nimic nu e păcat atât timp cât
tu ești liber. O, dar tocmai pentru libertatea ta s-a jertfit Hristos,
creștinule Ortodox! Omule robit de dracul tutunului, de dialolul minciunii, de
sarsailă al curviei și al desfrânărilor deșănțate. Nu aui cum îți strigă
Hristos prin glasul conștiinței? Nu vezi cum trupul tău își pierde puterile,
nu-ți auzi tusea dimineața, nu-ți vezi ochii bulbucați și creierul neodihnit de
noptile pierdute , cum vrea să explodeze
în tâmple, și să plece din capul tău pentru că tu nu ști să îl
apreciezi. Tu nu mai ești stăpânul tuturor facultăților tale. Ai luat frâiele
minții și le-ai pus în mâna satanei, care când și când, și din ce în ce mai
des, îți amintește cine este noul tău stăpân, și te aruncă iar în focul
năucitor și distrugător al patimii tale. Apoi te azvârle în vâltoarea apelor
deznădejdii și îți arată ștreangul ca ultimă soluție de vindecare.
În tot acest timp,
fericit ai fi de ți-ai găsi un tată care să te iubescă în așa măsură încât să alerge la Hristos să îl roage de
vindecare. Și dacă tatăl tău e din neam curvar și îndărătnic, și nu a călcat
niciodată la Biserică,
dacă ai tăi sunt străini de Hristos, fă-ți singur din duhovnic tată! Fă-ți
singur din patimă dușman și din Hristos prieten.
Frați creștini, suferința
fiului la adus pe tatăl acestuia la
Hristos. Și Hristos l-a vindecat, dar s-a și întristat. De ce
? pentru că tatăl nu s-a raportat la
Hristos ca la Dzeu. Nu
s-a raportat la Iisus
ca la dătătorul a tot binele. Adesea și
pe noi ne aduce suferința la Hristos.
Mănăstirea Dervent are prin mila lui Dumnezeu trei odoare
duhovnicești materializate prin apa izvorului Sfântului Andrei, crucile de leac
născute pe locul martiriului creștinilor și pe Maica Domnului prin Icoana la
care multe suflete și-au găsit alinare.
Noi , ca unii care viețuim aici vedem minuni, dar sigur marile minuni
care se petrec la Dervent
nu le vede nimeni. Poate nici cel care o trăiește. Marea minune care se
întâmplă aici este că vin oameni cu boli și pleacă cu Hristos în suflet! Vin
suflete care nu mai suportă focul și apa în care se sting pătimind, și pleacă
sprijiniți de însuși Dumneeu să-și ducă crucea. Oameni-suflete care aici învață
adevăratul post, și aici deprind rugăciunea , rugăciunea de mulțumire pentru
toate binefacerile primite. Hristos , Dumnezeul nostru a binecuvântat locul
acesta , mănăstirea aceasta cu darurile Duhului Sfânt. Să avem grijă ca nu
cumva venind aici, căutând tămăduire, să cerem ceea ce nu ne e de folos și să
îl mâhnim pe Dumnezeu ca și tatăl fiului lunatic de astăzi. De vrem să-i cerem
sănătate pentru copii, să ne gândim de nu ne intreabă oare, dar unde vă sunt
copii???? Astăzi, Hristos , când aude cererea tatălui, să îi vindece copilul,
să fim foarte atenți că zice: aduceți-l aici, la Mine! Când ucenicii goneau
copii de pe lângă Iisus, pt că erau gălăgioși și zvăpăiați, le-a șis Domnul:
lăsați copii să vină la Mine
și nu-i opriți! Așadar, lăsați copii să vină la Hristos, și nu-i opriți,
frați creștini. Nu-i opriți din devenire, chiar din pântece de mamă!Nu opriți
studiul religiei în școală, copilor voștri, nu-i opriți în a merge la biserică,
nu opriți dezvoltarea sufletească a lor! Unde vă sunt acum copii? Acum când
vorbim despre ei și mai ales pentru ei! Că ei sunt viitorul acestui neam. Unde
vă sunt roadele iubirii lui Dumnezeu față de voi și a iubirii voastre
conjugale. Însuși termenul de „conjugal” te duce cu gândul că amândoi părinții
trag la același jug. Fericiți cei ce trag la jugul lui Hristos, că e bun, și
sarcina lor ușoară. Altfel greu vă este. Greu vă va fi să culegeți roadele unei
educații fără de Hristos, fără de Cruce, de ortodoxie cu tainele ei, cu preoții
ei destoinici, cu postul și cu rugăciunea, fără de duhovnici. Copiii voștri vor
fi viitorii duhovnici, buni sau nu,
viitorii medici, oameni politici, profesori, buni sau nu. Ei sunt viitorul
