4 OCTOMBRIE 1997

Mai adâncă mi-e privirea decât apa Mării Negre.

Am trăit dureri în viață câte lacrimi sunt în cer.

Xilofonul n-o să cânte dacă nu-l lovești pe clape;

Inimii, în suferință, să iubească, poți să-i ceri.

Malul Dunării mi-e alin când, de dor, ard în suspine,

Iară Luna mi-e făclie pe cărările vieții.

Liliac în mai îmi este pieptul mamei mele sfinte;

Iasomie-mbătătoare, mângâierea-ți cu trandeți.

Am aprins în mine focuri care-n veci nu s-or mai stinge.

Nalt mi-e gândul, scurt popasul, sunt ca roua-n dimineți.

Tributar sunt celor care mă iubesc deși-s decât

Efemeră umbră-a umbrei, praf minuscul pe pământ.

Intru-n viețile altora și cu-n iureș le transform

Bombardându-le ființa cu explozii de iubire.

Ei devin ca universuri la-nceputuri de zidire,

Singur eu îmi știu valoarea: sunt un Zeu cu chip de om.

Când iubindu-te-anonim, îmi port Crucea… prin mulțime.

4 octombrie 2016.

Dervent.

fiului meu,

M.A.