LĂSAȚI-MĂ SĂ PLÂNG

Lăsați-mă să plâng.
Lăsați-mă să plâng suferințele lor,
Ale prietenilor;
Să plâng pizma celor ce nu mă suportă,
Să plâng prostia , care mă revoltă,
Să plâng visul de-o clipă
Că pot să ridic înspre cer o aripă.
Să plâng plânsul mamelor fără prunci,
Ale surioarelor înstrăinate-n orizonturi lungi.
Lasă-mă și tu mamă să plâng nemângâiat!
Iar tu , tată, lasă-mă să plâng revoltat.
Frate al meu, adu-mi umărul tău , pe el să-mi pun
Lacrima pentru țară, pentru pământul străbun.
Și când plânsul meu leșinat s-o sfârși
S-aduceți o Cruce, pe ea să mă sui.
Poate, de-acolo, și Hristos o privi
Spre ochii mei stinși și spre tâmpla mea grea
Și-O plânge cu mine... și cu Dunărea mea!