DESPRE LUMINA NECREATĂ ȘI ROSTUL ORTODOXIEI




Frați creștini-ortodocși
Au trecut două săptămâni din postul acesta al Paștilor, și suntem într-a șasea săptămână a triodului. Iată așadar cum, după ce am fost avertizați de păguboasa patimă a mândriei și de binecuvântările smereniei, în Duminica vameșului și a fariseului, după ce am fost avertizați de păcatul îndepărtător de Tatăl ceresc, curvia, și de importanța venirii în sine, și a întoarcerii căite la Casa lui Dumnezeu, la sfânta lui Biserică,în Dumnica Fiului curvar, după ce mai apoi ni s-a arătat că Tatăl iubitor este totodată și drept, și în dreptatea lui va judeca pe tot omul care s-a hrănit din mila divină, dar nu a avut milă  cu semenii lui, în Duminica Înfricoșatei Judecăți.și după ce, deasemenea, ni se aduce la cunoștință că postul este în fapt starea firească a omului edenic, în duminica Izgonirii lui Adam din Rai, după toate acestea spuneam, am trăit prima duminică din post, a Ortodoxiei, unde, după șase zile de nevoință, fiecare cum a putut, ni se aduce aminte că Dumnezeu va apăra biserica lui pe care nici porțile iadului nu o vor birui. Duminica trecută, a Ortodoxiei ne-a fost un îndemn la nădejde, ca un liman liniștitor pe marea nevoințelor duhovnicești. Și iată-ne astăzi în Duminica a doua din post, numită a sfântului Grigore Palama, arhiepiscop al Tesalonicului, mare teolog trăitor, despre care acum vom spune doar că ne cheamă după ce ne-am odihnit la limanul ortodoxiei, să ne aprofundăm și nevoințele și cunoașterea ortodoxă a Luminii Dumnezeiești, necreate, a Sfintei Treimi.
Care dintre voi ați avut timpul și buna voință de a participa la slujbele din săptămâna aceasta, ați auzit adesea citindu-se din pildele vechiului testament îndemnuri de a posti frumos și bineplăcut Domnului, că zice: „Adam, nepostind, a luat moartea pentru neascultare, de aceea noi să postim ca să câștigăm Raiul”; Postul aduce mari daruri celor ce-l lucrează” și o cântare care mult mă bucură pe mine este aceasta: „Prin post Moise s-a făcut văzător de Dumnezeu și a primit Legea iar Ilie s-a arătat, postind, mergător pe cer cu căruța și caii de foc, să ne facem dară și noi ca Ilie, car cu patru roți  din cele patru bunătăți: rugăciunea, postul,smerenia și milostenia.” De două săptămâni, de când am intrat în bucuria postului, în bisericile mănăstirilor se zice rugăciunea sfântului Efrem Sirul. O rugăciune deplină și plină de duh: „Doamne și Stăpânul vieții mele, Duhul Trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie; iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale; așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în veci, Amin.” Vă îndemn să nu vă lipsească zi din post în care să nu rostiți această frumoasă și cuprinzătoare rugăciune. În rugăciunea aceasta îl numesc pe Dumnezeu Domn și Stăpân. Stăpân și Domn al inimii mele, și nu orice fel de Stăpân, nu un stăpân de rând, ci Domn-Împărat! Vă dați seama ale cui slugi suntem? Suntem slugi împărătești, ne plimbăm prin lumea aceasta a spiritului prin palatele împărătești, avem treburi împărătești frați creștini! Slugile împărătești sunt cinstite de celelalte slugi. Noi,robii Împăratului avem îmbrăcămintea albă, din mătăsuri și stofe de preț,nu se cade să o murdărim să o purtăm prin locuri necinstite și la treburi netrebnice. Nu se cade ca noi să ne ocupăm cu nimicurile vieții, cu bârfele, cu vicleniile, cu furtișagurile, cu dezmățul, cu avorturile, cu minciunile cu clocotitul oalelor cu cărnuri. Să ne amintim cărui Dumnezeu ne-am închinat copiii la Sfântul Botez, frați creștini, și să ne purtăm ca atare. Că altfel, ne lipsim  de binecuvântările Împărătești, ale Împărătesei Cerului și a pământului. Să luăm aminte că Hristos a auzit doar din gura nașului nostru de botez că ne lepădăm de satana, și de toate lucrurile lui, și de toți slujitorii lui, și de toată închinarea lui,și de toată slujirea lui, și de toată trufia lui. Oare am împlinit noi făgăduințele acestea de la botez? Nu e de glumă. Să știți că taina aceasta a botezului cu tot ritualul ei, nu e doar de formă. Dacă încă ne închinăm satanei făcând poftele lui, drăcuindu-ne copii, neoprindu-i de la calea fără-de-legilor, neînvățându-i rugăciunea, neobișnuindu-i cu postul cu citirea unei rugăciuni,un paraclis, un acatist, douăzeci de minunte din viață vă ea să cititți o rugăciune de seară, cu mersul la biserică, îi creștem apoi strâmbi moral, duhovnicește, nebuni, în sensul de răi, adicătelea nu vor fi buni de nici o treabă. Și când îi veți vedea așa  veți da vina pe vrăji, pe farmece, veți lua de guler pe Hristos și-L veți întreba:„Dar ce-am făcut Doamne?” Ce-ai făcut? Mai bine te întrebi singur ce n-ai făcut. De aceea frați creștini, perioada aceasta a postului este cu atât mai prielnică pentru a vă îndemna copiii să meargă către limanul acesta frumos al Ortodoxiei.  