luni, 19 octombrie 2015

ÎNCET-ÎNCET





Încet, încet mi-ați devenit părinți
Cu-n scâncet de virgină-n pat de june
Și-n nouă luni mi-ați pregătit o lume
Și m-ați primit în ea ca pe un prinț.

V-ați bucurat de mine ca de-o mană,
Ca de-o fântână rece-n Bărăgan;
Și mi-am hrănit nădejdile, în van,
C- prunc am să rămân, ca un divan
În casa bătrânească de la țară.

Când mi-apăreau mustățile și vocea
Îmi devenea baritonală-bas,
Voi numărați noi riduri pe obraz
Și spre mormânt mai încropeați un pas,
Și vă-mpleteați printre suspine crucea.

Apoi, de pe la douăzeci de ani,
Mult prea orbit de-al erosului fum,
N-am observat cum se făcea c-acum,
Vă văd încărunțiți, bătrâni, bolnavi….

Părinți ai mei, cu inima de aur,
Și cu priviri de sfinți pe eșafod,
Al vostru trup durerile îl rod,
Dar grijă vă e tot de-al vostru plod,
Să-i fie viața numai nectar și laur.

Vor trece toate-aceste clipe grele,
Și vă veți așeza-n mormânt sfios,
Eu, tot mai singur și mai fără rost,
Mă voi hrăni cu clipele ce-au fost,
Și mi-oi zidi mausoleu din ele…

Scrisă pe 19 octombrie 2015, orele 4 dimineața
Pe Ferryboat-ul de la Chiciu, Călărași

Niciun comentariu: