ÎNDRĂCIȚII DIN GHERGHESA (2015)
Frați creștini ortodocși, am
mai vorbit și cu altă ocazie despre vindecarea demonizaților din Gherghesa. Dar
vom relata iară, pe scurt, firul evenimentelor. Erau în Gadara doi demonizați
care locuiau prin morminte.Sf evanghelist Matei vorbește despre doi îndrăciți,
pe când Marcu și Luca vorbesc despre unul singur. Ei au fost într-adevăr doi,
doar că unul dintre ei, cel consemnat de toți cei trei evangheliști era mai
înspăimântător în manifestările îndrăcirii lui.Hristos vine aici tocmai pentru
ai vindeca. Când ajunge aproape de ei, spune sf.ap.și ev. Marcu, demonizatul
s-a închinat lui Iisus. Apoi au strigat demonii din ei și a zis către Hristos ,
Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dzeu? Ai venit mai înainte de vreme să ne
chinuiești? Hristos ceartă duhurile, întrebându-i de numele lor, și ele ,
duhurile necurate răspund zicând, Legiune este numele meu!(pentru că erau mulți
demoni în oamenii aceia. Și scoate
demonii din cei doi oameni și demonii cer să se ducă în turma de porci. Și
Hristos le îngăduie. Și porcii, nesuferind pe draci, se îneacă aruncându-se in
marea Ghenizaret. Apoi , păzitorii
porcilor merg în cetate și spun cele întâmplate; locuitorii cetății vin, văd pe
îndrăciți sănătoși, iar porcii nicăieri. Și speriați îl roagă pe Hristos să
plece din ținutul lor. Iată dar… porcii , primind pe draci în ei, nu suportă și
se îneacă, iar oamenii, primind pe Izbăvitorul lumii, nu suportă, îi apucă
spaima și îl gonesc.
Aceasta este, foarte pe scurt
relatarea sf Evanghelii citită astăzi.
Anul trecut am vorbit cu aceeași ocazie despre ținuta vestimentară în
biserică, amintind femeilor să vină îmbrăcate cuviincios, și să nu le lipsească
măcar o eșarfă pe cap, dacă se simt atât de fudule și mândria lor de doamne nu
le părăsește nici la ușa bisericii, nici în fața Dumnezeului nostru Iisus
Hristos, care s-a smerit pentru noi, și nu vor ele să poarte batic sau să-și
acopere capul, conform tradiției bimilenare creștine.
Astăzi voiesc să trăgem alte
învățături din pericopa evanghelică. Am stabilit de anul trecut că demonizații
vindecați în Gherghesa simbolizează ca un tablou renascentist, în culori cât
mai vii și fidele societatea umană de astăzi, și mai ales cea creștină. Astăzi
vom demonstra că nici demonii nu și-au schimbat tacticile, ci și atunci, și
acum lucrează cu aceleași vicleșuguri, iar la sfârșit vom arăta și care este
arma noastră împotriva lor.
Să ne uităm mai atent la
faptele relatate: Demonul, în viclenia lui vine mai întâi și se închină lui
Hristos. Se prosterne, se așează cu genunchii și cu fruntea la pământ, și asta,
după cum spune sf ap Marcu, după ce aleargă spre Iisus. Încearcă cu vicleșug să
scape ieftin. Câți dintre creștini, după ce săvârșesc păcate mari, mustrându-i
conștiința, glasul acesta divin interior, simt nevoia să vină spre Dumnezeu,
însă, venind, consideră că dacă se închină la o icoană, lasă o sumă de bani și
un pomelnic, îi iartă Dumnezeu. Pleacă de aici, și se simt tot vinovați, și
abia atunci au două opțiuni: ori vin și se spovedesc sincer, și urmează
îndrumările, canonul părintelui duhovnic, ori nu mai vin și încearcă să uite,
să-și stingă vocea interioară care-i mustră, trăind totuși așa, chinuindu-se,
cu sentimentul culpabilității, până la moarte, și după ea.
