ORBUL DIN NAȘTERE

În aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde sunteți și El mi-a deschis ochii!

Frați creștini ortodocși,

Au așezat Sfinții Părinți să se citească această pericopă evanghelică astăzi, nu întâmplător. Este ultima Duminică din cadrul marelui praznic al Învierii și este așezată după „Duminica samarinencei”, când atunci și acolo, la fântâna lui Iacov, unde Hristos stătea de vorbă cu o femeie cu moravuri ușoare, făcând din ea apoi apostol al Împărăției, îl descoperim pe Hristos ”Apa-ceaVie”, iar aici și acum lângă orbul din naștere descoperim pe Hristos „Lumina Lumii”, așa cum adesea dealtfel s-a mărturisit a fi și singur. Pentru că ce oare simbolizează vindecarea orbului din naștere, pe care-ați auzit-o citită astăzi, dacă nu tocmai vindecarea orbirii sufletești a întregii omeniri, omenire care se închina patimilor, pentru fiecare patimă și stihie a naturii, având un zeu.

Însă îngăduiți-mi să aduc aminte firul evenimentelor relatate de sfânta Scriptură astăzi: vedem că Iisus trecea pe cale și vede pe un orb din naștere șezând pe margine de drum și cerșind. Fără să-l roage tânărul, căci tânăr era orbul, Hristos se duce la el, scuipă în țărână, face astfel tină, și unge cu aceasta ochii orbului, apoi îi zice să se ducă să se spele în apa Siloamului, iar Siloam pe evreiește înseamnă trimis. Oare nu mai vindecase Hristos orbi? Ba da , chiar în repetate rânduri, și atunci a făcut aceasta numai cu cuvântul. De ce oare acum s-a ostenit să facă tină și îl mai trimite pe bietul orb și până la Siloam, care era afară de cetate? A făcut tină din pământ frați creștini ca să ne amintească nouă că din pământ suntem zidiți. i-a zidit Iisus ochii orbului din țărână, și nu i-a deschis imediat ca să adeverească faptul că fără să ne spălăm în apa Siloamului spiritual, adică a botezului cu apă și cu Duh Sfânt, nu vom putea să îl vedem pe Hristos! Este prima condiție obligatorie și absolut necesară, dacă vrem să-l vedem și să trăim în Hristos, în biserica lui mântuitoare, în Ortodoxie. Și l-a mai trimis și pentru ca mergând pe calea către Siloam, să-l vadă mulți cu tina pe ochi, orb, și să creadă că el este cel tămăduit.  

Iată dar că tânărul se duce, și se spală și vede și vine acasă „râzând”, veselindu-se și strigând bucuria lui, că acum vede. Apoi , pentru că minunea aceasta s-a săvârșit  sâmbăta, când evreii nu aveau voie să facă nimic decât un număr de pași , și aceștia numai spre sinagogă , fariseii și cărturarii, mai marii poporului evreu, încep o adevărată anchetă securistă, întrebând mai întâi pe tânăr, apoi pe vecinii lui, apoi pe martorii minunii, apoi pe părinții lui, dacă într-adevăr a fost orb, și cum vede el acum, și cum și de ce l-a vindecat Hristos sâmbăta?  Ca să scurtăm cuvântul vă invit să citiți acasă ancheta aceasta amănunțită, și cum tânărul ce fusese orb e amenințat că e dat afară din biserică, din sinagogă și din comunitatea evreiască, împreună cu părinții lui. Vă spun doar că rezultatul anchetei a fost că Hristos trebuie să moară, pentru că în repetate rânduri vindecase sâmbăta , în templu sau pe ulițele cetății, boli și suferințe care aduceau năcaz si suferință oamenilor.

Cei care ați fost de la începutul Sfintei Liturghii aici, în Biserica lui Dumnezeu, ați auzit relatarea Evangheliei citită la momentul ei din slujbă, dar și cei care citiți acasă din biblie, să luați  seama la fiecare cuvânt. Că nu întâmplător este așezat acolo. Iată, v-am spus despre Scăldătoarea Siloam, despre botez, despre tină si plăsmuirea omului din țărână. Apoi zice sfânta scriptură că tânărul vindecat vine de la Siloam râzând, fiind vesel , cu o veselie zgomotoasă, și parcă îi și înțelegem purtarea. Dar iată că cel vindecat se bucură, însă fariseii, capii religiei iudaice se umplu de invidie, își îmbibă inima în ură și mânie și urlă la tânăr certându-l că s-a vindecat sâmbăta.

Frați creștini, bărbăția și curajul acestui tânăr, în fața acestor prigonitori, care reiese din discuția relatată în Scripturi, ar trebui să caracterizeze tot tineretul, și mai ales tineretul creștin de astăzi, din aceste timpuri în care Europa cu-ale ei moravuri a devenit pseudocreștină!

