ÎNCET-ÎNCET

Încet, încet mi-ați devenit părinți

Cu-n scâncet de virgină-n pat de june

Și-n nouă luni mi-ați pregătit o lume

Și m-ați primit în ea ca pe un prinț.

V-ați bucurat de mine ca de-o mană,

Ca de-o fântână rece-n Bărăgan;

Și mi-am hrănit nădejdile, în van,

C- prunc am să rămân, ca un divan

În casa bătrânească de la țară.

Când mi-apăreau mustățile și vocea

Îmi devenea baritonală-bas,

Voi numărați noi riduri pe obraz

Și spre mormânt mai încropeați un pas,

Și vă-mpleteați printre suspine crucea.

Apoi, de pe la douăzeci de ani,

Mult prea orbit de-al erosului fum,

N-am observat cum se făcea c-acum,

Vă văd încărunțiți, bătrâni, bolnavi….

Părinți ai mei, cu inima de aur,

Și cu priviri de sfinți pe eșafod,

Al vostru trup durerile îl rod,

Dar grijă vă e tot de-al vostru plod,

Să-i fie viața numai nectar și laur.

Vor trece toate-aceste clipe grele,

Și vă veți așeza-n mormânt sfios,

Eu, tot mai singur și mai fără rost,

Mă voi hrăni cu clipele ce-au fost,

Și mi-oi zidi mausoleu din ele…

Scrisă pe 19 octombrie 2015, orele 4 dimineața

Pe Ferryboat-ul de la Chiciu, Călărași