De asemenea, din expresia
dracilor: „ai venit aici mai înainte de vreme să ne chinuiești”, înțelegem că
ei știu că există o Judecată de apoi”, atunci când și ei vor fi judecați și
trimiși pe vecie în iad. Am observat o temere oarecare a multor slujitori ai
altarului, să mai vorbească despre aceste două adevăruri ale creștinismului: iadul
și Judecata-de-Apoi. Și asta pe pretextul că ei nu vor să sperie creștinii, și
pun accent pe iubirea divină în predică. Mare înșelare, frați slujitori! Dar
ce? Dumnezeu, Duhul Sfânt, când a insuflat sfânta Scriptură, a vrut să facă din
biblie un bau-bau pentru creștini, pomenind adesea despre iad, despre chinurile
de acolo, despre scrâșnirea dinților, despre viermele cel neadormit, despre focul
cel veșnic? Dacă dracii mărturisesc existența iadului, cum să tăcem noi, cei ce
am fost aleși să salvăm oile rătăcite, să le scoatem din ghearele lupilor, ale
sectarilor și ale celor care vor ca omul să nu mai fie iubire, ci să fie ură,
din mărăcinișul prăpăstiilor, al grijilor vieții cotidiene, și să le aducem la
pășune cu iarbă grasă, la învățătura lui Hristos. Și Învățătura lui Hristos, ca
să fie cu adevărat a lui Hristos, trebuie să fie întreagă, așa cum a lăsat-o
El, nu ciuntită și răstălmăcită ca să nu deranjeze urechile unora sau ale
altora. Așadar, există iad, locul pregătit dracilor și celor care fac voia lor,
iadul fiind după cum spun sfinții părinți: Negrăita durere a lui Dumnezeu!, sau
, dacă în Rai întâlnim nemărginirea Iubirii divine, în iad întâlnim nemăsurata
și nemitarnica, adică imposibil de mituit, Dreptate a lui Dumnezeu. De aceea spune sf Ioan Gură-de aur: „Nimeni să
nu se supere pe Dumnezeu atunci când vede că cei răi și nedrepți sunt fericiți
în această viață, pentru că răsplata bunătății și a răutății nu se face deplin,
aici, pe pământ. Nu uita că cei răi primesc și ei și răsplată și pedepse pe
pământ. Pentru că nu este nimeni cu desăvârșire rău, de aceea Dumnezeu, în
marea lui dreptate le răsplătește bunătatea pentru ca să le poată răsplăti și
fărădelegea.” Sunt aici, în biserica Derventului multe mame de copii, părinți
de fii și fiice, care mai de care cu istoria lor, acum hazlie poate,
atunci îngrijorătoare. Oare nu v-ați
pedepsit cumva copii când au greșit? Oare nu cumva, în marea întristare a
voastră, că nu voiau să învețe, sau să mănânce, ori să vă asculte povața spre
bine, nu i-ați altoit, cum spunem noi în popor? Și oare dacă a trebuit să
administrați o pedeapsă copilului, nu pentru o faptă rea, nelalocul ei, ați
făcut-o? Însă e clar că în acele momente nu ați uitat toate calitățile lor
native, și mai ales, nu ați uitat nicodată că vă sunt fii și că îi iubiți. Păi,
dacă voi, având fiecare dintre voi răutățile voastre, în momentul în care
copilul a făcut ceva rău, vă pedepsiți copilul, din iubire și cu iubire, și
pentru că vreți binele lui, păi cu cât mai mult, frați creștini ortodocși,
Dumnezeul iubirii și al mângâierii face asemenea și mult mai mult decât
asemenea cu noi, copii lui iubiți.