Dacă în copilărie părinții au sădit în sufletele voastre valorile creștine, la tinerețe ele trebuiesc răsădite, repicate, cum se zice în popor, să fie astfel ajutate să crească, să înflorească, trebuie udate cu apa cea vie care este Cuvântul lui Hristos, trebuie mângâiate cu razele Soarelui Dreptății, Hristos Dumnezeu care este Lumina Lumii, ca să înflorească. Tinerețea este vârsta înfloririi noastre spirituale și trupești, a definirii noastre ca oameni, acum ni se definitivează caracterele și ni se determină aproape definitiv comportamentele noastre vis-a-vis de ființa noastră, de semenii din jur, de natură și de Dumnezeu. Tinerețea frumos trăită crează maturii de mâine, care după ce trece floare vieții, trebuie să deie rod să facă rod în fapte bune și realizări cu Hristos, și în Hristos,pentru ca, la bătrânețe, când trupul nu-i va mai ajuta, să se bucure de ceea ce au agonisit în hambarele sufletului, faptele credinței, rugăciunile la biserică, milosteniile, posturile și mătăniile făcute cu dreaptă socoteală.

Ia închipuiți-vă voi , cei maturi de-acum,  cum ar fi fost viața voastră acum dacă vârsta tinereții voastre nu ar fi fost caracterizată de neînfricarea aceasta, vecină uneori cu nebunia, dar o nebunie frumoasă a vârstei. Curajul de a vă fi căsătorit, de a vă angaja într-o familie, de a părăsi căminul cald și de a începe o viață altfel despre ale cărei probleme încă nu știați, dar pe care a trebuit să le învingeți.

Așadar, tinerețea este și trebuie să rămână vârsta la care  omul părăsește cuibul cald al părinților și își începe zborul sufletesc, spiritual și moral, lupta cu vicisitudinile vieții. Uneori tânărul biruie, alteori naufragiază pe marea vieții, furtunoasă adesea, dar niciodată nu are dreptul să se lase înfrânt, să nu ajungă la capul bunei nădejdi de biruință.

Tinerețea este și trebuie să rămână vârsta marilor energii creatoare! Depinde de noi ce creăm: familie, casă, carieră, un om cumsecade sau un monstru de care până și noi ne înfricoșăm! Cine nu zidește frumosul la tinerețe nu va avea în ce să-și odihnească sufletul la bătrânețe, iar veșnicia îi va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Plângerea și scrâșnirea dinților de ciudă că a avut o tinerețe și și-a risipit-o în plăceri vinovate, în multe clipe de dolce-fa-niente, în ceea ce prea adesea trăiesc unii astăzi, lacebunita aceasta cronică!

Tinerețea este și trebuie să rămână vârsta marilor iubiri. Spune foarte frumos părintele Arsenia Papacioc, fie-i pomenirea veșnic fericită: În iubire nu există nimic rațional. Iubirea nu are nici început nici sfârșit. Există odată cu Dzeu, pentru ca Dzeu este iubire!

Weber, un scriitor german, spunea pe la anul 1800 că: „TINEREȚEA E TIMPUL ZBUCIUMĂRILOR! MAREA, MAREA , STRIGĂ TÂNĂRUL MARINAR ÎNCÂNTAT. Pe când marinarul încercat strigă ȚĂRMUL! ȚĂRMUL!

Dar mai presus de toate, frați creștini ortodocși români, tinerețea este și trebuie să rămână vârsta mărturisirii. Vedem că în Evanghelia de astăzi șefii bisericii s-au dus la părinți și cu ură și amenințări îi întrebau: Acesta este fiul vostru despre care ziceți că s-a născut orb?” Iar părinții lui, de frică să nu fie excomunicați au răspuns ocolind subiectul: „într-adevăr s-a născut orb, dar cum vede el acum , nu știm! Este mare și poate să răspundă singur, întrebați-l pe el.” Și tânărul aproape că-și râde de ei, e curajos și îi ia și în derâdere cumva, văzându-le frământarea și dorința acerbă de a îl învinui pe Iisus pentru vindecarea lui în zi de sabat. El mărtirsește pe Hristos, și e dat afară din sinagogă, din comunitate, devine un proscris.

