CONVORBIREA LUI HRISTOS CU SAMARINEANCA

                     Frați creștini, 

                         Sfânta Biserică ortodoxă vorbește astăzi despre convorbirea lui Iisus Hristos pe care o poartă cu o femeie din Samaria, din cetatea Sihar, la fântâna lui Iacov, Hristos stă de vorbă cu femeia aceasta care făcea parte dintr-o provincie pe care evreii o ocoleau, samaritenii fiind socotiți de ei inferiori lor, ei nevrând nici să calce pe pământurile samarinene, darămite să mai și vorbească cu ei. Faptul acesta reiese și din evanghelie, căci însâși femeia se miră că Hristos stă de vorbă cu ea. Dar Hristos îi vorbește acestei străine, și o roagă să-i deie apă să bea, făgăduindu-i că El poate să-i dea apa cea vie, din care dacă va bea nu va mai înseta în veci. Femeia este neîncrezătoare la început, însă când Iisus Hristos îi descoperă că ea trăia în păcat , schimbând pe rând cinci bărbați cărora le devenise nevastă, aceasta crede că El este Mesia și fuge în sat propovăduindu-L.. Și aici e lucru minunat , că cetățenii Siharului, deși aud și văd o femeie ușoară, ca să nu spunem neînfrânată, propovăduind pe Mesia, o cred, că așa zice Scriptura, că au crezut pentru cuvântul femeii care zicea: veniți am aflat pe acela despre care au scris proorocii, El mi-a spus mie toate câte am făcut.

Iisus Hristos adesea s-a folosit în propovăduirea evangheliei de mijloacele cele slabe ca să le rușineze pe cele tari. S-a folosit de pescari și a rușinat pe marii învățați și filosofi ai lumii; în fața urii nestăvilite El a pus iubirea, și a câștigat universal, în fața armelor și a oțelului săbiilor prigonitorilor creștinismului El a așezat sângele martirilor, al mucenicilor, și a biruit pentru că a cuprinsul pământul porunca Lui, singura poruncă pe care au primit-o ucenicii direct de la Hristos: Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unii pe alții așa cum Eu v-am iubit pe voi” Și iată-l dar și astăzi făcând din femeie, apostol. Femeia samarineancă de astăzi nu este caz singular de apostol femeie. Priviți în Sfânta Scripturăși veți vedea cum femeile mironosițe, când ucenicii l-au părăsit de frica iudeilor pe Hristos, ele i-au rămas aproape și l-au însoțit în drumul durerii și suferinței Sale până pe Golgota. Atunci ele au văzut și au mărturisit cu putere despre felul în care l-au răstignit evreii. Ele l-au îngropat, ele l-au uns cu mir, ele au venit primele la mormânt, când încă era întuneric, și au fost primele vestitoare ale învierii. O avem apoi pe sfânta Împărăteasă Elena, mama sf Constantin cel Mare, care este și ea o femeie-apostol, și prin care creștinismul a triumfat după 300 de ani de prigoane. Femeia-apostol trăiește și astăzi și pe jertfa ei șade temelia bisericii creștine. FemeiaăApostol este cea care ne umple bisericiile la sfintlele slujbe, cea care duce tradițiile creștine mai departe, cea care naște sfinți, învățând copiii legile creștin-ortodoxe, și formându-I oameni, de la leagăn până la mormânt. Femeia-apostol este cea care ne prohodește morții noștri,  care ne leagănă nepoții învățându-i Ortodoxia la gura sobei; femeia apostol face din bărbatul ei om de nădăjde, de iubire, de credință.