Priviți spre un bogătan care are, și e avar,
și nu dă și altuia, și calcă peste oameni, se folosește de sudoarea săracului
să aibă și iară să aibă. Și voi îl judecați pe Dumnezeu că nu-l vede, și nu îl
trăsnește? O, dar uitați că și acela e om, și că și pentru el Hristos s-a
jertfit pe cruce, și pentru el a înviat, și pe el îl cheamă, ba cu vorba unuia,
ba cu o boală, să se trezească din îndrăcirea patimii dorinței lui de a avea,
pentru a ajunge să dorească să fie. Să fie om, chip și asemănare a Dumnezeului
milstiv și bun și darnic. Să fie om de omenie, creștin nu doar cu numele ci și
cu fapta și cu inima. Aceasta trebuie să înțelegem, că Dumnezeu iubește mult,
ne iubește mult. Șisă nu uităm atunci când judecăm pe alții, că noi, aceștia
care în ochii noștri ne credem oameni cum-se-cade, nu am făcut absolut nimic ca
să merităm iubirea lui Dumnezeu. Am primit-o în dar. Din iubirea lui Dumnezeu
avem o pâine pe masă și un acoperiș deasupra capului. Din iubirea lui Dumnezeu
aveți copii sănătoși, și nepoți poate. Și dacă atât de frumos mă iubește Dumnezeu,
ce-mi pasă mie cum știe El să îl iubească și pe cel de lângă mine?
Dar să mergem mai departe pe
firul povestirii biblice și să vedem, cum spuneam, alte viclenii ale
diavolului. Sf apostol Marcu relatează că demonii l-au luat tocmai pe Dumnezeu
în ajutor, ca să scape de chinurile iadului, că zice evanghelistul că a spus
legiunea de draci:„ Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești!” Auziți îndrăzneală
drăcească! „Te jur pe Dumnezeu” Vă miră
îndrăzneala și tupeul? Îndrăzneala, tupeul, obrăznicia, este apanajul dracului,
frați creștini. Când întâlniți la copiii voștri asemenea apucături, smulgeți-le
din inima lor aceste apucături nerușinate, drăcești, viclene. Povățuiți-i să
fie morali și smeriți. Una este vitejia și alta este obrăznicia, șmecheria.
Rugați-vă pentru ei, și insistați cu rugăciunea și cu sfatul, pentru ca să nu
creșteți drăcușori în sufletele lor. Adesea părinții în loc să-i indrepte îi
indeamnă la obrăznicii și la alte păcate.„ Lasă dragă, să bage degetul în
coniac, e și el bărbat”, zic adesea mamele, și când ajunge într-adevăr bărbat
nu mai poți să-l suporți cu bețiile și cu
răutațile lui, și te mai și întrebi. Dar oare unde am greșit, Doamne?
Numai nevastă-sa l-a adus în starea asta, că ce băiat cuminte era el când l-a
luat. Feriți-vă de mici copiii de patimile
drăcești, de mândrii, de orgolii vanitoase, de obrăznicii la adresa altora.
Napoleon spunea, și pe bună dreptate: „Viitorul unui copil este totdeauna fapta
mamei sale.” Și în ideea aceasta vreau să vă fac atenți asupra unui flagel, a
unei ciume care macină nu doar tineretul ci, am observat și oamenii maturi.
Minciuna. Minciuna cu surorile ei,
exagerarea și infamia,adevărul ciuntit și lipsa de exactitate în relatarea
faptelor. Alexandru Vlahuță spune că „spre Cer se poate înălța doar Adevărul;
miciunile cad pe pământ, ale pământului fiind.” iar Hristos este și mai ferm
căci spune :„diavolul este tatăl minciunii”. Și așa cum demonii se foloseau de
numele lui Dumnezeu ca să scape de pedeapsa divină, așa întâlnim și astăzi
atâția oameni care în numele lui Dumnezeu mint, fac crime și răstălmăcesc
tocmai învățătura lui Hristos numai-numai să dezbine și să arunce în iadul
ignoranței, al necredinței, sau a credinței mincinoase despre Hristos Dumnezeu.
Întâlniți la tot pasul secte neoprotestante care vorbesc împotriva Ortodoxiei,
a tainelor Bisericii Ortodoxe, a botezului, a spovedaniei , a sfintelor icoane.
