VINDECAREA SLĂBĂNOGULUI. Dumnica aVIa după Rusalii
„și Iisus , văzând credința lor i-a zis paraliticului,
Iertate îți sunt păcatele tale”
Frați creștini ortodocși,
Duminica aceasta Sfânta Biserică v-a adus în auz o
vindecare săvârșită de Iisus Hristos, în Capernaum,
cetate în care se și stabilise, cu
ucenicii Lui. Tocmai se întorsese de pe malul celălat al mării Tiberiadei, unde
vindecase pe un îndrăcit care locuia prin morminte. Cetățenii Gadarei, îl
goniseră de pe meleagurile lor, pentru că pierduseră o turmă mare de porci ,
turmă care se aruncă în mare, nesuferind faptul că dracii scoși din bietul om
intraseră în ei. Trece așadar marea
înapoi și , după cum spune sf apostol Luca, se retrage singur in pustietate și
se roagă. Vine a doua zi în cetatea Sa, vindecă un lepros , și apoi este
înconjurat de mulțime de oameni care veneau să-I asculte învățătura , să mai
vadă vindecări minunate făcute de El. Mântuitorul ședea într-o casă. Lângă el erau adunați mulți farisei și
învățători ai legii vechi, veniți, ca de obicei să-I urmărească orice gest,
orice cuvânt, ca să îl poată da morții, nesuferind desele Lui mustrări la
adresa purtării lor false și pline de mândrie.
Iată dar, că în mulțime încearcă să-și facă loc patru
bărbați care cărau o năsălie pe care zăcea de mult timp un paralitic. Pentru că
lumea se înghesuia curioasă , nu au putut trece spre Iisus Hristos. Și atunci
ce-au făcut? Au urcat patul cu bolnavul pe acoperișul casei, au desfăcut
acoperișul și cu ajutorul unor frânghii l-au lăsat jos, în fața lui Iisus! Atunci, spune Scripura că Hristos, văzând
credința celor patru bărbați, i-a zis Slăbănogului: „Iertate-ți sunt păcatele!”
Văzând credința lor. De ce ne spune și sfântul
evanghelist Matei, cel citit astăzi , și sf Ev. Luca acest lucru, și anume că
”văzând credința lor”? Frați creștini, unde văzuse credința Mântuitorul? Poate
în inimă, îmi ve-ți răspunde, și s-ar putea să aveți dreptate. Dar atunci de ce
sf. Ev. Luca, descrie cu atâtea amănunte toată strădania celor patru de a
ajunge la Hristos.
Înfruntă distanțe, înfruntă soarele și praful și greul călătoriei ,înfruntă
poate și lipsa de credință a paraliticului, care increase multe tratamente
pentru a se vindeca și acum nu mai credea nici în puterea miraculoasă a lui
iisus Hristos; înfruntă, iată mulțimile care nu îi lăsau să treacă să ajungă la Hristos. Vă dați seama? Lumea!
Lumea aceasta care vedea bine că cei patru bărbați, rude sau prieteni ,
probabil, sau doar vecini ai celui paralitic, duceau cu ei un suferind. Și
lumea rămâne nepăsătoare. Ba chiar mai mult, stă în calea vindecării lui. Așa a
fost dintotdeauna! Așa este și acum. Lumea cu ale ei apucături, vorbe,
batjocuri , hule împotriva preoților, a sfintei Biserici, a Bibliei și a lui
Dumnezeu însuși , stă piedică omului paralizat sufletește și nu îl lasă să
ajungă la Hristos. Vrei,
te mustră conștiința omule, și sufletul te-ndeamnă să mergi și tu la Biserică, să cauți un
preot să te asculte și să te povățuiască ce să faci, că-ți simți sufletul greu.
Dacă apuci să spui intenția aceasta cuiva, sigur ești privit suspect. Și dacă nu, și totuși ajungi la Biserică, și te rogi, și
primești sfat să ți un post să te rogi, să botezi un copil pentru avortul făcut,
și află , cine știe cum lumea, atunci iar începe: veziți de treabă dragă,
postul ține prostul, sau ești tânăr, tre să mănânci, sau ete, și tu, până acum
ai tot fost cu viața destrăbălată și acum te-a găsit postul și spovedania, E,
ce să spun, și până la urmă ce atâta post, biserică și rugăciune, și preot?