          De ce oare au crezut atât de repede cuvintele acestei femei și au venit să vadă și să vorbească și ei cu un evreu cu care altfel nu aveau părtășie?Ba l-au mai invitat și să steie de vorbă cu ei , în cetatea lor, rămânând acolo Hristos câteva zile, învățându-i despre Împărăția cerurilor, despre pocăință, și vindecându-le bolnavii. Ce altceva face dintr-un om apostol dacă nu harul Duhului Sfânt?  Hristos Dumnezeu are puterea de a face din uscat verde, dintr-un om cu moravuri ușoare un om virtuos, de aceea , de câte ori vedeți oameni care vă par inferiori în ochii voștri, amințiți-vă cărui Dumnezeu slujiți, cărui Dumnezeu vă rugați, în numele cărui Dumnezeu v-ați botezat, în numele Dumnezeului Iubirii. Evanghelia de astăzi poate fi un îndemn la a nu mai judeca oamenii după un moment al vieții lor. Pentru că, iată toate sunt trecătoare și schimbătoare în această viață: Timpul, moda, vremurile,moravurile, însă cel mai iute se schimbă omul, frați creștini. Noi, fiecare ne schimbăm sufletește, sentimental vorbind cel mai iute. Ai mărturisim iubirea cuiva și tot astăzi putem să înșelăm iubiri, să le rănim. Astăzi nerugăm aici , în biserica lui Dumnezeu, cu gura și cu mintea, și cu inima, și tot astăzi cu aceași gură mințim pe om, pe noi și pe Dumnezeu cu aceeași gură, tot astăzi ticluim vicleșuguri și judecăm și osândim pe alții cu aceeași minte, și urâm sau ne mâniem sau poftim pofte pătimașe, vinovate cu aceeași inimă cu care ne-am rugat .

            Astăzi femeia samarineancă a fost și neîncrezătoare, și apostol, și femeia multora dar și propopovăduitoarea lui Hristos  în fața unei cetăți întregi.  De aceea ori-de-câte-ori vedem oameni făcând fapte care nu le fac cinste, să nu îi judecăm, ci să ne rugăm pentru ei, iar de ne sunt apropiați, să-i indreptăm pe unii ca aceștia cu duhul blândeții, luând seama să nu cădem și noi în aceeași ispită, așa cum ne îndeamnă sfântul apostol Pavel. Și să știți, frați creștini că Dumnezeu nu e doar un Dumnezeu al iubirii, ci și unul al dreptății. Și în dreptatea Lui, dacă noi judecăm pe alții, ne dă nouă să cădem în aceleași ispite. Vezi pe cineva fumând, și tu , nefumător fiind îl faci în sinea ta vrednic de iad, uitând însă câte fumuri ale mândriei îți afumă atunci conștiința amorțindu-o și nemailăsându-o să îți arate minicmea ta sufletească, incapacitatea ta de a vedea și ai iubi frumosul din acel om. Vezi pe cineva beat și-ți vine a râde sau ai repulsii? Nu te gândești la lipsurile sufletești ale lui, la drama vieții care l-a împins spre această patimă. Ți-e mai ușori să-l judeci decât să îl spijini, să îl iubești pentru calitățile lui, și să-l ajuți în neputințele lui. Auzi despre o femeie că a ajuns să facă avort, și tu deja o vezi cumarde în flăcările iadului, dar nu știi în câte flăcări a a rs ea până să ia decizia aceasta. Și nu încurajăm crima aceasta care a făcut din țara aceasta ortodoxă un pământ campion la pruncucideri, dar nu trebuie să ne îngăduim a judeca femeia pentru că bărbatul a creat o societate care a ajuns să o împingă pe o mamă să devină criminalul propriului copil. Spovedim bărbați care nu știu dacă soțiile sau fetele lor au făcut avorturi, și asta nu pentru că femeia s-a ascuns, ci pentru că lor nu le-a păsat. Ba se mai uită și  mirați cum îndrăznim să-i întrebăm pe ei , bărbați , dacă sunt complici la avorturi. 

       Vezi oameni cerșind , și ți se par întregi, și îi trimiți la muncă osândindu-i în sinea ta, însă tot așa, nu ști câtă tragedie și ce dramă i-a aruncat acolo, în stradă să steie cu mâna întinsă. Și dacă numai lenea le-ar fi motivul, nu credeți că sunt și alții responsabili? părinții, sistemul, și sistemul nu e ceva abstract, e creat de oameni. Femeia de astăzi, până să se întâlnească cu Hristos, și să-i ardă inima de iubirea Lui, și să îl propovăduiască lumii ca pe Mesia cel așteptat, a încălzit piepturile a cinci bărbați. Câți n-or fi judecat-o până astăzi , când au auzit-o vorbind, s-or fi și mirat de ce zice, or fi având scepticismul lor de a o crede că tocmai cu ea, o imorală și-a ales Dumneeu să vorbească la fântâna lui Iacov. O, cât de adesea ne purtăm și noi asemenea, și aceasta pentru că nu mai știm și nu mai credem cu adevărat în Iisus Hristos, creștinismul nostru nu mai este viu,când ne uităm în putregaiul inimii noastre încercăm să ne amintim că Dumneeu ne iubește, și trebuie să ne iubească așa cum suntem, e obligat să o facă, iar când ne uităm spre alții, la defectele, la patimile, la neputințele lor, ne amintim că Dumnezeu e drept și trtebuie să-i pedepsească, să-i biciuie, să-i ardă-n iad.