Nu îi ascultați. Puneți-i să facă Sfânta Cruce, și dacă nu o fac, nu stați de
vorbă cu ei! Și aceasta nu din mândrie, ci pentru că o discuție cu un eretic vă
secătuiește energiile, e pierdere de timp. El nu vrea să audă adevărul tău. El
vrea să-și împrăștie minciunile. Pentru asta este plătit, și este plătit cu
bani grei și de afară, de la congregațiile lor, dar și de statul român, același
stat care este arătat cu degetul că sprijină construcția unei catedrale
ortodoxe, care va rămâne emblemă peste veacuri a Ortodoxiei acestui neam.
Mai abordăm un aspect și apoi
încheiem cuvântul: Diavolul din îndrăcit
îl roagă pe Hristos să îi deie voie să se ducă in turma de porci. Și Iisus îi
îngăduie, iar porcii nesuferind răutatea dracului, s-au aruncat de pe țărm, în
mare. De ce în porci, am mai vorbit anul
trecut. Acum o să privim atent la
Hristos milostivul care își arată iubirea și mila chiar și
pentru demoni, în primul rând, și îi lasă să intre în turma de porci tocmai ca
să se înțeleagă ce chin răbdaseră ani de zile bieții oameni demonizați.
Fraților, există și azi oameni cărora oricâtă iubire și înțelegere le-ai arăta
tot nu se vor schimba. Oare faptul că Hristos și-a arătat mila și îngăduința
pentru demoni(ei înșiși creație luminată și bună a Dumnezeirii inițial, dar
decăzută și devenită întunecată), oare acest fapt, spuneam, i-a făcut pe ei, pe
demoni, mai buni? NU! Au rămas aceeași draci răi, puși pe distrugere. Întâlnim
adesea și acum astfel de oameni. Oameni cu o inimă îndrăcită. Diavolul urii și
al dorinței neînțelese de a face rău oricui, oricum, oriunde, dar rău să fie, s-a
încuibat în inima și în ființa lor. Dacă aveți în familie astfel de oameni,
dacă aveți în neam astfel de caractere malefice, singura soluție pe care o
aveți în relație cu ei este …oricât de greu v-ar veni… să-i iubiți, să le
purtați milă și să aveți răbdare. Îmi place adesea să o spun și o spun adesea,
medicamentul miraculos al tuturor problemelor noastre, și ale celu de lângă
noi, ale trupului și sufletului lui, este iubirea. Și dacă, iubindu-l,
tratamentul nu dă randament, mai avem o singură soluție extremă: SĂ MĂRIM
DOZA!!!! Aceasta ne învață astăzi Hristos. Dacă El, și față de un astfel de
demonizat a arătat milă, și a înfruntat furtuni pe mare pentru a ajunge la
demonizat, dacă El, Iisus Hristos, a arătat milă și îngăduință până și față de
necurații demoni, cum să nu arătăm noi milă și iubire față de fiul nostru care
a apucat-o pe cărări greșite, cum să nu arătămmilă și iubire și răbdare față de
fata noastră care și-a rătăcit gândurile și idealurile? Cum să nu arătăm iubire
față de soțul care s-a înecat într-un pahar cu alcool, sau i s-a înfășurat grumazul
în cearceaful vreuneia? Cum să nu arătăm măcar înțelegere față de un coleg de
muncă mai stresat o perioadă, din cine știe de ispite tulburătoare? E greu? Da! E greu să te porți așa. Dar este
frumos! și, mai ales, este Hristic!!! Este Dumnezeiește! Așa devenim oameni
frumoși. O spune Dan Puric:„ Omul frumos în ziua de azi e cel care urcă invers
pe scară, înfruntând nu numai turma care coboară, dar şi insultele ei!” Așa se
poartă Hristos cu noi, cu toată creația Lui. Ne iubește și aceasta ne este de
ajuns. Iubiți și va fi de ajuns. Ei vă vor ură!(cine sunt ei? Diavolii și
slujitorii lor. De ce să fiu ură, când pot să rămân iubire? Diavolii, răi
fiind, au omorât porcii și au întărâtat astfel pe locuitorii cetății Gadara
împotriva lui Hristos , și i-au făcut să-L roage să plece de la ei. El, iubire
fiind, în iubire trăind, și iubind libertatea omului creat de El, i-a ascultat.