Nu pot să nu amintesc aici despre tineretul României care-a suferit în temnițele comuniste de la Pitești , Aiud, Gherla, Jilava, prin ocne, prin Balta Brăilei, prin Delta Dunării, prin deportările în câmpiile aride și deșertificate ale Bărăganului,prin lagăre de muncă silnică, pe la Poarta Albă, la canalul Dunăre- Marea Neagră. Treceți spre mare, în concediile voastre, și drumul trece peste canalul acesta unde Dunărea albastră este roșie de la sângele tinerilor studenți, preoți, intelectuali de clasă, profesori, doctori, țărani care-au refuzat ciuma roșie bolșevică. Aceștia, înfometați , bătuți , batjocoriți, dar niciodată înfrânți, și-au lăsat oasele să le spele Dunărea după ce sângele lor a curs odată cu ea spre mare iar sufletele lor s-au dus spre veșnicul și iubitul lor Dumnezeu.  Acest tineret care nu a vrut să se lepede de credință creștină ortodoxă, strămoșeasca noastră ortodoxie românească, a umplut pământul țării cu sânge de martiri. Da, dar aceasta nu e doar o cinste a neamului nostru ci este mai ales, și cu atât mai mult o obligație de a păstra ceea ce ei ne-au lăsat moștenire!!! Dacă suntem și am rămas români, dacă încă mai avem Ardealul în trupul țării, dacă Harghita și Covasna încă mai sunt ale neamului, atunci aceasta se datorează faptului că acolo încă mai trăiesc români ortodocși, demni de numele de creștini, care-și apără și mărturisesc Ortodoxia! Dacă încă mai avem un neam și-o țară, ruptă și sfârtecată de viclenii noștri vecini, cu ajutorul trădătorilor dinăuntru, se datorează totuși mai ales faptului că suntem creștini ortodocși!!! Neamul acesta este mai mult decât enigmatic, pentru că nu suntem doar o insulă de latinitate între atâtea popoare slave și cu huni în coastă, dar suntem și singura țară latină care este și creștin-ortodoxă, de rit bizantin! Și să nu uităm frați creștini, să nu uităm și să învățăm măcar acum , într-al unsprezecelea ceas, că de câte ori hoardele barbare ne-au cotropit pământurile, au vrut mai întâi să ne zdruncine credința ortodoxă. Turcii ne-au vrut musulmani, dar le-am dat sângele martirilor Brâncoveni! Am pierdut copii și averi dar nu ne-am înstrăinat Ortodoxia! Habzburgii, luând Ardealul, ne-au vrut catolici, și au încercat să ne unească cu Roma, să pupăm papucul Papei: le-a dat țara și neamul sânge de martiri și lor, mărturisitori ai ortodoxiei noastre frumoase și tihnite, ca o dimineață de mai, înmiresmată. Ne e mai dragă Ortodoxia noastră cu bisericuțe de lemn, din nuiele decât creștinismul lor cu catedrale care parcă îl țin pe Dumnezeu în cer, suuus de tot, ca să nu mai vină să vadă mârșăviile din interiorul unei instituții desacraliate, fără sfinte taine. Au venit apoi bolșevicii care ne-au vrut atei, au dărâmat biserici, au închis preoți, și creștini de rând, au închis centre teologice istorice și de tradiție, dar biserica din inima românului nu au putut să o dărâme. Colindul de Crăciun, ouăle de Paști și fericirea copiilor duși atunci de bunici mai ales, la biserici, în noaptea de Inviere, strigarea aceea a preotului în întunericul nopții „Veniți de luați lumină!” înrâurea în sufletele noastre o floare care învia, trezea scânteia Ortodoxiei sădită de Dumnezeu în sufletul neamului acesta românesc. Trăiam ca în catacombe, pe întuneric și în frig, dar eram plini de credința că Hristos va birui fiara roșie cu stea în cinci colțuri în frunte. Le-am dat și ăstora sânge de martiri tineri și frumoși, care în decembrie 89 strigau pe străzile Bucureștilor intr-un glas ca un dangăt de clopot: „EXISTĂ DUMNEZEU!” și-n numele lui Dumnezeu și-au dat viața și au udat asfaltul cu sânge.

Astfel de tineret a dat și va da neamul acesta. Iar acum când hoardele globalizării , ale societății consumiste, ale spiritului de turmă vin și încearcă iar să ne facă doar o masă de-alde haplea, o piață de desfacere de mărfuri cancerigene, un laborator de cobai umani pe care încearcă vaccinuri, nitriți și nitrați, substanțe și produse modificate genetic care aduc boli vegetative în organism, dar mai ales ajungem cobaii experimentelor lor sociale, ale acceptării anormalului ca normal, și al amarului ca dulce, în astfel de momente în care nu e zi să nu fie împroșcată Biserica Ortodoxă, credința ortodoxă națională, depinde de tinerețea sufletelor noastre dacă ne ridicăm la nivelul tinerilor martiri ai neamului care ne privesc acum din cer și  care ne-au lăsat moștenire o țară, o credință, un popor, o limbă și o tradiție bimilenară.