Ce-mi trebuie? Eu am relația mea cu Dumnezeu, una specială. Degeaba e ea
specială, frați creștini , dacă nu este și cea corectă! Și pentru că tot vorbim
despre credință, haideți să lăsăm lumea și-ale ei șiretlicuri de a se pune
stavilă între paralizia noastră sufletească și Salvarea noastră, Hristos
Dumnezeu, și să ne întoarcem la episodul de astăzi. Vă întrebam de unde văzuse
Hristos credința celor patru bărbați. Păi tocmai din faptele lor enumerate până
acum, și din cele ce urmează să vi le amintesc. După ce au văzut că nu pot
trece de mulțime, ce au făcut cei patru ? au renunțat? Nu! Nicidecum. S-au
sfătuit între ei, și au găsit rezolvare situației. Au urcat pe acoperiș și pe
acolo au reușit să coboare, printr-o spărtură, pe paralitic. Ei frați creștini,
de aici a cunoscut Iisus Hristos credința lor: de la faptele lor. Vedeți că
Iisus Hristos nu îi zice direct: te-ai vindecat, mergi în pace. Nu. Îi spune
mai întâi pricina suferinței lui. Iertate îți sunt păcatele. Pentru că știm că nu toate bolile vin peste
oameni din cauza păcatelor, Dar paraliticul de azi pentru aceasta suferea. Cuviosul Paisie Aghiritul (trecut la domnul
în 1994) , întrebat fiind de un tânăr
care nu mai credea că există Dumnezeu când vedea atâția oameni buni suferind,
spune : „ Chiar dacă i-ar arde Dumnezeu pe toți cei buni, nu trebuie să
gândești ceva rău despre El, ci să cugeși că El din dragoste face tot ceea ce
face.Ca El să îngăduie să se întâmple
ceva ce în ochii noștri e rău, înseamnă că un lucru și mai bun va ieși din
asta”.
Iată dar, revenind, că pentru credința lor, vie și lucrătoare, o
credință împletită cu fapte, Dumnezeu iartă păcatele altui om, care , poate,
nici nu credea că se poate vindeca, pentru că Scriptura zice că l-au adus, nu
că a cerut să fie adus.
Așa trebuie să fie și credința noastră , frați
creștini. Vie, aprinsă, mărturisită nu doar de buzele noastre, ci și de faptele
noastre. Nu se poate să spunem că suntem creștini și să continuăm să ne bălăcim
în păcate. Și nu vorbesc aici de păcatele pe care nu le facem noi frecvent.
Vorbesc de clevetiri, de bârfe, de fumat, de beții, de minciuni, de drăcuit
copii și înjurături, de nerespectat părinții și de judecarea lor. Hristos Iisus
, Dumnezeul tuturor făpturilor, la Judecata-de-Apoi, citiți la
Sf. Ev. Matei, nu ne întreabă dacă am
crezut în inima noastră. Ci pricipiul de judecare finală este acela al
prezenței sau absenței faptelor milei , ale iubirii și credinței creștine. Să fim foarte atenți și să nu ne
mințim conștiințele, să nu ne amăgim singuri: că zice către cei de-a stânga:
Duceți-vă de la Mine,
blestemaților, în focul cel veșnic gătit diavolului și îngerilor lui, căci
flămând am fost și nu mi-ați dat să
mănânc; însetat am fost și nu mi-ați dat să beau; Străin am fost și nu m-ați
primit;gol și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță și nu M-ați cercetat. Și
atunci oare ce fel de răspuns vom da noi? Pentru că și aici este o capcană
întinsă de cel rău. Unii, plecând de la acest text din capitolul 25 al
Evangheliei de la Matei,
spun că pot să trăiască oricum, numai să aibă milă. Dar esența acestui cuvânt,
în contextul Scripturii este că nu e de ajuns să te pui în ordine tu, pe tine,
sufletește vorbind, ci trebuie să ajuți și pe alții să se pună în rânduială în
viața sufletească. Întelegeți? așa cum nu poți da de mâncare unui flămând, dacă
și tu ești mort de foame, așa cum nu poți îmbrăca pe cel gol, dacă nici tu nu
ai o haină pe tine, așa cum paralitic fiind , nu poți să ajuți un șchiop, tot
așa și cu faptele milei sufletești. Nu poți mângâia și sfătui un suflet dacă tu
însuți bolești cumplit de boli vechi și cangrenate. Și ca să fi sănătos, unde
oare te poți vindeca dacă nu alergând, și silindu-te să ajungi la Hristos, la Maica Domnului și la toți
sfinții, aici, în Sfânta Biserică.