patriei și al Bisericii, bun sau rău. Noi plămădim viitorul în care ne vom duce
bătrânețile, și bun va fi, ori rău va fi, funcție de câtă iubire dăruiți de
câtă credință, nădejde și dragoste revărsăm în inima fiilor noștri. Vedeți că
odată ce Iisus a văzut manifestările acestui copil lunatic, cu duh surd și mut,
a făcut un fel de spovedanie, a cerut tatălui să-i spună de când suferă
copilul. Și răspunsul i-a fost că din copilărie. Aveți grijă, părinți, că multe
boli trupești și sufletești își au rădăcina în cei șapte ani de-acasă, cum zice
românul, în copilărie. De aceea zic: aduceți-vă copii la biserică! Nu-i lăsați
să se otrăvească cu informații satanizate, cu otrăvurile din lumea virtuală,
verificați de când sunt mici cum își petrec timpul, și mai ușor vă este să-i
verificați tocmai jucându-vă și voi cu ei, acordându-le timp. Dar timp! Nu cu
un ochi la el și cu unul pe tabletă, sau cu o ureche la copil și cu alta la
bârfele televizate, ori la telefon. Timpul copiluluio trebuie să fie al lui,
toată atenția și energia să i-o dedicați, pentru că așa și numai așa veți forma
copii cu atenție ascuțită și capabili de dăruire totală unui ideal,unui vis,
unei persoane iubite, patriei și lui Dumnezeu. Aduceți-vă copii la Biserică! Nu dați crezare
pseudocercetătorilor care spun că acei copii îndoctrinați religios nu vor face
diferența la maturitate, dintre realitate și ficțiune. Să-i spuneți aceasta
doctorului Nicolae Paulescu, cel care în aprilie 1922 breveta insulina, sau lui
Pasteur, care zicea adesea că Știința are limite dincolo de care nu poate trece,
așa cum inima are rațiuni pe care mintea nu le poate pricepe”, ori Doctorului
vienez Iosif Hirtl care spune: „ Oare dorința unei vieți viitoare, și lipsa
rostului acestei vieți fără de veșnicia promisă de credință, care e atât de
generală, la toate culturile și popoarele , că nu se mai poate nega, să ne fie
dată doar spre chinuirea noastră? Și dacă ne e dată, de cine ne e dată? În fața
acestei întrebări știința stă mută! Aici intră tocmai credința pe care o avem
în noi și pe care știința , cu cel mai ager spirit de cercetare nu o poate
dovedi dar nici nega! Și totuși, medic fiind, am văzut pacienți care trebuiau
să moară, și abia credința le dădea nădejdi și le-a modificat metabolismul. Nu
le Inteleg sistemul dar nu pot să-l neg. De aceea zic: Aruncați credința din
voi, și-aceasta va fi sinucidere. Lipsa credinței va face din om , care este
cunună a făpturilor, un simplu preparat de anatomie încă nesecționat, o grămadă
de gunoi, bun doar de hrănit ogoarele. Omul făr de credință, nu va fi alta
decât cel mai perfect mamifer, dar și cel mai nefericit dintre mamifere, sortit
să sufere fără mângâiere o lege a junglei, pe care o va pierde, să se vaete
fără vreo rază de mântuire, să deznădăjduiască murind fără o altă nădejde.” Și
nu-mi permite timpul acum să enumăr oamenii de știință care au fost educați în
spiritul creștin și au lăsat omenirii creații de geniu.
Aduceți copii la
biserică! Învățați-i acasă morala creștină, dar mai ales învatați-i să se
roage, așa cum trebuie să îi reînvățați să învețe, să muncească, să nu
lenevească, să fugă de anturaje care îi ucid. Copii sunt darul lui Dumnezeu
pentru om. Și ne va cere socoteală Hristos pentru copii, Ce am făcut cu ei?
I-am lăsat pradă focului, I-am avortat, dându-i la canal, pe apă? I-am lăsat să
se mintă în mrejele satanei, în ateismul mascat al sectelor? Să ascultăm indemnul Sfântului Ioan
Gură-de-Aur, care zice: Nu vă împiedic să petreceți, dar vă îndemn să o faceți
cu demnitate și să nu săvârșiți păcate.
Și închei , deși multe-ar
mai fii de grăit, cu un cuvânt al părintelui Arsenie Papacioc: „ Nu vă
sfătuiesc să căutați prin mănăstiri să
cunoașteți suflete alese. Nu este un timp prea bine folosit; însă cel mai
delicat și de folos este lungul drum spre tine însuți, creștine. Pe acesta să-l
cauți, pe tine să te cauți. AMIN!
Comentarii