PE MINE M-A NĂSCUT PĂMÂNTUL







Pe mine m-a născut pământul.
Eram un lujer de salcâm.
Culoarea-n ochi mi-e ca și lutul
Iar osul meu mi-e praf pe drum.

Pe mine m-a născut văzduhul
Ca pe-o suflare în Brumar;
Sunt aspru-n vorbă, iute-n gânduri;
Semințe de pelin presar.

Din Duneri limpezi am ieșit,
Și-n lacrimă eram, pubert,
Sudoare-n erosul febril
Și gheață-n bătrâneți, inert.

Din luna plină m-am născut;
Sunt umbra ei, mister divin,
Sunt cântecul de buhă-acut,
Între un zâmbet și-un suspin.

Născut de-o noapte-n Bărăgan,
În ierni albastre, ca și marea,
Sunt urletul de lup bălan,
Sunt fum când stingeți lumânarea.

Sunt frate bun cu-n înger blând,
Și văr mai depărtat cu-n drac;
Sunt flori-de-mină, în adânc,
Și nufăr sunt, plutind pe lac,
Dar fum și tin-am să mă fac.

Și-n toate-acestea-mi zice...DAC!

10 februarie 2014
Dervent







Comentarii

Postări populare