Frați creștini, o altfel de tâlcuire, mai generală , a
acestei pericope evanghelice de azi ar putea fi și aceasta: Paraliticul suntem
noi, lumea paralizată și neputincioasă de a merge măcar și șchiopătând pe calea
cea dreaptă a credinței creștine ortodoxe, a Legii Iubirii, aduse de Iisus
Hristos pe pământ. Cei patru bărbați sunt cei patru evangheliști , Matei ,
Marcu , Luca și Ioan, cei care ne-au lăsat mărturiile viețuirii pământești a
Dumnezeului Nostru Iisus Hristos, ne-au lăsat sfaturi în epistole cum să trăim până la venirea Lui, și ne-au lăsat profeții
despre apropiata venire a lui Iisus Hristos, pe norii cerului. Pentru că ce altceva decât credința lor puternică,
și iubirea lor jertfelnică , pe care-au învățat-o de la Însuși Dumnezeu, i-a
făcut să biruie mulțimile , gloata lumii preocupată doar cu micile ei
curiozități, nu și cu aprofundarea religiei creștine. Ei au biruit lumea păgână
de atunci, au dărâmat temple
idolești nu doar de pe
pământ, dar și din inimile oamenilor. Fără arme , fără oameni sus puși, fără școli
înalte, și fără averi pământești, doisprezece
bărbați din Galileea au schimbat cursul Istoriei. Au adus omenirii legea
iubirii, și ce poate oare sta împotriva iubirii? Dar ca să ne ducă la Iisus Hristos, frați creștini,
ne-a ridicat pe noi, pe paraliticii de atunci și pe cei de azi, pe pat, și apoi
ne-a suit pe verticală, spărgând acoperișul!!! Patul pe care apoi și Hristos I l-a
dat paraliticului să îl ia și să meargă la casa lui, este sf Cruce, crucea
suferințelor și a nevoințelor noastre. Pentru că , acum, sănătoși fiind, avem
datoria--- și ar trebui să avem și bucuria--- de a ne purta fiecare crucea
noastră, asemănându-ne și noi cu Hristos, Cel ce s-a făcut asemenea nouă pt a
ne mântui. Au spart Apostolii acoperișul, și așa se putea vedea cerul! Așa l-am
putut cunoaște pe Dumnezeu cel adevărat, Lumină din Lumină, Cel ce Este Și
Calea, și Adevărul și Viața noastră. Am mai spus noi aici , și mă văd nevoit să
repet. Nimeni afară de Hristos nu a grăit aceste cuvinte. Nici Mohamed, nici
Buda, nici vreun filosof grec sau hindus, nici zeitățile Olimpului nu au spus
cea ce a spus Hristos despre sine Însuși : EU SUNT LUMINA LUMII!!!! De aceea
frați creștini, se cuvine și este necesar și firesc, să trăim ca fii ai
luminii, să facem lumină în inima noastră, să aruncăm dușmăniile, invidiile,
frica de orice fel și orice viitor. Vie ce-o veni peste omenire. Eu sunt cu
Hristos în inimă, și vreau să rămân cu El. Și ce mă va despărți pe mine de
Dumnezeul meu? Noi să avem credința dreaptă, să o studiem acasă, și dacă nu
întelegeți anumite lucruri aveți preoții , duhovnicii, puneți-i să vă
deslușească tainele care se pot desluși. Învățați-vă să fiți milostivi într-o
lume care e tot mai indiferentă la problemele celor din jur. Și cea mai mare
milă pe care o putem avea, și cea mai frumoasă faptă , cunună a milei și
iubirii, este să vorbiți în jurul vostru despre Dumnezeul Milei, al Iubirii ,
al Dreptății. Aduceți suflete la biserică, pe copii voștri, pe părinții voștri,
rugați-vă lui Dumnezeu pentru sufletele rătăcite pe căi întunecoase, că iată,
Dumnezeu, Iisus Hristos , văzând credința voastră, va zice și lor :„Iertate vă
sunt păcatele.”
Și închei, pentru că tot am pomenit de lume și
piedicile ei, cu un cuvânt al părintelui nostru Arsenie Papacioc, duhovnicul de
la mănăstirea Techirghiol, care s-a identificat zeci de ani cu Dobrogea, și
zeci de ani cu mănăstirea Dervent, cu obștea pe care a iubit-o și care îl
iubește.Sfinția sa spune că: „ mai mult ne-a dat Hristos decât ne-a
pierdut Adam. Ne-a dat puterea de a
birui dracii, de a ne birui pe noi cu orice chip și de a ne încadra în ceea ce
de fapt El însuși a spus:„Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” Sigur, lumea
înseamnă și lumea din tine, tu care ești o lume mică în care se oglindește o
lume întreagă, o lume mare.” Haideți dară, să schimbăm lumea schimbând lumea
din noi! Amin.
Comentarii