Și dacă tineretul român arată astăzi ca un lup hăituit și flămând după adevăr, este din vina noastră , a tuturor celor care ne-am lăsat mințiți nu doar în anii comunismului, ci și în cei 25 de ani de neocomunism, la fel de vinovat și trădător de neam și țară. Suntem vinovați toți, părinți, pedagogi, preoții care-au dat mâna cu fiara politrucă pentru-n ban în plus, sau pentru încă o cruce la gât, la gât, dar azvârlind crucea consuferinței cu neamul, de pe  umeri!! în loc să spună oamenilor adevărul despre intențiile lor mârșave .Noi toți, timp de mai bine de douăzeci de ani, am uitat să ne adresăm tineretului, ca unuia care devine viitorul țării!!! Și așa s-au desrădăcinat mulți și umblă pe la secte, nu mai au rădăcinile în ortodoxie , nu se mai adapă cu Apa vie, Hristos, nici nu mai umblă în Lumina Lumii, Soarele Dreptății, Iisus Dumnezeu, nu i-a mai învățat nimeni să-și facă o cruce la masă, la culcare, când încep munca, să vină Dumninica la Sfânta Liturghie! Nu i-a învățat nimeni să ducă o viață cumpătată, curată; umblă beți diminețile, drogați, murdari sufletește și speriați de un viitor care parcă nu le oferă nimic. Mass-media le-a oferit drept valori banul, dezmățul deșănțat, compromisul și minciuna, câștigul rapid și pe orice căi, Am format astăzi noi, cei ce ieri am fost tineri, generații întregi de „bingomani”, de alde Oreste care bramburizează religiile și le face terci, de-alde huidulică și găinușă care miștocăresc pe seama a orice, chiar și pe seama mamelor, a bunicilor noștrii care încă mai calcă pe la slujbe, ducându-și cu Dumnezeu bătrânețile pensionate, cu pensii de mizerie, după ce au ridicat o țară din păduchi și din noroi.

Și dacă totuși, tineretul are conștiință și îl mustră, și caută alinare sufletului ars de setea cunoașterii rostului lui în lume, și aleargă spre biserică, încercând să deie un rost frumos vieții lui, ori găsește bisericile închise, ori slujbe bolborosite rapid, ori slujitori nedemni de menirea spre care i-a chemat Hristos. Nu mai găsesc iubirea, oameni capabili de jertfe, păstori care să se lupte cu lupii pentru salvarea oilor. Și atunci iară se aruncă în brațele ucigătoare ale drogurilor, violenței, a câștigurilor rapide și a plăcerilor vinovate.  Hai să nu mai arătăm cu degetul , nemulțumiți de starea tineretului român de azi! Tineretul de astăzi eeste produsul finit al tineretului de ieri și de alaltăieri.

Biserica și credința trăiește de 25 de ani o relativă libertate. Și primii ani au fost foarte rodnici, au ieșit de pe băncile școlilor teologice mulți tineri preoți devotați vocației, care se implică frumos în viața comunității pe care o păstoresc, ajutând copii orfani, bătrâni, dar mai ales călăzuind frumos tinerii. Căutații pe aceștia, Biserica e vie, nu e doar o instituție a preoților ci este mai ales o familie a sufletelor, și sufletele sunt vii. Haideți să le facem și frumoase! Să-l rugăm pe Milostivul Dumnezeu să ne deschidă și nouă tuturor ochii sufletului și să vedem starea păcătoasă în care zăcem, să vedem scara vârtuților pe care ne putem salva ca oameni, ca nație, ca omenire.

Mulțumindu-vă pentru răbdarea cu care ați ascultat acest cuvânt, și rugăndu-ne pentru folosul sufletesc al acestui popas duhovnicesc la  mănăstirea Crucea-de-Leac, Dervent, închei, ca de obicei, cu un cuvânt al părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc care a iubit și a a ajutat mănăstirea Dervent, și în vremuri de prigoană, când comuniștii au închis-o și au transformat-o în secție de mecanizate a IAS Ostrov, dar și în vremuri de pace, fiindu-ne tuturor îndrumător pe cărarea mânturirii. Iată ce spunea acest martir și mărturisitor, prigonit și chinuit vreme 14 ani în temnițele comuniste, și nici în libertate nefiind liber deplin, decât în Hristos: „Uite ce vă rog eu: suportați pe toată lumea! Pentru că nu vă dați seama: nu există lume rea! Există dracul din tine care o face rea! Dar neamul românesc, prin tineretul lui mai ales, va avea , după părerea mea, o mare misiune! De ce ? Nu pentru că a avut un Ștefan-cel-Mare în Moldova, sau un Matei Corvin peste Carpați, sau un Mihai Viteazul ori Vlad Țepeș. Nu! Nu pentru asta! Ci pentru că neamul românesc nu a uitat bătaia clopotului! Amin.