Priviți cât putem cugeta doar referindu-ne la trei cuvinte din rugăciunea aceasta a sfântului Efrem din Siria. Nu putem noi greși cât poate Dumnezeu ierta, spunea adesea părintele Arsenie Papacioc, de aceea vă îndemnăm, dacă aceste cuvinte v-au părut mustrătoare, să nu uitați că abia când ne vedem nimicnicia în fața Dumnezeirii atunci valorăm ceva în ochii lui Dumnezeu, când ne vedem mici atunci suntem mari în ochii Lui, că zice  proorocul Iona : „Iarba mării s-a încolăcit în jurul capului meu; mă coborâsem până la  temeliile munților, zăvoarele pământului erau trase asupra mea pentru totdeauna; dar Tu ai scos din stricăciune viața mea, Doamne Dumnezeul meu ! Când se sfârșea în mine duhul meu de Domnul mi-am adus aminte, și la Tine a ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt.” Iată așadar rostul suferinței: apropierea sufletului rătăcit de izvorul a tot binele.
Insă, deși pe acest subiect ar fi multe de grăit, și întru-cât am mai abordat tema și cu alte ocazii, ne vom opri aici, acordând puțin răgaz pentru încă două subiecte. Mi se pare anapoda să veniți astăzi la biserică și să nu știți cine este sfântul Grigore Palama, cel căruia i s-a dedicat această duminică. Se naște în Constatinopol la anul 1296, rămânând orfan de tată din fragedă copilărie, tutore îi devine însuși împăratul bizanțului de atunci, Andronic al II lea Paleologul. Grigore excelase în studierea tuturor disciplinelor disponibile pe atunci în școlile superioare medievale. Pentru aceasta Împăratul nădăjduia că Grigore îl va ajuta la guvernarea imperiului care nu era oricum în perioada lui cea mai înfloritoare (la puțin peste suta de ani după adormirea sfântului, însăși capitala, Constatinopolul, va cădea în mâinile musulmanilor definitiv). sfântul Grigorie, totuși, la vârsta de 20 de ani pleacă în muntele Athos unde se călugărește pe seama mănăstirii Vatopedu. I se arată în vedenie sfântul Ioan evanghelistul, apostolul iubirii, și îi făgăduiește că îl va călăuzii pe calea duhovnicească. Primește și darul rugăciunii neîncetate, despre care de altfel va scrie cuvinte edificatoare, controversate la aceea vreme, dar a căror înălțime spiritual-teologică s-a dovedit în timp, și pleacă în Salonic, muntele Athos fiind amenințat de invazia turcilor. Pe la anul 1330, biserica răsăritului era tulburată de o nouă contradicție. Un călugăr venit în Constantinopol, din Calabria (vă amintim că la 1054 a avut loc marea schismă) pretindea că lumina pe care o văd practicanții rugăciunii inimii este una materială, și chiar mai mult, afirma că insăși lumina văzută de apostoli pe Tabor, la Schimbarea la față, tot lumină creată ar fi fost. Valaam, care preda în școlile capitalei imperiului  astronomia și logica, și era un remarcabil orator, reușește să convingă până și pe împăratul Andronic de veridicitatea spuselor lui. Sfântul Grigorie însă scrie în apărarea călugărilor athoniți, care practicau isihia, și astfel ne-au rămas de la de el „Triadele în apărarea sfinților isihaști” în care, pe scurt, sfântul spune că cel care rostește rugăciunea aceasta scurtă, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miliește-mă pe mine păcătosul!”, cu o trezvie ascuțită și pace și liniște interioară, poate ajunge să vadă lumina despre care Hristos însuși a spus: „Eu sunt lumina lumii!”