Nu frați creștini. Nu pentru aceasta ne-a creat Hristos, ci pentru Împărăția lui cea sfântă. Și împărăția lui este o împărăție care începe în inima noastră. Haideți ca să ne amintim că inima noastră este o grădină care se pregătește pentru primăvara veșniciei. Trebuie săpată, trebuie plivită, trebuie curățată de bălăriile judecății faptelor altora. De ce să-ți aduci în inimă iadul osândirii? Vezi pe cineva păcătuind? Gândește-te mai bine câte lacrimi au curs din ochii Lui Hristos, cât sânge din rănile lui, câți spini i-au pătruns și străpuns fruntea Lui , cât de adânc rupeau piroanele și biciul și lemnul crucii din trupul Lui Cel sfânt pentru mântuirea ta, omule, și a celui pe care îl vei căzut. Suntem împinși la ură, media prin mijloacele ei ne împinge la ură, la ură și la dezbinare. Ei vor să fim ură, să fim noi iubire.

 Apropiindu-mă de final, vreau să vă amintesc că femeia samarineancă nu l-a cunoscut prima dată pe Hristos. Să nu semănăm și noi cu ea. Să ne cunoaștem Dumnezeul căruia ne închinăm. Apoi încă un aspect de semnalat Hristos vindeca samarinenii, iar evreii, poporul din care, și pentru care venise, plănuiau răstignirea Lui. Căpeteniile legii vechi, care erau puși acolo, in fruntea sinagogilor ca să îl învețe pe poporul iudeu mila și dreptatea, vicleneau ucideri în inimă. Nu aveau pacea în inimi, își doreau războaie. O, cât de bine seamănă inima lor , a fariseilor, cărturarilor și căpeteniilor poporului ales de atunci cu inimile poprului creștin de acum. „Pentru ce se trufește cel ce este pământ și cenușă?” așa zice înteleptul Isus fiul lui Sirah. O de și-ar aminti Vladimir Putin că până și el este pământ și cenușă, nu ar mai omorâ verii neamului lui, ortodocși ca și el, doar pentru vanitățile lui oarbe. Geaba și-a ridicat patriarhia rusă cea mai înaltă catedrală ortodoxă, dacă binecuvintează șenilele tancurilor îmbibate în sânge de ortodox ucrainian și de tătari musulmani, dacă vrea să transforme iară regiunea din soviete comuniste atee în soviete comunisto-pseudopravoslavnice. Regelui David, nu i-a permis Dumnezeu să-i ridice biserică pentru că avea mâinile murdare de sângele neamurilor care-au vrut să îi cotropească regatul. Ce Hristos propovăduim noi, ce Iisus al iubirii? Unde e Dumnezeul din inima noastră? Să nu cumva e plecat să propovăduiască străinilor samarineni, în timp ce noi îi pregătim iară răstignirea, moartea, dar de data aceasta moartea din inima noastră?

Să ne rugăm cu nădejde frați creștini pentru pacea lumii, a bisericii și a inimii noastre mai ales. Pacea ne-o construim noi, fiecare în jurul nostru. Să nu uităm că Hristos nu e războinic, și cine duce războaie în numele Lui, nu știe cărui Dumnezeu slujește, iar Dumnezeul Păcii nu e în inima Lui. Inchei aducând argumenttul părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, fie-I pomenirea veșnic fericită:„Mântuitorul Iisus Hristos a biruit, prin Înviere, păcatul în tot adâncul lui care tulbura, războia și neliniștea inimi , oameni popoare. Sufletele, și tot ce este în lume s-au eliberat de răzvrătitorul și cotropitorul diavol.”