FRATELUI

Din stâncă și din Duneri ne-a plăsmuit Divinul

Și ne-a făcut ca ele,și tari și-nlăcrimați,

Și ne-a făcut semeți ca cerbul, carpatinul,

Și-n versuri ne-a legat, și-n rime, ca doi frați.

Ne-a scos din două mame cu nume ca de flori

În suferință multă ne-a botezat, Preabunul,

Și ne-a ascuns în inimi cutie cu comori

Și prin păduri foiase ne-am croit singuri drumul.

Cât Mureșul de mare ți-e lacrima în strofe,

Cât Dunărea de-adâncă mi-e vorba despre Hrist;

Cărările vieții nu ne mai sunt amorfe,

Doar zâmbetul pe față ne e sculptat cam trist.

În sânge ne-a pus roșul petalelor de mac

Iar pielea-a zugrăvit-o-n culori de toamnă blândă;

Și-un neastâmpăr molcon de înger și de drac,

Să fim mai altfel decât a lumii gloată hâdă.

Și, istoviți, în toamna cu struguri și cu nuci,

Ne-om duce să bem mustul divinelor meleaguri;

Eu, obosit de cale, am să te rog, de poți,

Să vii să-mi pui o frunză sub crucea dintre dealuri,

Și să m-ascunzi în pieptu-ți, ca-n pântec,…adineauri….

6 octombrie 2015.

Pentru frațiorul meu, Liviu Simihăian, de ziua lui, 8 octombrie.