Dar a lăsat în sat îndrăciții, și încet-încet, tocmai cei care fuseseră
îndrăciți, trăind și istorisind minunea, l-au propovăduit implicit pe Hristos,
și lumina lui Hristos intrat și aici, biruind întunericul urii semănat de
demonii-legiune.
Petru, după Învierea Domnului, află de la Iisus Hristos însuși
cu ce moarte va muri, când îi spune: „Amin, amin, zic ție: Când erai mai tânăr
te încingeai singur și umblai unde voiai; dar când vei îmbătrânii, vei întinde
mâinile tale și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești.” Apoi, spune
Scriptura că Petru, zărind pe Ioan Evanghelistul, din iubire pentru prietenul
său, l-a întrebat pe Iisus : „Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla?” Și aici
am vrut să ajung: Dumnezeu îl mustră pe Petru! Deși întrebarea venea din
prietenie, din afect, din iubire, totuși Hristos îl mustră pe Petru și-i
răspunde:„Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni Eu, ce ai tu? Tu
urmează mie! Auzi, frate creștine? Ce ai
tu cu felul în care Hristos se poartă cu celălalt? TU urmează-mi mie! Ce ai tu
că acela face și drege, că aceea zice și îndrugă? Tu urmează mie! Foarte des,
și tot mai des se difuzează știri cu preoți, clerici cu tot felul de năravuri,
după spusele presei. Trecând cu vederea că multe dintre ele sunt doar bombe
mediatice, pe nimeni nemainteresând adevărul, după ce scandalul este aruncat în
media, observăm un fenomen ciudat: parcă noi ne și bucurăm de știri de acest
gen, încercând să ne justificăm lipsa noastră de la spovedanie, de la sfânta
liturghie, de la marile taine ale Ortodoxiei, cramponându-ne de păcatele,
închipuite ori nu, ale preoților. Nu mai aveți preoți buni? NAȘTEȚI-I!!! Va-ți
gândit oare, în cele peste 18 milioane de prunci aruncați la canal prin
avorturi și alte măsuri contraceptive, din anii 90 până astăzi, câți ar fi fost
minunați doctori, excepționali politicieni, tehnicieni în varii domenii, preoți
și clerici devotați vocației, minunate mame capabile de iubire? O Românie
întreagă își strigă șângele din canalizări, din râuri, din Dunăre! Dar le-ați
răpit acest drept, motivându-vă și crima, și necredința, și lipsa de nădejde în
Dumnezeu, Dumnezeu care vă semănase viața în viață, suflet viu alături de
sufletul vostru viu, Însă, mai ales, ne-am justificat lipsa de iubire, cu nimicuri
scornite, că doar ce putem pune în fața unei pruncucideri??? Și acum mai avem
neobrăzarea, că tot vorbeam despre acest păcat, să judecăm pe alții, fie ei
clerici, fie ei mireni, că nu sunt, că nu dau, că fug de răspunderi?
Haidem dară de astăzi să punem
început bun și să ne hotărâm să nu mai facem astfel de păcate. De astăzi , când
se apropie ziua de prăznuire a sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir, să luptăm
cu patimile noastre, așa cum el, ostaș fiind, a luptat cu necredința lumii și a
mărturisit pe Hristos. Părintele arhimandrit
Arsenie Papacioc, ctitor al acestei mănăstiri și far călăuzitor al Dobrogei și
al Ortodoxiei românești, îndemna adesea: „verificați-vă minuțios trecutul, și
prețuiți-vă prezentul, că doar așa câștigați viitorul. Și orice clipă poate fi
un timp, orice suspin o rugăciune.
Am să închei cu niște versuri
ale unui părinte din mănăstirea noastră, a cărui mamă, primise acordul, din
motive medicale, pe vremea când avortul era oprit prin decret, să întrerupă
sarcina când era însărcinată cu el, existând riscul pierderi ambelor vieți, și
a fătului și a mamei. A refuzat , sub semnătură, avortul. Acum trăiesc fericiți, bucurându-se unul de altul.