. Disputele dintre susținăntorii lui Valaam și  cei ai lui Grigorie au continuat zeci de ani, chiar sfântul fiind închis în temnițele Salonicului patru ani de zile învinuit fiind de tulburarea Bisericii. Este apoi eliberat și numit Arhiepiscop de Tesalonic. Disputa despre rugăciunea isihastă face ca biserica de răsărit să convoace un sinod  la anul 1351, cu 8 ani înaintea adormirii sfântului Grigorie, și după discuții și dezbateri, se hotărăște că învățătura palamită, a sfântului Grigorie Palama, este cea ortodoxă, iar Valaam este gonit din imperiu, întorcându-se în Calabria. Într-una din călătoriile sale pe mare, sfântul cade prizonier în mâinile turcilor. Stă astfel întemnițat,  predicând Ortodoxia și musulmanilor și creștinilor prizonieri ca și el .Turcii nădăjduiau într-o mare sumă de galbeni pentru răscumpărarea lui, sumă pe care de altfel au și primit-o, după un an de la capturare. Se întoarce în Tesalonic, trăindu-și aici ultimii trei ani ai vieții, săvârșind multe minuni și vindecări minunate, încă din timpul vieții. Inainte de adormirea sa i se arată iară sfântul Ioan evanghelistul Care îi grăiește doar atât: „Spre înălțimi! Spre înălțimi!” Pe data de 14 noiembrie 1359 merge la Domnul și este canonizat sfânt la anul 1368, la 9 ani după moarte, pentru lupta sa împotriva ereticilor, și pentru învătățurile și scrierile sale teologice  luminătoare. S-a așezat prăznuirea sa acum, în a două duminică a Postului Mare, după Duminica Ortodoxiei, tocmai ca o prelungire a amintirii biruinței Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor care-au tulburat-o, sfântul, prin scrierile sale, lăsând ortodoxia mai ortodoxă, de-mi pot permite afirmația, arzând cu cuvintele insuflate de Împăratul Ceresc, Duhul Adevărului, toate uscăturile care încercau să amestece întunericul înțelesurilor lor pământești cu Lumina Necreată a sfintei treimi, lumină pe care văzându-o sfinții apostoli pe Tabor, la Schimbarea la față,  n-au mai vrut să se lipsească de vederea ei și i-a îndemnat să zică: „Doamne, bine este nouă aici!”
Frați creștini, deși nu obișnuiesc să vă încarc memoria cu date istorice, am făcut totuși acest peripluu prin viața sfântului tocmai pentru a cunoaște cine ne sunt înaintașii, cum și-au trăit ei viața și să le urmăm credința, duhul lor de jertfire și iubitor de adevăr, dar de Adevăr-Adevărat, nu de adevăr amestecat cu neadevăruri. Vă îndemnăm să vă cunoașteți Ortodoxia, să cercetați Scripturile, Evangheliile, mai ales Epistolele sfântului apostol Pavel, iară vă indemnăm să citiți pe sfântul apostol Iacov, îi găsiți epistola în Noul Testament, și veți găsi acolo îndemnuri la înfrânarea limbii, și la răbdarea celui de lângă noi. Să păstrăm și noi ortodoxia noastră curată, frați creștini, și să o predăm mai departe urmașilor noștri, copiilor, nepoților, mai ales. Înscrieți-vă copiii la ora de religie.  Arătați neocomuniștilor dinozaurizați în scaunele parlamentare, și pseudoapărătorilor drepturilor omului că jertfa tinerilor din Decembrie 1989 nu a fost zadarnică, arătați-le că deși ne-au terfelit idealurile nu ne pot terfeli și credința strămoșească obligându-ne să dăm cu subsemnatul că vrem, într-o țară majoritar ortodoxă, să învățăm Ortodoxia, și nu ne tebuie cursuri de etică. Unde și de la cine, dacă nu în familie și biserică și de la Hristos, învață omul să fie bun, tolerant și iertător, să-și iubească părinții și să iubească frumosul din el, din natură, din cer? Nu vedeți că majoritatea zbuciumurilor și a stărilor conflictuale din lume sunt mai ales pentru păstrarea identității religioase și naționale. Tocmai când cei care susțineau globalizarea credeau că au învins pe partizanii naționalităților, iată că tocmai acum Europa e frământată de  mișcări tot mai de dreapta, și este condusă de guverne tot mai de extremă dreaptă.  Europa se confruntă cu mișcări islamice fără precedent, iară creștinii din orientul mijlociu sunt astăzi, în secolul XXI, prigoniți ca-n era paleocreștină. Trăim realități  cutremurătoare și de aceea spun că trebuie să vă aprofundați cunoștințele despre ortodoxie. Să știți de ce noi, voi, ortodocșii am păstrat cele șapte sfinte taine, de ce avem icoane în biserică, de ce ne facem cruce cu trei degete și nu cu toată mâna, ca și catolicii, sau deloc, ca și protestanții și neoprotestanții. Este acum un curent al unor mămici feministe, și a unor părinți foarte grijulii cu dreptul copiilor la autodeterminare, de a nu-și boteza copii de mici așa cum o face tradiția ortodoxă de milenii pentru că, vezi Doamne, e dreptul plodului să-și aleagă Dumnezeul și biserica, dacă vrea să aibă un Dumnezeu și o biserică.  Numai niște părinți care nu cunosc frumusețea ortodoxiei pot pretinde această inepție. Păi dacă mergi pe premiza aceasta, creștine, poate că fiul tău avea dreptul să hătorască și dacă se naște sau nu, ori avea dreptul să hotărască și în ce țară și din ce părinți să se nască. Fiecare aparținem unei culturi și avem o identitate colectivă, dincolo de  cea individuală. și chiar mai mult decât atât, cea individuală este puternic influențată de cea colectivă. Limba maternă, se numește maternă, pentru că aparține mamei pruncului, este limba pe care pruncul o aude încă din pântece, limba în care tatăl îi spune mamei purtătoare de prunc că o iubește. De aceea , dacă îți iubești cu adevărat copilul îi dai tot ce ai mai de preț, inclusiv credința ta în Dumnezeu, și ritul ortodox. Copilul trebuie să știe că aparține unui colectiv de oameni, că mica lui familie trăiește în marea familie creștină, în comunitatea de suflete vii a bisericii ortodoxe. Repet, și cu asta închei, haidem să punem început bun, să nu mai aplecăm urechea la lăturile și lătrăturile satanei care vrea , de două mii de ani vrea, să distrugă tot ce Dumnezeu a creat frumos și bun, și mai ales Biserica lui. În scopul ăsta a creat până și biserici așa zis creștine. și-a pus satana și cruce pe ele, doar doar va desrădăcina pe cineva din trunchiul curat ol ortodoxiei. Că sunt probleme și în biserica ortodoxă? sunt, e normal să fie, suntem oameni și suntem vii, și putem greși. Însă problemele au fost dintotdeauna, s-au rezolvat unele, au apărut altele, și tocmai oameni fiind se pot rezolva și acestea, cu răbdare, cu rugăciune, și cu post. Iată, evanghelia de astăzi ne amintește de paraliticul din Capernaum. Acest paralitic nu nu mai putea merge pe picioarele lui, dar nici în mâini nu se mai putea târî, era un mort ambulant, o mumie vie. Așa suntem și noi astăzi; avem în biserică, și printre preoți și printre poporeni, mumii vii, paralizați sufletește, care au fost ologiți sufletește de cele patru patimi pomenite de rugăciunea sfântului Efrem Sirul amintită mai sus, trândăvia,grija de multe,iubirea de stăpânire(o, cât de mult și de mulți robește ea astăzi, toți vrem să fim șefi peste ceva, măcar în familie) și grăirea în deșert. Grele patimile acestea, și nu e om să nu fie robit măcar de una , daca nu de toate patru: trândăvia ne paralizează conștiința față de Dumnezeu, ca una care stă împotriva lucrării darurilor primite de la Duhul Sfânt, fiecare suntem buni la ceva, și doar lenea ne face să ne bucurăm de dracul acesta al „dolce-fa-niente”.Apoi dracul îngrijirii de multe ne paralizează conștiința față de lucruri, de averi, de case, de bani, de hambare și magazii, că ajungem să le întrebuințăm spre pierzarea noastră.Duhul iubirii de stăpânire ne alterează conștiința față de omul de lângă noi, ne face să ne simțim superiori lui, și cu drept de stăpânire asupra voinței lui, nesocotindu-l ori socotindu-l inferior nouă și demn de stăpânit, iar dracul grăirii de multe ne paralizează conștiința față de noi înșine, că iată, nesocotim marele dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, cuvântul, și e mare, pentru că Dumnezeu însuși a spus: „La început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul, acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut.” Dar pentru că tot am ajuns la dracul grăirii în deșert, nădăjduind că nu am grăit ca Moise în pustie,când le vorbea  evreilor despre Dumnezeu iară ei se închinau aurului, închei cuvântul aducând la final cuvântul părintelui Arsenie Papacioc, ca să vă rămână ca o făclie aprinsă pe calea nevoinței postului, astăzi în luminata duminică sf Grigorie Palama. Iată ce spune Părintele Arsenie, fie-i pomenirea veșnică: „Mai mult ne-a dat Hristos decât ne-a pierdut Adam. Ne-a dat puterea de a birui dracii, de a ne  birui pe noi cu orice chip și de a ne încadra în ceea ce de fapt El însuși a spus: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” Sigur, lumea înseamnă și lumea din tine, creștine, tu care ești o lume mică în care se oglindește o lume întreagă, o lume mare.” Haidem dară să ne biruim dracii poftelor noastre proprii, și să ținem postul acesta curat și trupește, fără de care nu se poate numi post, dar mai ales sufletește, și așa să schimbăm lumea, făcând mai frumoasă și mai bună lumea din noi! AMIN.

Comentarii

Postări populare