BALADA OMULUI CĂRUNT

Doamne, mulțumescu-Ți Ție
Pentru tot ce Mi-ai dat mie!

Alergatu-n Bărăgan
Prin al grâului copt lan,
Strălucirea Dunării,
Tremuratul plopului,
Plânsul salciei în mal,
Umbra-n vară, de stejar,
Privirea de prunc zglobiu…
Ce-aș da tânăr să mai fiu…

Leagănul copilăriei
Și cântecul ciocârliei,
Iarba verde pe tăpșane
Și zăpada pe ogoare,
Liniștea câmpiilor,
Broscăitul bălților,
Alintul părinților,
Pieptul cald, amicilor.

Sărutul iubirilor,
Patul amintirilor,
Plăcerile-mi vinovate,
Amurguri viu colorate.
Vina tinereților
Fecioria feților,
Ulița de la Rovine
Fapte-n care mi-e rușine
Să-mi aduc acum aminte
Că le-am săvârșit, Părinte.

Și-Ți mai mulțumesc, în fine,
Că sunt plămădit de Tine,
Ceartă-mă când Te rănesc,
Dar dă-mi zile să trăiesc
Să ajung la mar,nea gropii,
Când m-or prohodii toți popii,
Cu nădejdea-n Raiul sfânt,
Cu flori de salcâm în vânt.

Cucul cântă-mi lângă cruce,
Singur cuc când mă voi duce.
Pe drumul cu vămi și draci,
Fii-mi Tu protector dibaci.

Și, în lumea fără umbre,
Să-Ți scriu strofele postume,
Trilogia mea albastră
Despre cei lăsați acasă,
Să nu-i uiți și să-i veghezi
Că-i las singuri, precum vezi,
Ca mieii făr de păstor,
Cu lupi lacomi în decor.

Și vreau Dunărea să-mi umble
Pe la cap, pe la picioare,
Să mă ia de subțioare,
Duhu-mi apele să-mi poarte,
Pe meleaguri făr-de moarte.
Fără plâns, fără suspine,
Fie-mi veșnicia-n Tine!

11 mai 2015
Mănăstirea Dervent