Te-aș fi iubit cum n-am iubit
pe nimeni;
Al tău cald nume l-aș fi
rostit și-n vis.
Aș fi adulmecat miros de
nuferi;
M-aș fi scăldat în Dunăre și-n
Criș.
Și buza mea s-ar fi atins de
tine
Ca de-o icoană veche a lui
Hrist,
Când mâna mea, în mâna ta mi-ai ține
Și eu ți-aș mângâia obrazul
trist.
Ți-aș fi adus și frezii de la
scoală,
Ca un băiat ce te iubește
mult.
Și capul meu ar sta la tine-n
poală,
Și-aș adormi cuminte, ca un
prunc.
Ce bucurii ai mai avea,
iubito,
Când primii pași i-aș face-n
casa ta;
Iar eu cu-n zâmbet inima-ți
rănind-o,
Rai minunat ți-aș fi făcut
viața.
Aș fi dorit să-mi pot privi,
cândva,
Trufașul chip de-adolescent
febril
Clar oglindit în ochii ei de
stea,
Să-i cânt, de fericire, al
iubirii tril.
Mi-aș fi luat nevastă din alt
sat
Și mi-ar fi dat și ea copii
zglobii...
...Acestea toate vise mi-au
rămas
Că tu-ai ales ca mama să nu-mi
fi.
Cum mi-ai răpit tu dreptul meu
de-a fi?
Cu-a cui putere hotărăști să
mor?
Ai fi trăit și tu, prin mine
și-ai mei fii!
Să-ți văd privirea era al meu
prim dor.
Dar n-am putut ,măicuță, să-ți
văd fața,
Căci fiare reci m-au sfârtecat
rapid....
Și, fără apărare, voi mi-ați curmat viata...
Și vă făceți că n-auziți cum
strig!?
O, mama mea, eu te iubesc
aprins
Și te tot strigă sângele-ți
din șanț.
Tu ești MĂMICA PRUNCULUI
UCIS!!!
Dar mamă ești și în fața lui
Hrist!
O mamă fără lacrimi pe
obraz...
Știi ce mă doare-acum , când
viața-mi curge
Între pământul care nu m-a
vrut
Și cerul , care n-are ploi a
plânge
Sângele tău,ce mi-ai dat
cu-mprumut?
Îți plâng de milă , și de
dor,și jale...
Și plânsul meu se-nneacă în
cuvânt:
Când ai să mori, --ți-as pune
o-ntrebare
(Și să mă ierți de-așa
neobrăzare)--
Cine, atunci, la căpătâi, o,
Doamne!
Cine, măi mamă, te-o plânge la
mormânt???
...Când eu, din vina ta, voi
fi ...pământ!!!
Atunci abia, mămica mea
iubită,
Prin lutul ce-am ajuns, mă voi
lipi
De pieptul cel râvnit când,
din burtică,
Tu mai gonit ca pe un
nepoftit.
...Eeh, nu te întrista!Bine
nu-ți face.
Prea sincer te iubesc ...chiar
și postum.
Și nu-mi poți tu greși atât de
tare,
Cât eu voi mai putea ierta
de-acum.
Atâta rugă am, frumoasă mamă:
Alți frățiori aici să nu-mi
aduci,
Ci bucură-i cu inima ta
caldă!!
Destul îndur eu lipsă și
ocară,
Destul mi-e trupul Golgotă
urcată,
Și sufletul, piron îmi e, pe
Cruci.
Îți spun "la revedere
!" mamă scumpă;
Că sigur ne-ntâlnim pe căi
pribege,
Și iartă-mă! că poate-ți sunt
o umbră,
Pe-obraz un rid, un pic argint
în plete...
UN MĂRȚIȘOR COPILUL TĂU NU-ȚI
DETE!!!
COPIL UCIS ATENT.... ȘI
PE-NDELETE.
Comentarii